INIMA STRĂINULUI (23) | Nuvelă-foileton

Pe când  lucra în acea vale Eusebiu primi un mesaj în messenger de la Elena: ,,Bună, doresc să știi că mă aflu într-o situație foarte grea deoarece mama mea a decedat. Mi-am pierdut serviciul și mai mult de atât în ultimul timp ma răpus o puternică depresie de aceea sunt prăbușită și nu mai am forță să lupt, iar de la tine nu am primit decât dezamăgiri amare. Am crezut în tine dar mi-ai înșelat amarnic așteptările. Și dacă nici în acest ceas atât de greu nu te vei întoarce la mine, atunci voi considera că ești un om rău și că ar fi cel mai nimerit să divorțăm, măcar așa voi știi că în afară de fata mea nu mai am pe nimeni pe lume. Te rog gândește-te la tot ce ți-am spus și dă-mi un răspuns.”

Eusebiu rămase pe gânduri după ce citi acel mesaj și înțelese că Dumnezeu îl chema să se întoarcă lângă soția sa suferindă. Își luă rămas bun de la acei oameni din vale și porni spre casă. Pe timpul cât parcurse acel drum avea tot mai mult convingerea că trebuia să se împace cu Elena și că nu o putea abandona în acele momente atât de grele pentru ea. Pe Elena o găsi foarte schimbată era palidă și tristă, însă se bucură când îl văzu și zise:

– Te rog nu mai pleca de lângă mine, îmi este inima atât de străpunsă de durere încât nu doresc să mă prăbușesc de tot în tenebrele depresiei fără a mai putea să mă ridic.

– M-am întors pentru a rămâne pentru totdeauna.

Viața începu pentru Eusebiu într-o nouă formă. Începu să se poarte frumos pentru a o ajuta pe Elena să depășească depresia ce o cuprinsese. Alin îi comunică că era chemat din nou la muncă deoarece  primiseră o comandă pentru construirea unui vapor, așa că începu să muncească din nou în șantierul naval. Acea muncă printre oamenii simpli îi făcea plăcere și îl încânta. Elena începu să se simtă mai bine și se apucă să facă online un master sperând ca astfel să-și recupereze postul ei de profesoară pe care îl pierduse datorită faptului că veniseră tineri mult mai pregătiți decât ea și astfel îi luaseră locul.

Pe Relu îl găsi foarte nefericit datorită faptului că avusese probleme serioase de sănătate din cauza consumului excesiv de alcool. Ba mai mult de atât stătuse un timp în spital la dezalcolizare, timp în care Silviu îi furase de prin casă câteva lucruri de valoare și dispăruse. Nu mai avea bani nici măcar să-și plătească spitalizarea și era foarte necăjit. Eusebiu îi plăti spitalizarea și îl luă cu el la muncă în șantierul naval încercând pe cât îi stătea în putință să-l ajute pentru a depăși acele momente grele.

Zilele, săptămânile, și lunile se scurgeau în viața lui Eusebiu cu repeziciune între munca sa și timpul petrecut cu familia. De asemenea  se bucura și de faptul că Felicia îl respecta și se atașase de el. Observa pe cât îi stătea în putință tot ce se întâmpla în lume și mai ales era atent la războiul din Ucraina și i se părea că forțe ascunse doreau să facă în așa fel ca acel conflict armat să genereze într-un război de proporții mondiale. Știa din Scripturi că îngerii lui Dumnezeu încă mai țineau lucrurile în frâu însă rămânea totuși îngrijorat pentru că în lume lucrurile mergeau foarte prost datorită inflației foarte mari. Apoi mai era și ascensiunea neobișnuit de rapidă a neo-marxismului ce dorea să distrugă din temelii lumea așa cum el o știa și să reconstruiască o lume nouă.

Dar cum avea să arate acea lume nouă construită după standardele neo-marxiste? Pe Eusebiu acea lume nouă atât de mult trâmbițată de globaliști îl îngrozea. Se gândea uneori că poate omenirea se apropia cu pași repezi de acel teribil timp de strâmtorare  cum n-a mai fost de când sunt neamurile, un timp descris în cărțile Daniel și Apocalipsa în culori foarte sumbre. De un lucru era foarte sigur, omenirea intrase într-o noapte teribilă iar ieșirea  spre lumină nu era decât pe calea lui Dumnezeu. Cel puțin, oricât de mult se frământa nu discernea alt drum pentru că întunericul spiritual era foarte dens. Avea impresia că în lume se declanșase o febrilă activitate a demonilor cum omenirea nu mai cunoscuse decât în timpul întrupării lui Hristos. Peste tot vedea cum demonii lucrau prin instrumentele lor umane pentru a distruge viețile celor mai mulți și ai priva pe oameni de mântuirea oferită în dar de Dumnezeu.

În tot acel tablou întunecos al lumii  era atras de o rază de speranță ce se cobora de la tronul lui Dumnezeu spre oameni. Citise în Sfintele Scripturi că în acel timp grozav de strâmtorare ce le stătea în față Dumnezeu nu îi va abandona. ,,În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, și anume oricine va fi găsit scris în carte.” (Daniel 12-1)  Asta îl bucura pentru că înțelegea că Dumnezeu avea un plan minunat pentru cei ce își puseră încrederea în El. Despre Mihail înțelesese din studiul său personal al Scripturi că era Iisus cel ce luptase în ceruri cu Satana și îl aruncase pe pământ.  Îl bucura acel minunat gând că Iisus avea să pătrundă în noaptea umanității pentru a aduce izbăvire. Știa că chiar dacă valurile vieții izbeau puternic, chiar dacă demonii unelteau și acționau prin oamenii aflați în poziții de conducere care trădau încrederea cu care fuseseră investiți, avea convingerea că Iisus nu va dezamăgi pe nimeni și că în momentul cel mai întunecos când încercările vor fi extreme și când totul va părea pierdut și  nu vor mai vedea  nici o altă cale, atunci marele voievod Mihail se va ridica pentru a aduce izbăvire și mântuirea realizată de El la cruce. Erau fascinante acele promisiuni pe care le găsea din abundență în Biblie, îi plăcea să le citească și recitească meditând la noua lume, nu a neo-marxiștilor ci a celor mântuiți. Înțelesese că acolo răul, durerea, și moartea vor avea un final.

De aceea cu toate că timpurile erau grele, Eusebiu purta în sufletul său minunata speranță a mântuirii, și de câte ori avea ocazia îi împărtășea câte unui suflet oropsit câte ceva din Planul de Mântuire. Unii oameni îl ascultau cu plăcere, ba chiar îi puneau și întrebări dorind să cunoască tot mai mult, pe când alții spuneau că viața era prea grea și că acele lucruri nu erau decât niște basme. Erau și din cei ce îl ironizau pentru credința sa foarte naivă în opinia lor, dar astfel de oameni nu îl descurajau pe Eusebiu ba dimpotrivă îi aminteau de vremurile lui Noe când acesta predicase o sută douăzeci de ani Evanghelia antediluvienilor și aceștea îl batjocoriseră însă în final venise potopul.

Descoperise că lumea în forma ei actuală avea să-și găsească sfârșitul printr-un potop nu de apă ci de foc după cum citise în cartea Apocalipsa. Pentru că Dumnezeu nu putea tolera la nesfârșit răul în toate formele de manifestare, și ca pe vremea lui Noe exista o posibilitate de salvare pentru toți oamenii și aceasta era mântuirea prin credință și har. Erau timpuri grele cele pe care le trăiau, dar în același timp exista și ocazia de aur ca oamenii să-L descopere pe Dumnezeu. În vremurile de prosperitate era greu ca oamenii să-L caute pe Dumnezeu însă confruntându-se cu greul destul de mulți oameni se trezeau din punct de vedere spiritual și începeau să-L caute pe Dumnezeu.

Eusebiu înțelegea tot mai mult că în fața mașinațiilor demonice-umane, menite să le distrugă viețile oamenilor simpli doar Dumnezeu le era scăparea. Pentru el acel lucru era foarte sigur și nu mai vedea nici o altă cale pentru că de peste tot nu veneau decât vești proaste. Lumea  se prăbușea tot mai mult din punct de vedere economic și spiritual și odată cu năruirea ei se stingeau și speranțele multor oameni pentru o viață mai bună. De peste tot se auzeau voci ce afirmau că niciodată nu se vor mai trăi acele timpuri de dinaintea pandemiei. Fața lumii se schimbase considerabil de aceea Eusebiu era bucuros că descoperise singura cale cea a mântuirii și izbăvirii prin har.

Și indiferent cât de întunecoși erau norii ce se îngrămădeau la orizontul existenței omenirii, el primea pace și speranță în inima sa de la Dumnezeu și credința îl făcea să plutească peste greutățile vieții. Se simțea ca un mare privilegiat pentru că i se descoperise mult  despre împărăția lui Dumnezeu. Îl bucura nespus faptul că Apocalipsa se încheia cu un nou început în lumea celor mântuiți ce aveau să trăiască în Noul Ierusalim pe un pământ nou și un cer nou. Viitorul putea fi minunat dacă îl puteau privi prin prisma promisiunilor divine. Deci nu răul, păcatul, durerea și moartea aveau să-i subjuge pe oameni pentru vecie, ci viața în paradisul lui Dumnezeu creat pentru toți cei ce aveau să-și pună încrederea în El. Da, totul era minunat și Eusebiu fremăta de bucurie că exista ceva atât de măreț pentru viitorul oamenilor.

,,Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” (Ieremia 29-11)

Eugen Oniscu, Berlin

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonaţi-vă. Contactați-ne: aici.
• Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook.
• Pentru o presă independentă, ne puteți sprijini cu o donație. Vă mulțumim!

• MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează