Murit-au degeaba

Din ceruri ne veghează Sfinții. Radu Brîncoveanu. Radu Gyr. Valeriu Gafencu… Viața, dar mai ales suferința lor, a avut sens, a căpătat un rost veșnic. Nu au pierdut verticala, nefăcîndu-se frate cu dracul ca să treacă puntea celor mai aprige chinuri. Credința i-a ținut în viață, deși torturați, și tot ea i-a făcut să treacă de la moarte la viață.

Noi, cei de jos, cuceriți de ispita tehnologiei, nu mai trăim, ci activăm în social media. Ne biruie pofta prea ușor, de băutură, de femei, de tutun, de droguri și senzații tari, de a grăi cînd e vreme să tăcem. De urcare pe scara socială, de a deveni un brand, mîndrie ce a făcut diavoli din îngeri luminoși. Urîm prea ușor, iubim prea puțin. Sau mai rău, confundăm pofta cu dragostea. Consumăm trupuri și ,,iubirea” noastră are nevoie de protejare să nu cumva să rodească. Nu mai vedem suflete, ci doar părți anatomice. Și limbajul nostru a avut mult de suferit, vorbind despre femei sau bărbați cu apelative descriind organele genitale. Ea nu mai e aleasa inimii noastre, ci aleasa zilei de azi, sau, mai exact, a acestei nopți. Întunericul, oricît de mare, nu mai poate ascunde mizeria din sufletele noastre. Nici violurile. Nici pedofilii. Nici desfrînații. Nici avorturile. Nici orice altă crimă sau faptă demnă de dispreț.

Purtăm măști, fie că e pandemie, fie că nu. Au devenit a doua noastră natură. Sub ele ascundem putregaiul din noi. Mințim prea ușor și nici că ne pasă. Rănim, fără scrupule, oameni dragi sau necunoscuți. Lovim. Cu mîna sau cu un cuvînt mai tăios ca o coală de hîrtie. Știm să rănim, am învățat-o de mici în familii disfuncționale, unde domnește abuzul și frica, nefiind acasă imperiul dragostei ce ,,niciodată nu cade”.

Cînd vine vorba de credință, suntem farisei. Faptele noastre sunt departe de ceea ce propovăduim altora prin viu grai. Punem pe spinarea aproapelui sarcini ce nici noi nu le putem purta. Nu dăm altora sfatul cel bun, căci ne lipsește înțelepciunea. Relațiile noastre se bazează pe interese, nu pe o dragoste frățească, deși suntem fii și fiice ai aceluiași Tată ceresc. Am uitat asta, căci mulți dintre noi au înnebunit. ,,Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu.”

Moartea ne trăiește pe noi, căci Viața ne e străină, iar Adevărul neprieten. Am rătăcit Calea, suntem ca fiul risipitor plecat într-un tărîm străin. Ne cheltuim averea cu desfrînatele, disprețuind fecioria. Copiii noștri au parte de educație sexuală la școală, căci și dracul a fost din veac profesor. Știe el să ne învețe că abstinența pînă la căsătorie și fidelitatea de după sunt noțiuni vetuste. Omul modern are nevoie de aventuri, de experiență, de carne, căci este carne, iar nu duh. Conștiința sa doarme, iar cînd/dacă se trezește, nu știe ce e glasul ce-i strigă dintr-însul că merge spre moarte. Pășește timid spre Soare, după ce a recunoscut sfatul cel bun venit din interior. Acum știe că suntem datori cu toții cu o moarte și se străduiește din răsputeri să răscumpere timpul pierdut. Faptele sale sunt cele ale luminii și, deși mai cade încă sub povara patimilor ce-l stăpînesc, acum are nădejde de mîntuire și se ridică privind spre Hristos din icoana dăruită cîndva demult de bunica lui.

Mai urmăm oare astăzi pilda Sfinților, cei cu adevărat de neînfrînt de Moarte?

• Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
• Contactați-ne oricând.
• Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook (conținut exclusiv).
• Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!