Cercetătorii CNSAS Mădălin Hodor și Mihai Demetriade, care au contestat Fenomenul Pitești, predau la Academia SRI
În urmă cu trei ani, cercetătorii CNSAS Mădălin Hodor și Mihai Demetriade făceau declarații revoltătoare despre Fenomenul Pitești, spunând că victimele cumplitului experiment din anii ’50 „nu au fost chiar victime”, ci „niște căcați cu ochi care se torturau între ei pentru un blid în plus”.
Acum, presa dezvăluie că cei doi cercetători predau la Academia Serviciului Român de Informații (SRI).
Într-un răspuns transmis pentru G4Media, SRI confirmă că cei doi cercetători în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Mădălin Hodor și Mihai Demetriade, sunt și profesori la Academia SRI.
„Vă comunicăm că domnii Mihai Demetriade și Mădălin Hodor susțin activități didactice în cadrul programului postuniversitar de educație permanentă „DEMOCRAȚIE ȘI TOTALITARISM”. Programul a debutat în martie 2021”, se precizează în răspunsul transmis de SRI.
Context
În luna octombrie 2019, cei doi cercetători Mădălin Hodor și Mihai Demetriade făceau o serie de declarații despre Fenomenul Pitești, prin care contestau atrocitățile petrecute în anii ’50.
Cercetătorul CNSAS, Mădălin Hodor, despre studenții trecuți prin experimentul Pitești: „Niște căcați cu ochi care se torturau între ei pentru un blid în plus”
„Astazi, prietenul Mihai Demetriade a postat pe contul de Facebook un interviu al lui despre Pitești. Ei, interviul ăsta, bazat pe cercetările lui de ceva ani, cam da la temelia unuia dintre marile mituri ale carpetei cu Răpirea din Serai din CV-ul marilor istorici anticomuniști ai patriei. Care și-au cam construit niste cariere și au produs niște scrieri de toată jena, nu mai zic și niște filme bune de aruncat la coș.
Evident, și aici prietenii stiu de ce, cel mai tare au sărit de cur în sus trepanații noii drepte, vexați nevoie mare că le strică omul feng shui-iul cum că bunicuții lor mici și verzi au fost victimele sovieticilor. Când colo ce să vezi? Legionarii ăia drepți și buni erau doar niște căcați cu ochi care se torturau între ei pentru un blid în plus. Cu voluptate aș spune. Mvaiii ce urlete! Cum nu le-a ajuns să îl înjure pe Mihai, au descoperit că suntem prieteni, că susținem USR și alte chestii. Și așa au ajuns și la nasul meu lung. Ca să scutesc banii de investigații vă spun din capul locului că nu sunt evreu, deși aș fi onorat să fiu. Pe de altă parte aș avea sugestia să începeți investigația din altă parte anatomică asimiltată de regulă cu lungimea nasului”, scria, la momentul respective, Mădălin Hodor.
În interviul amintit mai sus, Mihai Demetriade susținea că în ceea ce privește închisoarea Pitești „victimele nu au fost chiar victime”. (…) – integral pe RostOnline.
- Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
- Contactați-ne oricând.
- Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook (conținut exclusiv).
- Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!