AUR: Prăbușirea podului din Neamț arată dezastrul lăsat în urmă de guvernările PSD-PNL

Foto: AUR

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită o anchetă serioasă cu privire la cauzele accidentului din județul Neamț, precum și explicații din partea serviciilor de informații care ar fi trebuit să semnaleze eventualele probleme în timp util.

Prăbușirea podului din județul Neamț, la doar o jumătate de an după ce a fost redeschis, este o mărturie a dezastrului lăsat în urmă de guvernările partidului unic PSD-PNL din ultimii ani, precum și de administrația locală patronată de PSD în județ. Dacă mai are un pic de obraz, președintele Consiliului Județean Ionel Arsene, care obișnuia să se laude pe contul său de socializare cu lucrările de asfaltare din județ, ar trebui să demisioneze”, a declarat președintele AUR George Simion.

În loc ca instituțiile statului să-și fi făcut treaba și să fi avertizat că lucrarea este una de mântuială, aflăm astăzi cu stupoare că tocmai niște jurnaliști de la o televiziune locală, Roman TV, au fost cei care au atras atenția că podul are probleme de structură, însă nu au fost luați în seamă. Nu înțelegem de ce nu au fost făcute informări în acest caz, iar dacă ele totuși au fost făcute, vrem să știm și noi responsabilii care au fost atenționați și nu au acționat în consecință”, a afirmat Claudiu Târziu, lider al grupului AUR din Senat.

Un pod rutier s-a rupt în judeţul Neamţ, în timp ce un autocamion şi o autoutilitară îl traversau. Unul dintre șoferi a fost rănit și a fost dus la spitalul din Roman. Podul a fost dat în folosință în noiembrie 2021, după lucrări care au costat 8,3 milioane de lei și au durat peste un an de zile.

Sursa: AUR


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. 
  • Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns