O echipă de Fotbal Special Olympics România participă la Cupa de Fotbal Unificat Special Olympics, Detroit 2022

Special Olympics România

Echipa Special Olympics România, formată din 16 jucători participă în perioada 31 iulie – 6 august la turneul de fotbal de la Detroit, alături de alte 19 de echipe  

Turneul Internațional de fotbal incluziv prezentat de Toyota își dorește să demonstreze puterea unificatoare a sportului

București, 29 iulie – Detroit va găzdui timp de o săptămână (în perioada 31 iulie – 6 august 2022) peste 300 de sportivi cu și fără dizabilități intelectuale,din 20 de țări, care vor concura în cadrul celui mai popular sport din lume. Evenimentul va sărbători bucuria sportului și puterea incluziunii prin camaraderie, competiție și distrugerea barierelor sociale. Cupa de Fotbal Unificat Special Olympics de la Detroit se desfășoară după standardele FIFA. Vor avea loc peste 50 de meciuri, vor participa 1.000 de voluntari, peste 10.000 de spectatori vor viziona meciurile, peste 500 de membri de familie vor susține jucătorii participanți. În plus, competiția va fi difuzată pe canalul ESPN și va ajunge la milioane de telespectatori de pe tot Globul.

Echipa de fotbal masculin a Special Olympics România (SOR) va concura în grupa B, alături de Paraguay, Singapore, Arabia Saudită și Jamaica.

Echipa Unificată a SOR va juca primele meciuri luni, 1 august – cu Paraguay și Singapore; marți, 2 august, cu Jamaica și joi, 4 august, cu Arabia Saudită.

Cei 16 jucători (9 cu dizabilități intelectuale și 7 fără dizabilități) sunt coordonați de trei antrenori: Imilian Șerbănică, Gheorghe Constantin și Cornel Sava.

Programul Special Olympics Unified Sports® (Sporturi Unificate) reunește sportivi cu și fără dizabilități intelectuale care joacă în aceeași echipă, demonstrând că antrenându-se și concurând împreună se distrug barierele și în cele din urmă se creează comunități incluzive. Cupa de Fotbal Unificat Special Olympics, Detroit 2022 va fi al doilea turneu din această serie de single-sport, după competiția inaugurală din anul 2018 organizată la Chicago.

Un obiectiv principal al Cupei de Fotbal Unificat Special Olympics, Detroit 2022 este de a colabora cu cluburile profesioniste de fotbal, fundațiile acestora și Federațiile de Fotbal pentru a sprijini incluziunea persoanelor cu dizabilități intelectuale și dezvoltarea sportului unificat.

La nivel global, peste 885.000 de sportivi Special Olympics și parteneri (sportivi fără dizabilități intelectuale) concurează la fotbal. Finalele vor fi transmise de pe Stadionul Keyworth – Casa Clubului de Fotbal Detroit City – pentru sute de milioane de telespectatori din întreaga lume, de către ESPN, partener Global de difuzare al Special Olympics și sponsor de prezentare globală al Sportului Unificat Special Olympics.

,,Incluziunea  socială este o caracteristică definitorie pentru societățile moderne. Sportul incluziv este deschizătorul de drum și, adeseori, liderul evoluției către o societate incluzivă.  Dincolo de rezultatele sportive,  participarea la antrenamente și competiții de sporturi Unificate este prin ea însăși un succes în planul educației comunităților în spiritul solidarității sociale active”, spune Viorel Mocanu, Director Sportiv Special Olympics România și conducătorul delegației.

Călătoria delegației Special Olympics România la Cupa de Fotbal Unificat Special Olympics, Detroit 2022 este posibilă datorită spijinului sponsorului Toyota, prin Special Olympics International. Echipamentul delegației a fost asigurat de către compania Hervis Sports & Fashion, în calitate de partener tehnic iar echipamentul de joc de către Federația Română de Fotbal (FRF), care în cadrul parteneriatului cu SOR este susținătorul și promotorul Campionatelor Naționale de Fotbal Unificat în 7 pentru băieți și fete, derulate din 2015 în țara noastră. 

La participarea delegației SOR la competiția internațională de la Detroit au contribuit atât partenerii de la Tazz și Sports Festival, cât și prietenii de la Yves Rocher România și Lions District 124 România, cărora le mulțumim.

Ambasadorii SOR care sunt alături de noi și duc mesajul incluziunii mai departe sunt: Cătălin George Pozdarie, Manager Hervis Sports & Fashion România, Viorela Mihai – Consultant Media și contributor www.republica.ro și Florin Pelin – Rectorul Universității Naționale de Educație Fizică și Sport (UNEFS). BRAVII le mulțumesc pentru susținere.


Despre Special Olympics International

Fondată în 1968, Special Olympics este o mișcare globală ce are scopul de a pune capăt discriminării împotriva persoanelor cu dizabilități intelectuale. Încurajăm acceptarea tuturor oamenilor prin puterea sportului și a pregătirii în educație, sănătate și leadership. Cu peste șase milioane de sportivi și parteneri ai Sportului Unificat Special Olympics în peste 190 de țări și teritorii și peste un milion de antrenori și voluntari, Special Olympics oferă peste 30 de sporturi de tip olimpic și peste 100.000 de jocuri și competiții în fiecare an.

Interacționează cu noi pe: Twitter, Facebook, YouTube, Instagram, LinkedIn și blogul nostru pe Medium. Aflați mai multe la https://www.specialolympics.org/.


Despre Fundația Special Olympics din România

Fundația Special Olympics România își dorește, încă de la înființarea sa din 2003, să ajungă la cât mai multe dintre persoanele cu dizabilități intelectuale și familiile lor prin competiții, cursuri, evaluări ale stării de sănătate, evenimente de strângere de fonduri și prin soluții sustenabile pentru creșterea angajabilității persoanelor adulte cu dizabilități intelectuale. 

Mai multe informații sunt disponibile pe site și pe canalele de comunicare Facebook , Instagram și Youtube.

Contact:

Oana Grecea, responsabil comunicare

0722544601, o.grecea@specialolympics.ro


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns