Spune NU DESFIINȚĂRII specializării ÎNVĂȚĂTOR de la liceele și colegiile pedagogice!
Aproape că nu trece săptămână să nu te trezești cu propuneri legislative care mai de care mai trăznite, ca de pildă aceasta cu desființarea specializării ÎNVĂȚĂTOR de la liceele și colegiile pedagogice. Și mai uimit rămân că după 33 de ani de la revoluție am avut cei mai mulți miniștrii ai educației, unul mai reformator ca altul… Dar doamna care conduce acum, învestită doar pe criterii politice, este pe dinafară cu necesitățile învățământului în general. Felicit inițiativa autorului și îi mulțumesc că a micșorat munca organizației EEF, prea puțin implicate în ultima perioadă în astfel de inițiative civice!
Iată textul integral:
Având în vedere informațiile apărute în mass-media legate de proiectul de Lege a învățământului preuniversitar, conform cărora liceele și colegiile pedagogice nu vor mai avea specializarea de învățător, cadrele didactice din întregul sistem de învățământ pedagogic își exprimă dezaprobarea față de această decizie, care afectează grav baza formării dascălilor din România. Încercări de desființare a acestui profil au mai existat în perioada postdecembristă, dar timpul a dovedit că au fost decizii eronate și s-a revenit asupra lor. Argumente:
1. Urmând acest profil vocațional, elevii au șansa ca de la vârstă fragedă să se pregătească temeinic pentru profesia de dascăl, într-un mediu care le oferă atât cunoștințe teoretice, cât și competențe și abilități metodice în cadrul practicii pedagogice desfășurate timp de patru ani. Prin școlile de aplicație, se oferă posibilitatea elevilor să-și desfășoare practica pedagogică observativă și de predare în condiții optime pe parcursul celor patru ani de studiu.
2. Absolvenții liceelor pedagogice au obținut rezultate deosebite la examenul național de titularizare în învățământul preșcolar și primar, iar în instituțiile de învățământ unde au fost încadrați au primit aprecieri prin care se confirmă temeinicia pregătirii psihopedagogice.
3. Absolvenții profilului pedagogic au ocupat posturi didactice și au continuat studiile universitare la facultățile de științe ale educației, ceea ce demonstrează că cele două nivele de învățământ se completează și nu se exclud.
4. Nu credem că se pot echivala anii de pregătire din liceul pedagogic și completarea procesului de perfecționare din universitate, adică șapte ani de studiu, doar cu formarea din mediul universitar, adică trei ani.
5. Este cunoscut că unitățile de învățământ de stat și particulare solicită cadre didactice care au la bază liceele pedagogice.
6. Optăm pentru specializarea educator-învățător cu calificările: educator/ educatoare pentru educație timpurie (ciclul antepreșcolar și preșcolar) și învățător/ învățătoare (ciclul primar)
7. Condiționarea absolvenților de profil pedagogic, specializarea învățător/învățătoare care se încadrează în sistemul național de învățământ pentru ocuparea funcției didactice de învățător/învățătoare, de absolvirea unei forme superioare de învățământ într-o perioadă de 6-7 ani. Modernizarea învățământului nu înseamnă doar forme noi, preluate ca atare, ci, mai ales, păstrarea fondului, a tradiției care și-a dovedit viabilitatea de-a lungul anilor. Credem că, în aceste condiții, adaptarea ar fi cuvântul – cheie. Trebuie mers înainte cu ceea ce avem deja bun, fără să dărâmăm tot pentru a construi edificii fără bază. În plus, ar trebui cerută și părerea tuturor celor implicați în procesul instructiv-educativ.
de George Radu
- Semneză petiția: Spune NU DESFIINȚĂRII specializării ÎNVĂȚĂTOR de la liceele și colegiile pedagogice! – Petitieonline.com
Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo