INIMA STRĂINULUI (19) | Nuvelă-foileton
Începutul lunii Mai îl găsi pe Eusebiu trăind intens comuniunea sa cu Dumnezeu. Muncea zi de zi în șantierul naval cu Alin și acolo la muncă de câte ori avea ocazia le împărtășea oamenilor din cuvintele minunate ale lui Dumnezeu. De asemenea urmărea cu interes tot ce se întâmpla în Ucraina și îl uimea foarte mult acel război dus cu brutalitate, ba chiar cu sălbăticie și nu înțelegea cu mintea sa de om simplu de ce nu se căuta o soluție pe cale diplomatică pentru a se opri acel conflict sângeros. Singura explicație pe care o găsea era că se dorise acel război pentru a se declanșa o puternică criză economică pe fondul căreia se putea realiza marea resetare mult dorită de oligarhi. Peste tot în jurul său vedea oameni ce se plângeau că inflația era foarte mare. Viețile oamenilor erau tot mai afectate de consecințele acelui război.
Eusebiu avea impresia că lumea întreagă se îndrepta spre o noapte a umanității. Apoi îl uimea foarte tare drama ucrainienilor, vedea și în orașul său refugiați ce fugeau îngroziți din fața bombardamentelor rusești și totul era ca desprins dintr-un scenariu de groază. Urmărea și pe internet și la televizor emisiuni de știri și rămânea îngrozit de imaginile de coșmar unde se vedea cum foarte multe clădiri din mai multe orașe din Ucraina erau dărâmate de bombele rusești. Operațiunea militară a lui Putin continua decimând vieți de oameni și semănând suferință, groază, și moarte. Pe măsură ce îl urmărea pe Zelinski, acesta îi dădea tot mai mult impresia că era dirijat de cineva din umbră pentru a împinge lucrurile într-o anumită direcție. Îi dădea impresia unui actor ce era în slujba elitei mondiale, și nicidecum nu îl putea vedea ca pe un mare patriot după cum încerca mass-media să îl prezinte.
În acele zile primi de la Elena un mesaj pe messenger unde îi scria: ,,Eusebiu am crezut în tine dar mai dezamăgit amarnic, te-am crezut un om bun dar în realitate tu ești foarte dur, iar acum am tot mai mult convingerea că ești și un om rău pentru că mi-ai nenorocit viața, făcându-mă de râs înaintea oamenilor. Apar în societate ca o femeie măritată ce trăiește singură, iar tu ai obsesiile tale și nu vrei să conviețuim ca o familie. Dumnezeul în care zici că crezi să-ți răsplătească după tot răul ce mi l-ai făcut.”
Acel mesaj îi tulbură inima lui Eusebiu și pentru prima oară își puse întrebarea: ,,Oare Elena nu are dreptate? Se pare totuși că mă port prea dur cu ea. Și apoi cum cred eu că ea va învăța să fie blândă și cu tact, dacă eu stau departe de ea? Oare cu trecerea timpului nu se va înrăi tot mai mult împotriva mea și reconcilierea noastră va fi tot mai greu de realizat? Se pare că greșesc, însă pe de altă parte dacă mă întorc acum la ea și nu va recunoaște că are nevoie de modelare în comportamentul ei, viața noastră va fi ca un dezastru. Atunci cei de făcut?” Acele gânduri îi spulberară lui Eusebiu liniștea sa interioară și îl aruncară într-o stare de zbucium, iar conștiința sa începu să-l mustre datorită faptului că totuși se comportase prea dur cu Elena ce era o femeie minunată în ciuda temperamentului ei.
Spre sfârșitul lunii Mai, Eusebiu primi înștiințarea de la locul său de muncă, că el împreună cu alți muncitori începând cu data de 1 Iunie pentru o perioadă de trei luni de zile erau trimiși în șomaj tehnic. Alin îi spuse că putea remedia acea problemă, trimițând alt muncitor în șomaj și să-l oprească pe el la muncă. Însă el se opuse și rămase acasă în șomaj. Având timp mai mult, urmărea cu interes tot ce se întâmpla în lume și căuta să învețe prin prisma Bibliei din învățăturile minunate ale lui Dumnezeu. Însă în adâncul ființei sale începuse să se cuibărească ideea că nu procedase corect cu Elena și că în parte era și el vinovat de despărțirea lor. Se gândi să plece pentru un timp în Hamm un oraș din Germania de unde Titu prietenul său îl chema să vină acolo la lucru. Ar fi vrut să plece pentru un timp scurt în Germania pentru că știa că drumul în sine și șederea pentru un timp departe de casă îl va ajuta să ia o hotărâre și să vadă lucrurile dintr-o perspectivă diferită.
Într-o seară ieși pe faleză, își alese un loc cât mai retras pentru a sta liniștit și a medita în speranța că va găsi o soluție la problema sa cu Elena. Acea seară de vară era frumoasă, apele Dunării străluceau în răsfrângerea razelor de soare, pescărușii croncăneau și zburau în cercuri și se așezau apoi pe gărduțul falezei sau pe micile ambarcațiuni acostate pe acolo. Mireasma apei împletită cu mireasma verii îi dădea un nou impuls de viață lui Eusebiu. Privea valurile Dunării ce se izbeau de marginea de beton a falezei atunci când erau împinse de unele vapoare mai mari ce navigau prin apropiere, sau valurile deveneau mai mici când apele erau străbătute de ambarcațiuni ușoare. În rest observă că atunci când apele erau liniștite valurile aveau un ritm al lor propiu. Îi plăcea să urmărească jocul valurilor ce îi aducea aminte de anii copilăriei când venea la Dunăre cu părinții și frații săi și se jucau pe faleză, sau intrau în apă și cum mama lor era mereu îngrijorată ca nu cumva unul din ei să se înece. De asemenea avea impresia că acea mișcare a valurilor se asemăna cu zilele vieții lui, pentru că în viața lui trăise zile line și frumoase și trăise zile în care avusese impresia că valurile vieții aveau să-l doboare.
Șirul gândurilor sale fu întrerupt de sunetul unui apel telefonic, privi ecranul telefonului său și văzu numele lui Fabian cu care mai conversase la anumite intervale de timp. Răspunse la apelul telefonic:
– Da…
– Salut Eusebiu, se auzi vocea plină de speranță a lui Fabian, ce mai faci?
– Uite stau și admir Dunărea, pentru că am rămas fără muncă și am mai mult timp la dispoziție.
– Este minunat acest lucru! Dar scuză-mă că te întreb, cu Elena nu te-ai mai reconciliat?
Fabian știa de la Eusebiu în parte de conflictul pe care acesta îl avea în noua sa viață de familie.
– Încă nu, dar trebuie să iau o hotărâre în această privință, însă de moment mă gândesc să plec pentru o perioadă mai scurtă de timp în Germania. Încep să cred că am nevoie de o călătorie pentru a putea depărtându-mă de aici să văd lucrurile și altfel.
– Nu este bine să pleci așa de departe. Hai că îți propun eu ceva, uite despre ce este vorba, fostul tău cumnat Marcu este aici în România și are o comunitate în munți unde este predicator laic. Ei bine acolo se construiește o capelă și un centru medical. Eu mă duc acolo peste câteva zile pentru ca un timp să lucrez ca voluntar și cred că și pentru tine ar fi minunat să petreci ceva timp acolo și să ajuți prestând muncă voluntară. Într-un fel și eu și tu suntem datori lui Marcu pentru că el ne-a descoperit calea mântuirii.
Eusebiu simți în acele momente că invitația lui Fabian era providențială și acceptă. Căzură de acord ca peste două zile Eusebiu să călătorească până la Iași unde locuia Fabian și apoi de acolo să plece spre acea comunitate religioasă din munți. Fabian era venit doar de câteva săptămâni din Germania unde erau fetele, nepoții, și ginerii săi, și era decis să rămână doar pe perioada verii în România pentru aș rezolva anumite treburi după care dorea să se reîntoarcă în Germania, pentru a fi cât mai aproape de familia sa.
În schimb, Marcu abandonase Germania împreună cu familia sa și trăia într-o vale dintre munți unde împreună cu alți prieteni de ai săi făcuse câteva solarii și chiar un mic centru medical la care veneau mulți oameni pentru a fi tratați gratis, pentru că acolo veneau prin rotație diferiți medici ce tratau pe tot parcursul anului oamenii. Ba mai mult de atât, aveau și o caravană cu care mergeau prin satele și orașele din apropiere pentru ai trata pe cei săraci ce nu își puteau permite o consultație medicală. Marcu era sponsorizat în toată activitatea sa de câteva persoane ce dispuneau de bani și care voiau să înființeze acolo cu timpul un centru medical mai mare. Din acel loc Marcu mai organiza prin satele și orașele ce se aflau prin preajmă, conferințe medicale unde veneau anumiți medici ce îi învățau pe oameni multe lucruri legate de sănătate și dietă. De asemenea erau organizate și evanghelizări pe care le susținea Marcu sau anumiți pastori invitați pentru astfel de evenimente.
Pentru Eusebiu acea ocazie de a petrece un scurt timp acolo în munți, muncind în aer liber și fiind în comuniune cu acei oameni plini de altruism era precum a răspunde la chemarea lui Dumnezeu. Se simțea ca cei doisprezece ucenici atunci când Iisus i-a luat de o parte pentru ai învăța ceva mai deosebit și ai lăsa să se odihnească puțin. Era mai mult ca sigur că acolo în munți Dumnezeu avea să-i vorbească, și el avea să înțeleagă cum trebuia să procedeze cu Elena. Și mai ales se bucura că avea să fie din nou cu Fabian și Marcu, prietenii săi cu care petrecuse clipe frumoase în Berlin. Perspectiva acelei călătorii îl încânta și i se părea minunată acea ocazie. Era ferm convins că din punct de vedere spiritual avea să urce o treaptă mai sus în ceea ce privește cunoașterea lui Dumnezeu. Iar în privința neînțelegerilor dintre el și Elena era dispus dacă avea să fie convins că Dumnezeu îi arată o cale să o urmeze, îndiferent dacă asta însemna să se întoarcă la Elena și să fie umilit de ea. Inima lui Eusebiu se umplu de bucuria perspectivei acelei călătorii.
Va urma…
Eugen Oniscu, Berlin
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonaţi-vă. Contactați-ne: aici.
- Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook.
- Pentru o presă independentă, ne puteți sprijini cu o donație. Vă mulțumim!
- MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează