Pericolul SuperTeach. Scrisoare deschisă

FB: alianta.parintilor.romania

Scrisoare deschisă

Către:

Sinodul B.O.R. , stareţii mănăstirilor din România, cadrele didactice implicate în programele SuperTeach și părinţii români

Organizaţiile semnatare atrag atenţia asupra unui fenomen care tinde să devină o practică curentă: desfășurarea în cadrul unor importante lăcașuri de cult din România a unor activități susținute de persoane și instituții care promovează interese străine de ethosul românesc și de credința ortodoxă.

În ultimii ani a devenit aproape o modă organizarea unor acțiuni contrare moralei creștine chiar în cadrul mănăstirilor ortodoxe. Aceste acţiuni sunt susținute de organizații de orientare progresistă sau de atei declaraţi, militanți, care atacă în mod sistematic Biserica Ortodoxă.

Întrucât fenomenul este în extindere, considerăm că este necesar ca următoarele informaţii să ajungă la membrii Sfântului Sinod și în mănăstiri:

Recent a avut loc „trainingul liberal” organizat la Mănăstirea Neamț de Fundația liberală Friedrich Naumann[1],cu participareadeputatului Iulian Bulai (cel care a afirmat că Mântuitorul Iisus provinedintr-o familie foarte ciudată”, având o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea), fervent susținător al drepturilor persoanelor LGBTIQ  (adică de „orientări sexuale” diverse).

Printre prioritățile fundației organizatoare se numără “consolidarea mișcărilor feministe în organizațiile politice și apolitice” și „protejarea drepturilor omului, în special drepturile persoanelor LGBTIQ”.

Apoi, o altă vatră monahală de mare spiritualitate a găzduit un eveniment care a produs consternare în rândul credincioșilor ortodocși.

Este vorba despre „teambuilding”-ul susținut în perioada 16 – 21 august la Mănăstirea Sihăstria Putnei de către Asociația SuperTeach, asociație care promovează, potrivit propriilor declarații, „centrarea pe nevoile elevilor și formarea cadrelor didactice după principiile Mentalității Deschise”. Până aici – aparent- nimic îngrijorător.

La două zile după activitatea menţionată, pe pagina sa de facebook, asociația[2] și-a ilustrat viziunea asupra educaţiei cu un citat din Yuval Noah Harari.

Precizări necesare: Yuval Noah Harari este consilier principal în cadrul Forumului Economic Mondial, care pregătește Marea Resetare (guvernarea globală printr-un Guvern Mondial), pe care deja ne-a anunţat-o deschis. Yuval Harari este homosexual declarat („căsătorit” cu un alt bărbat), promotor al ideologiei transhumaniste, susținător al reducerii populației globului[3] prin eliminarea „mâncătorilor inutili”, și promotor al supravegherii biometrice totale prin implanturi cu microcip (după cum se știe, în Suedia mii de persoane au deja implantate pe mână microcipuri care pot fi utilizate zilnic pentru diverse operaţiuni).   

Apariţia citatului din Yuval Noah Harari pe pagina de facebook a Asociației SuperTeach nu este întâmplătoare. Felix Pătrășcanu, Președintele Fan Courier și fondator al proiectului SuperTeach[4], recomanda cititorilor, în cadrul unui interviu, două cărți emblematice pentru „Mentalitatea Deschisă”:

„În ultima perioadă, cadourile pe care le facem colegilor din FAN Courier sunt cărți. Le recomand „Scurta istorie a omenirii” de Yuval Noah Harari și „Mentalitatea deschisă” a Institutului Arbinger, o carte de impact pentru a schimba mentalitatea. ”[5]

Ce poate avea în comun o mănăstire ortodoxă cu o asociaţie care aderă la viziunea unui personaj ca Yuval Noah Harari, pe care îl promovează în mod deschis?

Legătura dintre Mănăstirea Sihăstria Putnei și Asociația SuperTeach este cu atât mai bizară cu cât între vorbitorii asociației se numără și „specialiști” în educația sexuală, precum Dana Harip[6].

Unul dintre „workshop”-urile de educație sexuală organizat de Dana Harip se adresează părinților, cărora „experta” le vine în ajutor cu o serie de răspunsuri la întrebări delicate, răspunsuri care nu au deloc o abordare duhovnicească (așa cum ar fi, spre exemplu, cea a Sfântului Ioan Gură de Aur)[7]. Mai exact, Dana Harip le explică părinților români cum să-și educe sexual copiii, începând chiar de la vârsta de 2 ani, așa cum prevăd, de altfel, și recomandările Organizației Mondiale a Sănătății privind educația sexuală[8]:

„Vom petrece împreună 4 ore în care vei afla ce trebuie să știe copilul tău despre propriul corp și sănătatea sexuală în funcție de vârsta pe care o are (2-4 ani, 5-8 ani, 9-12 ani, 13-18 ani). Vei descoperi de ce este importantă educația sexuală pentru asumarea deciziei de începere a vieții sexuale, stima de sine și un raport sănătos în relațiile viitoare.”[9]

Nu dorim să se înţeleagă că am fi împotriva educării copiilor cu privire la unele aspecte ale vieţii intime. Considerăm însă că elevii pot primi suficiente informaţii – firești și potrivite vârstei – în cadrul orelor de biologie și de educație sanitară. Stim, de asemenea, că „educaţia sexuală” așa cum este ea prevăzută în documentele OMS și promovatăde așa-zișii „progresiști”, este bazată pe ideologia de gen, ideologie conform căreia omul s-ar naște ca fiinţă neutră, care poate să-și determine sau să-și schimbe „genul” în cursul vieții, după cum dorește.

Pe Dana Harip o regăsim și printre vorbitorii „Zilelor SuperTeach”, eveniment desfășurat la Iași, în 2019, alături de reprezentanți ai B.O.R.[10]

Un alt vorbitor SuperTeach, judecătorul Cristi Danileț[11], își exprima, în cadrul unui eveniment organizat la Cluj, dezamăgirea că orele de educație sexuală lipsesc din programa școlară, ironizând opoziția preoților și a părinților față de această materie: „Trebuie să îi învățăm pe copii că tot ceea ce transmit în mediul online poate fi periculos pentru ei, dar, desigur, noi evităm să facem educație sexuală în școli pentru că se supără preoții și probabil unii dintre părinți”[12]

Același Cristi Danileț a susținut cu tărie, încă din 2020, inițiativa președintelui Iohannis privind obligativitatea organizării în unităţile şcolare a unor programe de educaţie sexuală pentru copii[13].

Despre importanța acceptării „mentalității deschise” în B.O.R. (!) a scris, în anii trecuți, și un cunoscut preot din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, care a promovat pe site-ul Doxologia cartea „Mentalitate deschisă. Priveşte dincolo de tine”, lansată în România de Institutul Arbinger, prin Institutul Dezvoltării Personale[14]. Declarându-se „frapat de substratul creștin al celor de la Arbinger”, preotul menţionează că „toate conceptele esenţiale, întreaga abordare are un miez creştin.”

Printr-o comparație nefirească între creștinism și economia de piață, autorul articolului identifică „aspecte de sorginte creştină în abordarea de tip «mentalitate deschisă»”. Iată un exemplu:

„Cel ce doreşte să iasă din închisoarea „mentalităţii închise” trebuie să-şi asume următorul principiu: „În ceea ce mă priveşte pe mine, problema sunt eu. Trebuie să încep de la mine” (p. 131). Iar Evanghelia ne învaţă: „doctore, vindecă-te pe tine însuţi” (Luca 4, 23) sau „scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (Matei 7, 5).”

Incompatibilitatea este evidentă: programele de dezvoltare personală recomandă anumite „ tehnici și strategii [….] folosite pentru a avea grijă de starea de bine[15], „prin exerciții practice și metode experiențiale”.

Metodele spiritualității ortodoxe sunt: postul, slujbele, rugăciunile, metaniile, milostenia, spovedania, întrajutorarea etc.

Programele de dezvoltare personalăau drept scop obţinerea unei stări de bine imediate, pământești și efemere, în timp ce biserica ne călăuzește spre viaţa veșnică.

Acest tip de discurs – manipulator, dar aparent raţional, argumentat și acceptabil – promovat de unii reprezentanți ai clerului, poate avea consecințe grave, ducând, treptat, la distrugerea încrederii, respectului şi dragostei românilor pentru Ortodoxie și îmbrățișarea altor principii, contrare duhului ortodox și canoanelor Sfinților Părinți.

Într-o lucrare apărută în 2021, Jean-Claude Larchet se referă pe larg la relația dintre Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Institutul Arbinger. Precizăm că Jean-Claude Larchet este „teolog  ortodox francez, unul dintre cei mai de seamă patrologi ortodocși [….] Este unul din puținii autori contemporani capabili să îmbine cercetarea riguroasă cu o profundă înțelegere și trăire a vieții bisericești și liturgice. Autor prolific, lucrările sale au fost traduse în șaptesprezece limbi”. (OrthodoxWiki). Domnia sa face următoarele remarci:

Aceste metode sunt în fond incompatibile cu cerinţele Ortodoxiei, care nu confundă spiritualitatea cu psihologia, harul cu emoția, instabilitatea și superficialitatea unui sentiment cu stabilitatea și profunzimea unei stări duhovniceşti, și care exclude orice formă de manipulare psihologică a publicului, dar face apel la conştiinţa liberă a fiecăruia și la eforturile lui ascetice consimţite, singurele capabile să realizeze o transformare îndumnezeitoare a persoanei.

De asemenea, în unele Biserici ortodoxe locale, pregătirea pastorală a preoților a fost încredințată unor întreprinderi specializate în „management-ul” grupurilor. Este vorba de institute private cu scop lucrativ care nu au legătură cu Biserica și care intervin în formarea cadrelor din întreprinderile ce aparţin mediului economiei. 

De exemplu, recent, în Arhiepiscopia Iaşilor, în România, responsabilii cu formarea preoților au apelat la o întreprindere americană, Institutul Arbinger, al cărei slogan este „Mentalitatea antrenează comportamentul. Comportamentul determină rezultatele. Noi schimbăm mentalitatea”, și care se prezintă astfel: „Institutul Arbinger este un cabinet internațional de formare și consultanță care ajută indivizii, echipele și organizațiile să obțină rezultate decisive, trecând de la focalizarea implicită – ceea ce numim o mentalitate interiorară – la focalizarea incluzivă a celorlalți”.

Mai multi preoți și-au exprimat în mod legitim îngrijorarea că formarea lor eclesială este încredințată unei instituții nu numai non-eclesiale, ci legate de secta mormonilor și care se inspiră din metodele în vigoare în această sectă. Este de mirare ce concepție despre Biserică pot avea cei care, apelând la un astfel de institut, consideră că Biserica ar trebui administrată ca o întreprindere, clerul ei format precum cadrele unei întreprinderi, iar credincioşii ei, pe cale de consecință, „gestionați” precum personalul unei întreprinderi. Trebuie să ne îngrijoreze, de asemenea, faptul că metodele predate de aceste institute specializate includ adeseori tehnici de manipulare psihică, aplicabile grupurilor sau indivizilor, care nu respectă persoanele ca atare, ci scurtcircuitează reflecția lor și fortează liberul lor arbitru.”[16]

Într-o notă de subsol, Larchet precizează: „Trebuie notat faptul că în Arhiepiscopia Iașilor, în urma tulburării unei părţi a clerului, experimentul a fost oprit și inițiatorul lui însărcinat cu alte responsabilități”.

Deși „formarea” preoților a încetat, experimentul continuă având drept ţintă copiii, deoarece  „inițiatorul” lui continuă să „formeze” profesori pentru învăţământul public din România.

Ne întrebăm și noi, împreună cu istoricul Mircea Platon: „Ce legătură este între gnoza mormonă și învățătura de credință Ortodoxă?”

Credem că o Mănăstire ca Sihăstria Putnei, leagăn al spiritualității ortodoxe unde s-au nevoit de-a lungul secolelor sute sau poate chiar mii de sihaștri, trebuie să manifeste multă precauție și reţinere privind orice formă de colaborare cu astfel de „specialiști”.

Ofensa adusă ortodoxiei nu ne miră, dat fiind faptul că vine din partea unei asociații ale cărei programe de formare, ateliere și conferințe sunt certificate de Institutul Arbinger[17], fundație MORMONĂ, specializată în cultură organizațională, traininguri și consultanță în afaceri, prin Institutul Dezvoltării Personale din România[18].

Ne miră, în schimb, implicarea, ca vorbitori, a unor ieromonahi ai Mănăstirii Sihăstria Putnei[19], precum și a altor formatori care au conexiuni directe cu Biserica Ortodoxă, cum ar fi Cristina Gheorghe, directorul executiv al Fundației Varlaam Mitropolitul – fondată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei (în cadrul căreia funcționează și Școala Varlaam) – și președintă, totodată, a Institutului de Dezvoltare Personală. De asemenea, Adrian Timofti, director și profesor de istorie la Liceul Varlaam, care apare în prezentarea oficială drept „facilitator Arbinger pentru Mentalitatea Deschisă în educație”.

Alături de Cristina Gheorghe, între inițiatorii SuperTeach România se numără și Felix Tătaru, președintele Asociației SuperTeach și președintele-fondator al GMP Group[20].

Felix Tătaru a fost strateg al campanilor electorale pentru Traian Băsescu, Klaus Iohannis și PNL – în 2016, când l-a susținut pe Dacian Cioloș. Cioloș conduce în prezent grupul Renew Europe din Parlamentul European, grup care dorește “să reînnoiască” Europa militând pentru promovarea drepturilor homosexualilor în UE[21].

Soția lui Felix Tătaru, Nadia, deține radioul pentru copii Itsy Bitsy care a promovat, în anii trecuți, educația sexuală și diversitatea orientărilor sexuale[22]. De menţionat faptul că printre cursurile pe care Nadia Tătaru le menţionează în CV-ul dumneaei[23] se numără și cele care promovează practici și tehnici de sorginte orientală[24], care nu au nimic în comun cu ortodoxia. De menţionat, de asemenea, că printre mentori se află specialiști în reiki, hipnoză sau alte practici necreștine[25], filosofia religioasă care stă la baza acestui sincretism fiind falsă și primejdioasă.

Dat fiind faptul că toate informaţiile de mai sus sunt publice și accesibile oricui le caută, este extrem de dezamăgitor comunicatul dat de Mănăstirea Sihăstria Putnei ca răspuns la reacţiile societăţii faţă de această ciudată colaborare. În locul atitudinii autosuficiente și încărcată de reproșuri la adresa celor care și-au permis să-și pună și să pună întrebări, ar fi fost de așteptat o muncă de verificare a informaţiilor și a temeiniciei obiecţiilor venite din spaţiul public.

Devine tot mai limpede că în asaltul împotriva Bisericii se folosește strategia „calului troian”, iar accesul în mănăstiri este asigurat de oameni consideraţi apropiaţi ai Bisericii.

Ne-am fi așteptat ca orice asociație care colaborează cu B.O.R. pe teme privind educația să susțină lupta părinților împotriva pătrunderii ideologiei de gen în școală prin proiecte de legi care au fost combătute, în repetate rânduri, de Alianța Părinților din România[26].

Constatăm, însă, cu totul altceva: SuperTeach este unul din partenerii Ministerului Educației, care sprijină „reforma” ministrului Cîmpeanu. Prezent, în luna iunie a acestui an, la Conferința „Provocările viitorului în educație”, organizată de Asociația SuperTeach la Târgu Jiu, Dragoș Anastasiu (unul din inițiatorii SuperTeach, preşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Germane și al Grupului Eurolines România[27]), a anunțat lansarea unui memorandum pentru implementarea programului „România educată”, programcare a stârnit revolta părinților români ca urmare a promovării ideologiei de gen, a obligativității vaccinării, a susținerii tehnologizării excesive a învățământului și a obligativității școlarizării de la cele mai fragede vârste[28].

Dragoș Anastasiu este și liderul Alianței „O Voce pentru Educație”, alianță constituită în contextul redactării noului proiect de lege a educației, reunind 30 de organizații non-profit și companii educaționale, 20 de camere de comerț și grupuri de business care „își propun să încurajeze și să susțină demersurile unei ample reforme pentru transformarea educației din România în una de calitate”[29]. Scopurile declarate sunt nobile, dar cele nedeclarate sunt complet diferite.

Între cele 10 teme-cheie pentru sistemul românesc de educație, lansate în discuție și salutate de ministrul Cîmpeanu, se numără și digitalizarea învățământului.

Despre efectele negative ale digitizării au scris, între alții, Manfred Spitzer (Demența digitală, Disconfort digital: riscuri, efecte secundare și pericole ale digitizării), Ralf Lankau (Nimeni nu învață digital), Gerald Lembke, Ingo Leipner (Minciuna educației digitale: de ce copiii noștri nu învață cum să învețe). Amintim aici doar câteva considerații ale lui Manfred Spitzer, unul dintre cei mai faimoși specialiști în neuroștiințe din Germania, implicat în dezbaterile despre tehnologie și educație:

„Un copil are anumite nevoi […]. El trebuie să pipăie lucruri, trebuie să învețe cum se folosesc lucrurile care îl înconjoară. Copiii vin astăzi la școală și nu mai sunt în stare să țină stiloul în mână pentru că singura lor activitate a fost să șteargă cu mâna un ecran de sticlă.[…] Creștem o generație cu nevoi speciale, o spun la modul drastic. Cu cât mai multe poezii și jocuri pe degete exersează în copilărie, cu atât sunt mai buni la matematică la 20 de ani, pentru că numerele și relațiile complexe dintre ele ajung în creier prin intermediul degetelor. Dacă la grădiniță s-au ocupat numai de ”ștergerea” unui ecran, apogeul carierei lor va fi specialist în curățenie.”[30]

Dacă Asociația SuperTeach se numără printre cei 10.000 de „specialiști” consultați de Ministerul Educației în vederea implementării programului „România educată”, viitorul educației în România și, implicit, viitorul copiilor noștri se află în pericol.

Şcoala românească, o instituţie care garanta cândva moralitatea punând bazele unei educaţii sănătoase, tinde să formeze un om nou. Un om spălat de tot ce e bun, modelat pe principiile unei lumi deformate. Căci, așa cum spunea Eminescu, „prin ignorarea laturii educative a școlii, a bisericii, a vieții de stat, am ajuns a face dintr-o țară înzestrată cu atât de multe condiții de dezvoltare sănătoasă, această Americă dunăreană, o țară în care totul e atins de morbiditate.”

De-a lungul timpului Biserica a ridicat școli, fundații, spitale, a făcut acte de caritate, a acordat burse, a participat direct la istoria acestui neam, acordând asistență socială, îngrijind suflete și luptând pentru emanciparea națională acolo unde românii au fost oprimați. Dar a făcut toate acestea fără să abdice de la menirea sa.

Prin definiţie, „mănăstirea este un așezământ de rugăciune în care vieţu­ieste o obște de călugări sau călugăriţe care au făgăduit înaintea lui Dum­nezeu, în cadrul slujbei solemne de intrare în monahism, să-și petreacă viaţa în înfrânare, în sărăcie de bună voie și ascultare”. (Așezămintele monahale și menirea lor; Art 2)

Organizarea sesiunilor de „teambuilding” nu are nimic în comun cu această definiţie.

Considerăm periculoasă și inacceptabilă asocierea B.O.R. cu persoane și instituții care promovează interese străine de credința noastră ortodoxă, precum și desfășurarea în mănăstiri a unor activităţi care nu au nimic în comun cu rosturile unui așezământ monahal. Solicităm ierarhiei B.O.R. să ia măsuri urgente pentru stoparea acestui fenomen.

Cu cât devin mai radicale atacurile care vizează credința, educația, viața și libertățile noastre, cu atât Biserica este mai datoare să intervină, astfel încât copiii noștri să nu devină ţinta grupurilor de interese care au drept scop nu binele naţional, ci destructurarea societății prin ruperea sa de modelele morale, culturale și spirituale care o definesc.

Semnatari:

Alianţa Părinţilor, Bucureștiprin Președinte Cristian Filip

ASOCIAȚIA pentru APĂRAREA FAMILIEI și COPILULUI, prin Președinte Virgiliu Gheorghe

Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăţilor – București, prin Președinte avocat Marina-Ioana Alexandru

Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita – prin Președinte, Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc

StareaDeLibertate, București prin Președinte Pompiliu Diplan

Asociația Bucovina Profundă – Suceava,prin Președinte dr. Mircea Pușcașu

Asociaţia Familia Românească –  prin Vicepreședinte Cătălin Stanciu

Asociaţia Tradiția Românească – prin Președinte Elena Alexa

ASCIOR– prin Președinte Nicolae Mușat

Liga Pentru  Identitate Naţională- prin Președinte Paul Ghiţiu

Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni – Constanţa, prin Președinte Marcel Bouroș

Asociația Prologos – prin Președinte Ciprian Buzner

Institutul de Cercetări Psihosociale și Bioetice – prin Președinte Gabriela Alexandru.

Forumul Organizațiilor din România– prin Președinte Sorin Berila

Asociaţia Provita-  Filiala Galaţi – prin Președinte Costache Sabina

Asociaţia Calea Neamului – prin Președinte dr. Mihai Târnoveanu

Asociația Scut Botoșenean – prin Președinte Bogdan Carausu

Frăția Ortodoxă – prin Președinte Dan Grăjdeanu

Asociația Young Men’s Club – Bistrița – prin Președinte Radacina Irina-Iuliana

Asociația de Reconstituiri Istorice Ferdinand 1– prin Președinte Liviu Burcea

Asociația Straja Carpaților – Buzău, prin Președinte Cătălin Ioniţă

Auto Epoca București – prin administrator Viorel Burcea

Asociaţia  Firește – Timișoara, prin Președinte Horea Preja

Asociaţia Down Art Therapy – Tg-Jiu, prin preşedinte Radu-Bogdan Buţu


[1] https://www.activenews.ro/opinii/BULAI-DOAMNE-Cornelius-Florin-Papitoii-politici-USR-isti-pro-homo-contra-Catedrala-contra-BOR-fac-„traininguri-liberale-unde-In-manastiri-Serios-imi-scapa-ceva-174587

[2]https://www.facebook.com/SuperTeachRomania/posts/pfbid0X7w8AXubAM8frR3etSePGcYLRVhScUyNfk4kmYSbdqmN1uDMS7hsmkMHUPffBwgYl

[3] https://www.activenews.ro/opinii/Consilierul-Diavolului-a-intrat-si-in-Sihastria-Putnei.-Andrei-Dinca-Satanistul-psihopat-al-„Marii-Resetari-Yuval-Noah-Harari-propovaduit-la-„team-building-ul-Asociatiei-SuperTeach-de-la-Manastirea-Sihastria-Putnei-175823

[4] https://www.superteach.ro/vorbitori/felix-patrascanu/

[5] https://www.wearehr.ro/felix-patrascanu-fan-courier/

[6] https://www.superteach.ro/vorbitori/dana-harip/

[7] https://doxologia.ro/educatia-copiilor-viziunea-sfantului-ioan-gura-de-aur

[8] https://www.activenews.ro/stiri/Recomandarile-OMS-privind-educatia-sexuala-Copiii-trebuie-sa-si-traiasca-sexualitatea-sa-aprecieze-homosexualitatea-si-sa-critice-normele-religioase-despre-sarcina-162087

7. https://www.francesoir.fr/societe-science-tech/yuval-harari-forum-economique-mondial

[9] https://gokid.ro/cum-ii-raspunzi-copilului-tau-la-intrebarea-de-unde-vin-copiii-workshop-de-educatie-sexuala/

[10] https://www.superteach.ro/editii/iasi-2019/

[11] https://www.superteach.ro/vorbitori/cristi-danilet/

[12] https://www.stiridecluj.ro/social/judecatorul-cristi-danilet-la-superteach-discurs-realist-si-dur-in-fata-profesorilor-la-cluj-despre-starea-scolii-in-2019

[13] https://www.monitorulcj.ro/educatie/81108-educatia-sexuala-in-scoli-ar-putea-reduce-abuzurile-sexuale

[14] https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/un-manager-smerit-poate-avea-succes-dar-un-angajat-preocupat-de-binele-celorlalti

[15]  https://www.superteach.ro/workshopuri/stare-de-bine-pentru-profesori-strategii-si-metode-pentru-cresterea-starii-de-bine/

[16] Jean-Claude Larchet, Ce este Teologia? , București: Ed. Basilica, 2021, pp. 160-161

[17] https://arbinger.com/about.html

[18] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/superteach-pentru-mentalitate-deschisa-in-educatie-intre-fundatia-scoala-varlaam-institutul-de-dezvoltare-personala-al-mormonilor-americani-si-activistii-rezist-anti-ortodocsi/

[19] https://www.superteach.ro/vorbitori/hrisostom-radasanu/

[20] https://www.superteach.ro/vorbitori/felix-tataru/

[21] https://ziare.com/stiri/eveniment/felix-tataru-strategul-comunicarii-pnl-in-alegeri-despre-gafele-liberalilor-tactica-letala-a-psd-si-momentul-cand-a-vrut-sa-se-retraga-interviu-1447062

[22] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/itsi-bitsy-radio-pentru-copii-fondat-de-familia-tataru-emisiuni-si-postari-despre-orientari-sexuale-diferite-si-beneficiile-masturbarii-si-asta-nu-e-totul/

[23] https://ro.linkedin.com/in/nadia-tataru-8640667

[24] https://amaneser.ro/metode/constelatii-fluviale/

[25] https://ionbucur.ro/despre-mine/

[26] https://www.activenews.ro/stiri-educatie/Alianta-Parintilor-OPRITI-L-PE-GROPAR-Toata-activitatea-domnului-Cimpeanu-reprezinta-punerea-in-opera-a-unei-agende-care-are-drept-obiectiv-distrugerea-a-ceea-ce-a-mai-ramas-din-invatamantul-romanesc-175486

[27] https://www.superteach.ro/vorbitori/dragos-anastasiu/

[28] https://evz.ro/alianta-parintilor-romania-iohannis-lovitura.html?fbclid=IwAR0rLCr46xgxZTH68Jpjj4Cx4W0KpsR1GWwvbP4H3as1CpXPQY5TJaz9i9o 

[29] https://www.stepbystep.ro/stire/evenimente/lansarea-aliantei-o-voce-pentru-educatie/

[30] https://www.educatiesitraditie.ro/2021/01/18/stop-digitalizarii-scolii-romanesti/

05.11.2023 – Citiți și ActiveNews – Mormonii și Mișcarea New Age au trecut la (re)educarea României printr-o Rețea de Milionari în Euro. SuperTeach sapă Biserica Ortodoxă Română de la Sihăstria Putnei. SCRISOARE DESCHISĂ a societății civile românești către SFÂNTUL SINOD al BOR.


  • Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
  • Contactați-ne oricând.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook (conținut exclusiv).
  • Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservatorContează pe ȘTIRI ce contează!

Lasă un răspuns