Vindecarea orbului din naștere

Textul evanghelic datorat Sfîntului Ioan (9, 1-38) citit în Duminica a șasea după Sfintele Paști ne aduce aminte de o minune a Fiului Celui Unic al lui Dumnezeu, scandalizînd iarăși pe bătrînii sinagogii, pe farisei și pe cărturari nu numai fiincă era sîmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină și i-a deschis ochii orbului din naștere, întocmai ca la minunea vindecării femeii gîrbove. În timp ce unii dintre contestatarii faptului afirmau Acest Om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ține sîmbăta, alții se întrebau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Minunea are o semnificație paradoxală: odată cu această vindecare individuală a orbirii din naștere se dovedește orbirea duhovnicească dobîndită și perpetuată printr-o greșită educație a elitei iudaice! În loc să se bucure că acum un semen de-al lor deja în vîrstă vedea, deși pînă atunci, născut orb fiind, pentru a putea supraviețui cerșea, fariseii devin brusc suspicioși ca dinaintea săvîrșirii unui delict major și anchetează cazul: îl interoghează repetat pe beneficiarul vindecării căci n-au crezut despre el că era orb; îi interoghează pe părinții lui: Acesta este fiul vostru, despre care ziceți că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?; emit concluzii și întrebări false și în final, supărați că nu ajung la soluția dorită folosindu-se de vechile instrumente canonice l-au dat afară din sinagogă pe vindecat! E o reacție tragic-infantilă: a nu accepta realitatea fiindcă nu răspunde schemelor tale de gîndire pe care le considerai infailibile!

Fragmentul biblic este complementar celui ce-a avut drept protagonistă pe samarineanca Fotini la reacția căreia am meditat în Duminica precedentă. Ca și această primă ucenică asemenea Apostolilor, vestind pe Iisus Hristos și Adevărul Lui în cetatea Samariei, orbul dobîndește instantaneu cu vederea fizică și vederea duhovnicească – acesta este de fapt darul cel mai important și așa se explică îndîrjirea spiritelor malefice de a-l contesta vehement. Curajul mărturisirii evreului cerșetor care a simțit plenar puterea divină a Fiului lui Dumnezeu Cel adevărat nu se poate să nu fi rodit mîntuitor pentru el. E posibil să-L fi urmat pe Iisus, ca alt nevăzător cerșetor vindecat pe drumul către Ierihon, care-L numise Fiul lui David  (Luca 18, 35-43). Sfîntul Evanghelist Ioan imortalizează dialogul minunat al vindecatului cu fariseii cei orbi lăuntric: „V-am spus acum și n-ați auzit? De ce voiți să auziți iarăși? Nu cumva voiți și voi să vă faceți ucenici ai Lui?“ Și l-au ocărît și i-au zis: „Tu ești ucenic al Aceluia, iar noi sîntem ucenici ai lui Moise. Noi știm că Dumnezeu a vorbit cu Moise, dar pe Acesta nu-L știm de unde este“. A răspuns omul și le-a zis: „Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Și noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic“. Pasajul are valoarea unei exemplare mărturisiri publice creștine.

Iisus Însuși Își dezvăluie ulterior vindecatului de orbire fizică și duhovnicească identitatea: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“ El a răspuns și a zis: „Dar Cine este, Doamne, ca să cred în El?“ Și a zis Iisus: „L-ai și văzut! Cel Ce vorbește cu tine, Acela este“. Iar el a grăit: „Cred, Doamne!“ și s-a închinat Lui. Cuvintele lui Iisus sînt rostite aici mai clar ca niciunde în convorbirile cu ucenicii adeseori certăreți, îndoielnici și fricoși.

Mai avem ceva de învățat din acest fragment evanghelic, anume din explicația inițială a lui Iisus la întrebarea ucenicilor referitoare la condiția orbului din naștere: Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? La aceasta Iisus a răspuns: „Nici acesta n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu“. Deducem tulburător că nu întotdeauna sănătatea este o consecință a virtuților și nici boala una a păcatelor, așa cum judecă simplist mulți. Există Sfinți bolnavi – unii chiar rugîndu-se pentru a li se da astfel de încercări fizice ori mulțumind lui Dumnezeu pentru că le-au avut. Un exemplu este Cuviosul Porfirie, care mărturisea: Atunci cînd eram de șaisprezece ani, Îl rugam pe Dumnezeu să-mi dea o boală grea, un cancer, ca să mă doară pentru iubirea Lui și să-L slăvesc în durere. Multă vreme m-am rugat așa. Dar Bătrînul meu mi-a spus că asta este egoism și astfel Îl constrîng pe Dumnezeu. Dumnezeu știe ce-o să facă. Așa că n-am mai stăruit. Vedeți însă că Dumnezeu n-a uitat cererea mea și mi-a dat această binefacere după atîția ani! La vremea cuvenită, cuviosul a suferit de infarct miocardic, insuficiență renală cronică, ulcer cu nișă (cu repetate gastroragii), cataractă, herpes zosterial pe față, dermatită stafilococică pe mînă, hernie inghinală (cu dese strangulări), gușă endemică cronică, adenom la hipofiză[1]. Perspective asemănătoare deschid despre boală Sfîntul Ioan Scărarul, Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare, Sfîntul Ierarh Teofan Zăvorîtul, Sfîntul Isaac Sirul, Cuviosul Serafim de Sarov, Sfîntul Tihon de Zadonsk, Avva Dorothei și alții.

Sintagma lucrările lui Dumnezeu poate fi echivalată dogmatic cu Sfintele taine care nu pot fi întotdeauna explicate îngust-omenește, căci nu răspund logicii elementare, după care se străduie zadarnic necredincioșii, ateii, „științificii“ etc. să „interpreteze“ defăimător Biblia. Bunăoară, în timpul plandemoniei, pentru epidemiologii de serviciu orientați politic de tartorii „resetării“ lingurița folosită de preot pentru a scoate din Sfîntul Potir Sfînta Împărtășanie pentru credincioșii vrednici se putea contamina covidic și contribuia la răspîndirea virozei; e logica materialist-dialectică a vechiului marxism adaptată „corect politic“ de noua ideologie „științifică“ în conformitate cu care serurile experimentale denumite manipulatoriu vaccinuri ar asigura protecție (studiile ulterioare au demonstrat contrariul, iar rapelurile au constituit replica acelorași „științifici“, ignorînd vechiul adagiu latin errare humanum est, perseverare diabolicum!). Noutatea evanghelică a creștinismului propovăduind iubirea deopotrivă a aproapelui și a vrăjmașului, a iudeului și-a elinului, a vameșilor și-a păcătoșilor, cu o credință capabilă să mute și munții, să vindece orice boală și să învie morții încălcînd reguli rigide precum cele ale „ținerii sîmbetei“ și ale zeciuielii din mentă și din celelalte verdețuri (dar lăsînd la o parte dreptatea și iubirea de Dumnezeu!) nu putea fi acceptată cu ușurință. De aici vorbirea în pilde ca soluție pedagogică aleasă de Mîntuitorul dinaintea pescarilor și a celorlalți oameni simpli: pescuitul minunat, înmulțirea pîinilor și a peștilor, potolirea furtunii de pe mare, Schimbarea la Față și tot șirul minunilor care în Sfînta Carte nu s-au putut cuprinde în totalitate. Cum ar fi putut explica Iisus grozavele Sale pătimiri acceptate de bună voie pentru a se face voia Tatălui Ceresc: moartea cu moartea călcînd în vederea Învierii și a Înălțării la Ceruri? Alegerea Căii Adevărului întru Viață le-a explicat-o mai simplu: de a nu amesteca niciodată cele ce se cuvin lui Dumnezeu cu cele cuvenite cezarului, de a nu ridica sabia pentru a nu pieri de sabie, de a-i sluji smerit și iubitor pe ceilalți pentru a fi prețuit de ei, de a nu judeca pe nimeni, de a se ruga și a posti tainic ș.a.m.d.

Deși puțini dintre noi, cei atenți la cuvintele Evangheliei citite în Duminica rînduită amintirii vindecării orbului din naștere, am dus probabil așa departe raționamentul, amestecîndu-le cu actualiatatea amenințată de slugile diavolilor grăbite întru „resetarea lumii“, nădăjduiesc să fi fost convingător: zadarnic vedem fizic cele înconjurătoare dacă nu-L rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască vederea lăuntrică și curajul orbului vindecat de a-L mărturisi indiferent de forțele financiar-politice amenințîndu-ne că ne vor da afară din sinagoga-societate aliniată regulilor hotărîte în parlamentul european, la Davos, la OMS ori în alte locuri dragi părintelui minciunii.

Să ne rugăm, așadar, Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, vindecătorul orbirii trupești și sufletești, să le deschidă grabnic conducătorilor noștri ochii lăuntrici spre a putea da bun răspuns la judecata ce va să fie.

 București, 31 florar 2022

[1] Cf. https://ortodox.md/secretul-in-boala/ cu un extras din vol. Ne vorbeşte Părintele Porfirie, Editura Egumeniţa, 2009.

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. 
• Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
• Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează