Despre noua „artă urbană” din Parcul Central „Constantin Brâncuși” de la Târgu Jiu. Cum este încălcată Legea Monumentelor Istorice de autoritățile locale!

magazincritic.ro

Paradoxul unui oraș în care se află singurele lucrări de for public realizate de Constantin Brâncuși, aflate pe Lista Patrimoniului European!

Parcul Central „Constantin Brâncuși” care adăpostește operele din piatră ale Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, arie aflată, separat de lucrările sculptorului, pe Lista Monumentelor Istorice (LMI 2010: GJ-III-s-B-09463) este împânzit de ceea ce unii numesc „artă urbană” sau „street art” (graffiti) în vecinătatea Muzeului de Artă, atrage atenția Andrei Popete Pătrașcu, unul dintre coordonatorii Grupului Civic Gorj!

Andrei Popete Pătrașcu: În tot acest timp, viceprimarul Coica, cel care răspunde de problemele de cultură și patrimoniu din oraș, nu vede, nu înțelege, nu prezintă în raportul anual de activitate, încălcarea Legii Monumentelor Istorice (Art. 3, litera b și Art. 9, aliniatele 1, 2 și 3). Pentru acesta, sintagmele zonă protejată sau zonă de protecție a monumentelor istorice nu există, cu toate că sunt clar precizate în lege. „Intervențiile care se efectuează asupra imobilelor care nu sunt monumente istorice, dar care se află în zone de protecție a monumentelor istorice sau în zone construite protejate se autorizează pe baza avizului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național sau, după caz, al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și a celorlalte avize, potrivit dispozițiilor legale în vigoare” (Art. 24, aliniatul 1).

Are șobolanul de pe peretele de nord al parcului din Târgu Jiu, avizul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național? Cu siguranță nu!

De ce permite municipalitatea încălcarea legii în zona protejată a unui monument istoric de clasă B și în zona de protecție a unor monumente de clasă A, aflate pe Lista Patrimoniului European? Zidul în cauză, tolerat cu aceste desene pe câțiva zeci de metri pătrați, aparține unui om de afaceri gorjean. Accesul în incinta complexului pe care acesta îl administrează se face prin parcul monument istoric! Institutul Național al Patrimoniului are cunoștintă despre cazul de la Târgu Jiu?

Cât mai permite viceprimarul Coica batjocura din Parcul Central „Constantin Brâncuși” (cod LMI 2010: GJ-III-s-B-09463) care reprezintă una dintre principalele atracţii ale Târgu Jiului, pentru că aici se găsesc operele din piatră sculptate de Constantin Brâncuși?

Parcul a fost înfiinţat în anul 1856, în spaţiul unui zăvoi secular de pe malul stâng al Jiului, în partea de vest a oraşului, pe o întindere de cca 10 ha, sub denumirea de „Belvedere-Stirbei”. Acesta a fost înnobilat, de-a lungul timpului, prin înlocuirea unor specii dendrologice comune cu altele care i-au sporit valoarea (de exemplu arbori de ginko biloba). Un rol esenţial în acest sens l-a avut şi amplasarea aici, în anii 1937-1938, a operelor din piatră ale Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”.

Cei care doresc să viziteze Muzeul de Artă din Târgu Jiu, trebuie să treacă mai întâi pe lângă galeria de graffiti, abia apoi vor putea admira lucrările semnate de: Gheorge Petrașcu, Nicolae Vermont, Ion Murariu, Vasile Blendea, Iosif Keber, Ștefan Popescu, Mișu Pop, Corneliu Baba, Vasile Grigore, Alexandru Ciucurencu ș.a.


Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

Lasă un răspuns