NEBUNIILE DE ,,LA CASA DE NEBUNI” PE TOT MAPAMONDUL

de Silvia Mihalachi

,,Cât trebuie să-ndurăm UMILINȚA/ Și oare câte generații veți DISTRUGE?” până la ,,Veni-va vremea când o să vă-nvingă / Din CERURI bunul nostru Dumnezeu!”
Mihaela CD

Ecoul cuvintelor se aliniază ferm într-un cumul de poezii născute, erupte dintr-o cunoaștere a vremurilor actuale în multe domenii, toate vitale omenirii. Din punctul meu de vedere, ca simplu cititor, dar profund interesat, impresionat de cele citite ce poartă onorabila semnătură MIHAELA CD, cartea ,, LA CASA DE NEBUNI” este un precursor, cu o rezistență de granit necesar în reașezarea planetei, cu nevoilor ei, pe soclul normalității.

Până la momentul normalității, autoarea cărții, cu adevărul consemnat în poezii, cu credința în Dumnezeu, ne strigă, ne caută, ne călăuzește spre drumul ce trebuie parcurs pentru a putea rezista, a putea stârpi efectele distrugătoare a unei nebunii indusă prin ,,Jocuri de culise”, Jocuri prin care ,,Libertatea-i pusă-n lanț de pace/ Cu zale de cuvinte stă legată”. În demascarea ,,jocurilor de culise” din această nebunie generală , susținătoare sunt și picturile artistei Mihaela CD.

Referindu-mă la pictura ,,IDEOLOGII” eu am dedus, nuanțe și culori, zig-zaguri de amprente ce nu se vor deslușite, ce nu vor să-și asume vacarmul nebuniei creat prin constrângeri inumane de către niște ,,Maimuțe zgâite de inimi sărace/ Conduc mapamondul în haine de circ”.
Acești mânuitori de sfori, la figurat exprimându-mă, contribuie la formarea ,,Alaiul grotesc” și nu sunt decât niște tirani, ,,Drumeți în nebunie” cu vedere și vedenii încețoșate și care mușcă zilnic din ,,MĂRUL DISCORDIEI” – pictură artist Mihaela CD pe când ,,Greii lumii vând gogoșii” sau cum ar fi spus Al. Vlahuță ,,Minciuna stă cu regele la masă” .
Dinamica mesajelor din poezii este redată prin versuri necesare, să fie auzite, pătrunse de cei ce suportă consecințele nebuloasei nebunii ,,Fiți voi oameni de-omenie/ Vrednici pe a vieții drum/ Nu lăsați umanitatea/ Ca să se transforme-n fum” și ca să fim,,Demni pentru vecie”, „Rupeți lanțuri de sclavie”.
Se remarcă un puternic îndemn al poetei cuvântător. Din perioada lecturii mi s-au imprimat în memorie subiectele care și-au atins scopul demascator, interese de grup, interese mercantile, minți bolnave însetate de sânge, răutate,desfrâu … ce au adus moartea libertăților de care ar fi trebuit să beneficieze omenirea într-o stare de normalitate. Autoarea cărții nu mai poate răbda nedreptățile și recurge în a le demasca printr-o adevărată muncă de medic legist care caută adevărul prin disecții pe subiect, găsește cauzele, cartea ,,LA CASA DE NEBUNI” fiind un valoros document.
Poeziile (și din această carte) au pecetea talentului de excepție. Ce mare talent, ce frumoase poezii, câtă dăruire pentru a reda din natură, din viața socială, din tărâmurile colindate cu pasul ,cu dragostea de adevăr, de dreptate toate în numele dragostei față de om, cu suflet de om. Poeta Mihaela CD este un bijutier care a făurit din scris valori cu multe carate .
Grație autoarei, aflăm cum omenirea este angrenată, târâtă pe drumuri sinuoase de către conducători avizi de putere, ori din setea de înavuțire sau din incultură, vanitate… Rămâne dureros de adevărat că aceste cărări greșite pe care sunt împinse popoarele sunt pline de ,,Serpentine periculoase” pe muchia prăpastiei ducând întru-un ,,labirint” de unde numai puterea divină poate să readucă omenirea pe drumul bun ,,În tine Doamne eu mai sper/ Plângând necazul repetăm/Să se îndure Domnul din cer/Supuși și blânzi tot așteptăm”… un fir călăuzitor, cunoscut în mitologie ,,Firul Ariadnei” ca să ne scoată din labirint.
Cu o tentă de fin psiholog pe care am întâlnit-o în multe scrieri ale poetei Mihaela CD, lectura primește capitole cu poezii de o frumusețe liniștitoare ce pun temporar ,,Lacăt pe plâns” și sunt cu adevărat ,,Balsamul inimii”. Și cum iubirea este sprijinul inimii, artista dăruiește multe inimioare care formează o inimă mare în pictura ,,PROTECȚIA IUBIRII” ce are grijă ,,Să nu-mi rănești iubirea/ Să nu-mi îneci surâsul/Să nu-mi îneci plutirea/ Să nu-mi îneci trăirea”
,,PROTECȚIA IUBIRII” este una din picturile digitale ce reprezintă dovada că poezia și arta picturală sunt valori intrinseci bine alese ca lăcaș pentru trăirile poetei-artist. Un ,,balsam ,,dat inimii în versuri va avea efecte benefice dând o stare de beatitudine pentru un vis frumos cum este și ,,Vis marin” în care ,,Albastru ne cuprinde/ iar si iar/ Fluturând iubirea noastră-n zare”, apoi se privește în ,,Oglinda destinului” când din pictura ”DOR DE MARE” privește un cer scăldându-și stelele.…
Trăirile autoarei o străpung până la ,,Rădăcini” călătorind-o prin ,,Plutire în vis” printre ,,amintiri ce-mi revin deseori” după cum mărturisește poeta. Ștergându-mi lacrima cu aceeași ,,batistă a durerii” pe care o poartă cei cu „părinții în gând,, nu pe pământ, versurile mă alătură și pe mine, cititorul, de poezia ,,Mă arde dorul, dragă tată!” simțind lacrima poetei citesc ,,Am să te port în suflet strâns/Oricât inima o să-mi bată/Tu zeul meu cu chipul plâns/ Că dorul m-arde, dragă tată!”
Un zbucium din ce în ce mai acut este vizibil în versurile poetei prezentate în „Lagărul minții” versuri secondate de pictura ,,PERCEPȚII CONFUZII”. Și versurile și pictura scot în evidență îngrijorarea că această nebunie nu mai are sfârșit. „Sufletu-mi tremură ruginit/ Că nu ne vede nici un zeu/ Și pământul plânge răstignit/Poate ne-aude Dumnezeu!” Poeziile din capitolul ,,Lagărul minții” exprimă îngrijorarea că nebunia a atins cote prea înalte, încât ,,Vibrații polare aruncă cenușa peste pământul înghețat /Sărutând indecent gura izvorului nedreptăților obscure”. Este cunoscută metoda ,,imperatorilor” pe care o folosesc pentru exterminarea fizică și forma totalitară de a aduce omenirea la starea de: ,,Reduși ca să mai gândim/ Ne vor la abator degrabă”. Poeta crede la un moment dat că nedreptățile, înfăptuitorii, sunt demascați, că ,,Adevăru-i ieșit la lumină” și crede că iubirea și bunătatea vor învinge.
Și pentru că acest moment de normalitate planetară încă nu a ajuns, dintr-o stare de deznădejde, de neputință de a mai lupta cu elementele feroce, recurge la o ultimă soluție cerând ”Opriți pământul !Vreau să cobor!” Realizând că această nebunie a cuprins planeta ca o pecingine, nu mai vede nici un loc unde să se trăiască în dreptate și adevăr și cere: ,,Opriți pământul /Simt că înnebunesc / Nu-i nici un chip să-l strunesc/ Nu vreau să văd deznodământul”
Dragostea pentru adevăr, dreptate, dragostea față de umanitate sunt valori perene pentru poetă cum îi sunt ,,rădăcinile” din care provine. Cu credința în Puterea Divină, învinge gândul resemnării revenind prin cuvântul scris pe metereze ”Bieți arlechini pe scena lumii/ Când Dumnezeu n-o mai răbda/ Veți arde-n iad leprele ciumi”, continuând dezvăluirea atrocităților care distrug omenirea.
În capitolul ,,Limbi de foc” se folosește simbolistica pentru a arăta cum pătrunde răul peste tot ca niște limbi de foc. Inumane mijloace, diverse tertipuri dau impresia înșelătoare că emană căldură, bunătate, dar în realitate ,,limbile de foc,,nu fac decât să ardă totul. Modalitățile folosite de tirani sunt multe și toate chiar și cele mascate sunt împotriva omenirii : ,,Fățărnicie” prin vorbe, ,,zâmbete perfide”, răutate, dorințe egoiste, putere și ură, acestea sunt instrumentele cu care întrețin ,,limbile de foc”.
Cu fiecare capitol, autoarea, cu scutul format din cuvânt și pictură, ne arată poziția fermă în lupta cu nedreptățile prin ,,Nesupunere” fața de cei care vor ,, pământul scufundat”, declarând că nu va fi niciodată ,,ostaș de osândire” și foarte categoric își susține poziția ,,Nicicând nu voi fi de acord cu tine/ Și n-am s-accept al tău deznodământ”.
Starea de neliniște se suprapune pe o perpetuă preocupare fața de prezentul și viitorul planetei din partea autoarei, având un puternic efect asupra meditației, a gândurilor care se divid mereu în alte și alte gânduri îngrijorătoare. Multe dintre gânduri fac legătura între cele pământești și înaltul cerului. ,,Proiecții de gânduri” și reflexia lor ,,REFLECŢIA GÂNDURILOR”- pictură, sunt un tot format din poezie, pictură și gânduri semnate Mihaela CD. Gândurile poetei, temerile ei în raport cu situația planetei sunt confesate, sunt mărturisite sfătuitorului suprem care este Dumnezeu : ,,Până când”, ”Cât să mai îndurăm o nedreptate/ Cât crezi că-i negura mondială/Tu Doamne, spune: Până când?” Rugăciunile vin din adâncul ființei, sunt liniștitoare așa cum sunt în fapt rugăciunile ,,Doamne să ne faci dreptate”, ,,Doamne, vino și salvează/ Omenirea-i adormită/Peste noi, Doamne, veghează/Populația-i sărăcită!” Încercatul suflet al poetei, ea însăși un om între oameni, continuă ruga cu privirea înălțată spre cer: ,,Dă-ne Doamne Libertate și credință, conștiință, iscusință, curaj/ ,,Nu lăsa să ajungem sclavi/, Ne auzi Tu, Sfinte Doamne?” Tristețea pentru tot ce se întâmplă ajunge la ,,condeiul ce plânge cu lacrimi” iar poeta așteaptă cu ardoare timpurile așezate pe soclul normalității când ,,Cuminți se-așază- n poezie/ Slove cioplite-n gândul frumos”.
Îngrijorarea poetei face corp comun cu îngrijorarea omenirii care nu are margini, nu are liniște atâta timp cât nebunia escaladează puterea de suportare, de înțelegere încât îngrijorările de pe pământ sunt proiectate în univers ”Vântul schimbării bate-n Univers / Și duios se țin aștrii de mănă ,,în aceste vremuri de nebunie care a declanșat ,,Nebunia galactică”.

Simbolurile, culorile folosite de artistă în pictura ,,INTERFERENȚE SPAȚIALE” rămân pentru mine ca o proiecție și sunt foarte sugestive în reproducerea vântului ”Vântul schimbării”. Pictura conține nuanțe predominant vineții, întunecate ,simbolizând vântul iar mesajul concludent e dat de unirea într-un șirag nelimitat de stele care parcă ar fi într-o necesară apărare rezultată din dorința ,,Pe albastră boltă să rămână”. Imaginea dată de pictură, în felul perceperii mele, poate reprezenta un vitraliu ceresc sub care se află ,,Cupolă de sticlă” opacizată,unde se face ,,vânzarea umanității”: ,,Ce-aveți cu noi/ Ce v-am făcut/ Ne vindeți ca pe animale” totul petrecându-se pe o ,,Planeta otăvită” nu alta decât planeta noastră, otăvită de ,,oameni fără suflet și rost”, în timp ce ,,Departe conștiința plânge/ Nu aude nimeni, toți sunt surzi/ Ne pregătesc baia de sânge/ Încep cu cei înțelepți și scunzi”.
Poeta arată condițiile înfiorătoare date de ,,Războiul”care ,,se-ncinge în șnur de jar/Obuze trec prin întregul oraș/,”,ne arată că ,,Scris-am libertate” scriind pagini de ,,istorie sângerândă„ pentru a afla ,,Cândva copiii nenăscuți/ Că lupta s-a dat tocmai pentru ei,,pentru a trăi pe o planetă neotrăvită”.
Aflându-mă cu lectura cărții la intrarea în tunelul care mă duce prin poezii: „Între două lumi privesc întâi pictura ,,LUMI PARALELE” iar verdele îmi delimitează o lume, cealaltă lume o simt din culoarea suferințelor imortalizate în poeziile deja citite. Recitesc mai întâi versurile ,,Veni-va vremea când o să vă-nvingă/Din ceruri bunul nostru Dumnezeu/ Să vă ascundeţi căci o să vă ningă/ Cu fulgi mari ai otrăvirii voastre alizeu!”, apoi îmi continui lectura cu poeziile din capitolul ”Între două lumi, aceste ,,lumi paralele” care niciodată nu se pot uni, Îmi imaginez poeta cuvântătoare în aceeași stare de îngrijorare, de zbucium între cele două lumi și cum se adresează cu întrebări la Dumnezeu: ,, De-i Raiul sus la tine Doamne/ De ce ne lași aici să stăm… cu neputința de a mai răbda nedreptățile și durerile omenirii. Cu ,,Întrebări în gând” poeta își vorbește cât de mult a obosit-o lupta cu nedreptatea ,,De unde vrei să-mi mai iau putere/ Căci lacrimile toate mi le-am plâns/ Albita-am de atâta durere”. Versurile se preling în ,,Lacrimi cruzi,, pentru că ,,În lanțuri omenirea plânge/ Căci ați trădat și fii și frați/ Și curg fluviile de sânge /Peste mormintele cu tați” . Revenindu-și precum Pasărea Phoenix din durerile deznădejdilor suportate ,,La casa de nebuni” poeta-artist dăruiește cititorilor ,,Raze binefăcătoare,, într-o ,,ÎMBRĂȚIȘARE SOLARĂ” -pictură, creată dintr-o comuniune de culori, versuri și ,,Transfer de bunătate”. Inelara îmbrățișare unește două puncte de transfer prin care ,, să dăruiești cu știință/ Și cu voie să oferi /Celui ce-are trebuință/ Bunătate să-i transferi”. Din bunătatea transmisă de poetă către cititori, am beneficiat și eu, de frumusețea poeziilor și de căldura din ,,Raze binefăcătoare” care mângâie pictura și versurile. Despre timp și concretizarea folosirii lui fără pierderi inutile am găsit în versurile ,,N-am timp să plâng l-a-nchise porți… să-mi oropsesc surâsul, să plec spre alte sorți/” și ,,N-am timp să mă las năpăstuită”. Nevoia de iubirea în toate și cu atât mai mult ,,La casa de nebuni” este prezentată în poezia ,,Avem nevoie de iubire” din capitolul ,,Raze binefăcătoare” pentru că mai mult ca oricând „avem nevoie de iubire și de soare/ Căci vremea libertății în pace o să vină/ Cu dragoste frățească,dreptate și lumină”.

Poeta Mihaela CD este copleșită de tristețea provocată de cauzele care au dus la ,,Scufundarea sufletului” încât ,,O inimă translucidă albastră/ Șade tăcută pe un fund de ocean…”, aceasta este inima celor ce sunt lipsiți de credință, de bunătate, de iubirea valorilor omenești. Îngrijorarea autoarei față de nebunia care a cuprins întreaga planetă, nebunie ce ar putea duce la scufundarea ei ne este prezentată în: ,,Suflete pierdute la zaruri” la jocurilor de noroc ale celor cu mințile lor bolnave care au semănat peste omenire frica, teroarea, lipsurile materiale, lipsa de educație și multe alte cauze. Toate nelegiuirile au acționat ca oamenii să fie spălați de voință, de puterea de a se împotrivi față de cei ce ,,Ne împart pâinea pe pământ” o pâine otrăvită , suportând viața așa înveninată „Căci voi ne asupriți prin frică/Și-ndoctrinare cu venin/vreți să ne omorâți în pripă/Pământul plânge-ar orfelin”.
Autoarea cărții, în credința ei nezdruncinată în dreptatea lui Dumnezeu, profund înfricoșată de tot ce se întâmplă, întreabă judecătorul suprem: ,,Spune, Doamne, ce-am pățit?”, „Spune, Doamne de la Tine/Ce să fac să fie bine/ Spune ,Doamne, ce să fac?” Întrebarea ,,Domne ce să fac” este necesară și în ,,Haosul tăcerilor” și în,, Legi vide” când ,,Se-nchide o eră și-un vid se deschide/ Prin porii undelor unui contract omis/ Și-n vacarmul nebuniei dezmățate/ Minciunile ce-ncălzesc pe timp de vifor/ în negura vremurilor cenușii pătrund/Noi legi fumurii, mai vide, prin ferestre”.
Poeta nu își găsește ,,Liniștea din suflet” și se întreabă…, îl întreabă tot pe Dumnezeu ,,Care-i esența suferinţei şi a morții„: ,,Doamne, de ce ai lăsat oare/ Cei ce ni-s dragi să plece la tine/De ce, Doamne? Care-i esența? /Durere și suspine și pelin? /Să-i vezi cum ne-ndură absența?/Și sufletul sângerând orfelin?” Pentru toate întrebările poeta mărturisește ,,Slova mi-e credință… Slova mi-e pace/senin/flacără de dor/ cânt/ liră/păcat/ și biruință/… vioară mi-e/ Și mi-e credință”.
Să vorbești și să taci când trebuie este o modalitate de a depăși ,,Haosul tăcerilor” lăsând să vorbească pictate amintiri șterse ,,DELETED MEMORIES”. ,,Și nu ne vom aminti ce-a fost acum/Căci vândutu-ne-am și conștiința/ Și alergând printre amintiri ce-s scrum/ Zbiera-va-n hohote neputința” Cu bonomia care o caracterizează, poeta-artist rămâne cu povara trăirilor, a tristeții care i-au inundat conștiința, provenită de la starea prezentă de ,,nebunie planetară” cu o temere față de situația viitoare a omenirii și totuși are puterea dată de credință, speranța, să privească în „OGLINDA VIEȚII”. Excepțională pictură digitală care oglindește calități, valori ce nu se pot vedea intr-o oglindă uzuală decât în ,,OGLINDA VIEȚII” când ,,Cuvinte scriu iar pe alei/Timpul aleargă ne-ntrerupt” și ,,Plâng aburii vremii fumate„ din ,,Anotimpurile vieții”

Vine o zi, o clipă când privirea fiecăruia se ațintește asupra clepsidrei și a scurgerii ei de timp nisipos. Poeta-artist ne prezintă meditația personală și general valabilă a vieții prin călătoria în timp într-o desfăşurare de frumoase versuri ,,Și îmi plimb pașii obosiți/Acolo-n gânduri parfuma” unde, se deduc anotimpurile copilăriei, al tinereții din care (deocamdată) privesc spectacolul toamnei ,,Și iarăși mai cade o frunză/ Și verdele crud tainic plânge/ Cad ace din lujerii gemeni/ Și mai cade o frunză de dor”. Cu trecerea timpului într-un regret și acceptare, cu ,,Tristețea de mână/Cu clipe ce tac deseor” poezia, realistă dar și visătoarea roagă toamna ,,Mai lasă-mi, toamnă! înc-o sclipire/ Mai rabdă-mi frumusețea în priviri/Mai lasă-mi încă-o bucurie, înc-o fericire, Mai lasă-mi, toamnă, gândurile verzi”. Romanța poeziei, romanță a toamnei – anotimp și toamna vieții, ,,prin foșnetele ei ruginii” dăruiește ,,pentru o miniclipă,…Un mic răgaz pe-a timpului aripă” pentru a te bucura de ,,CURCUBEUL SPERANTEI” și de cele șapte culori cerești și de cele șapte culori pământești în pictura care prevestește ,,Speranțe de bine”. ,,Îți mulțumesc, Doamne,/ Că ne-ai dat un semn/ Și mințile încețoșate/ Tu ni le luminezi” …cândva ,,Noi iar vom fi liberi” și ,,Dincolo de stele fericiți”.
În cartea ,,LA CASA DE NEBUN” subiectele prezentate, adevărate mărturisiri în slujba dreptății și păcii, sunt rodul unor poezii și picturi digitale de excepție. Cartea de poezii ,,LA CASA DE NEBUNI” este remarcabilă și prin faptul că prezintă subiecte ce de regulă sunt scrise în proză, dar talentul poetei a dat poeziei o misiune de excepție pe care, ea poezia și-a îndeplinit-o ca un loial, credincios slujitor. Implicarea cu toată ființa, cu tot talentul în tot ce face, cu o putere de muncă asiduă din partea distinsei poete MIHAELA CD dezvăluie motivul care o face fericită și anume acela de a sluji cuvântul scris pentru a reda cât mai multe aspecte din viață și formele ei existențiale. Timpul îl ia aliat să se comporte conform dorințelor ei pentru înfăptuirea a tot ce-i frumos în cele scrise și în artă. ,,N-am timp ca să fiu nefericită/ Și timpul mi-l așez rapid în vers/ Sculptezi cuvinte-n orice anotimp/ Și inima îmi zburdă prea grăbită/ Doar dăruind se simte fericită/Să facă pe-atâta lume iubită”.

Pentru toate darurile făcute prin scris cititorilor, ca răsplată vrea dor atât: „Lăsați-mi versul să vă însoţească/Lăsați-mi slovele să vă învrednicească/Să fiu alăturea mereu lângă voi”
Vă mulțumesc stimată doamnă MIHAELA CD că mi-ați dat posibilitatea să mă însoțească versurile, slovele dvs. și să vă simt alături. Cu drag, cu un deosebit respect vă îmbrățișez și vă doresc numai bine.

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo