Alianța Părinților: Scrisoare către Colegiul Național Școala Centrală / Protest

Alianța Părinților

Către:

Consiliul de Administrație al Colegiului Național Școala Centrală

Consiliul Profesoral al Colegiului Național Școala Centrală

Alianţa Părinţilor din România a luat cunoștinţă de faptul că, în zilele de 13 și 15 februarie 2023,

elevii claselor a VII-a și a VIII-a au fost duși să vizioneze filmul Close, ca activitate educativă, desfășurată în parteneriat cu Institutul Francez.

Filmul promovează explicit modul de viaţă LGBT, iar explicaţiile date de unitatea de învăţământ ca răspuns la reacţia părinţilor reprezintă o jenantă încercare de justificare a antrenării copiilor într-o activitate ale cărei mesaje educative se pot rezuma astfel:

  • “dacă o persoană de același sex îţi face avansuri, adică manifestă faţă de tine ,interes romantic’, trebuie să răspunzi acelor avansuri, deoarece altminteri acea persoană se va sinucide, iar tu te vei simţi vinovat”
  • “sinuciderea reprezintă un mijloc de rezolvare a problemelor”.

Precizăm că înclinaţiile/preferinţele sexuale ale cadrelor didactice nu ne preocupă, dar nu dorim ca ele să transpară în activităţile curiculare sau extracuriculare în care sunt antrenaţi copiii noștri.

Incadrarea filmului în categoria AP12, premiile și nominalizările la care faceţi referire, precum  și faptul că elevii duși să-l vadă au cel puţin 13 ani sunt elemente lipsite de relevanţă, deoarece conform Art. 29 din Constituția României, “Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.”

Comunicatul școlii invocă și participarea benevolă a elevilor la activitatea respectivă. Din informaţiile pe care le avem rezultă că s-au făcut presiuni subtile asupra copiilor care au refuzat să participe la această activitate. Stim, de asemenea că elevilor nu le-a fost prezentat în prealabil subilectul filmului, deci consimţământul le-a fost viciat. Vă atragem atenţia că nici prezentarea prealabilă a subiectului nu ar fi fost suficientă, deoarece părinţii sunt cei care decid asupra tipului de educaţie pe care doresc să o primească copiii lor.

Conform  Art. 157 al ”Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar” din 04.07.2022: ”Părinţii sau reprezentanţii legali ai antepreşcolarului / preşcolarului / elevului sunt parteneri educaţionali principali ai unităţilor de învăţământ”. ONG-urile (ex. Institutul Francez, sau altele ) pot fi parteneri ai unitații de învățământ, dar numai părinții sunt parteneri educaţionali principali. Unitatea de învăţământ are obligaţia de a-i consulta cu privire la activităţile cu rol educativ pe care și le propune, iar activităţile extracuriculare se desfășoară cu acordul scris al părinţilor. Ca urmare,

Subscrisa Asociația Alianţa Părinţilor, prin reprezentant legal Președinte Cristian Filip, vă solicită , să ne furnizaţi informaţiile următoare, în temeiul dispozițiilor art. 31 – Dreptul la informație – din Constituția României și Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public:

1- Solicităm să ne transmiteţi copiile proceselor verbale încheiate la ședinţele cu părinţii elevilor din clasele care au fost duse să vizioneze filmul Close.

2- Solicităm să ne furnizaţi dovada că părinţii au primit informaţii corecte și complete despre subiectul filmului și că și-au dat acordul prin semnătură pentru ca elevii (copiii lor) să vizioneze acest film.

3- Solicităm să ne transmiteți pe adresa de e-mail din antetul prezentului document varianta comunicatului conducerii Colegiului, semnată și ștampilată, pentru a o putea folosi în viitorul nostru demers penal (Art. 197 Cod Penal: Relele tratamente aplicate minorului), având în vedere că prin vizionarea acestui film care promovează homosexualitatea juvenilă și incită la sinucidere, copiii noștri au fost supuși unei agresiuni psihice și au suferit o traumă.

Precizăm că vă putem pune la dispoziţie studii științifice care indică o rată a afecțiunilor psihice de 5 până la 10 ori mai mare în cazul tinerilor auto-declarați LGBTQ+ 110 alte ”genuri”. Acesta este viitorul psihologic/ psihiatric spre care doriţi să-i îndreptați pe copiii noștri prin activitățile Colegiului?

În anexa 2 găsiți rezultatele unui studiu medical realizat în SUA pe 53 milioane subiecți, atestând gradul de dezorientare, predispoziție la crize psihice și sinucidere al tinerilor LGBTQ+,  ”eroii” din filmele promovate de conducerea Colegiului.

În luna decembrie 2022, la interval de trei săptămâni, municipiul Iași a fost zguduit de două morți tragice și subite a doi travestiți (deci din categoria ”LGBTQ+) care s-au sinucis în urma unor crize și decepții asemănătoare cu cele ale personajului sinucigaș din filmul Close.

Nu acesta este viitorul pe care îl dorim copiilor noștri!

Vă amintim faptul că dumneavoastră aveţi obiectul muncii numai atâta timp cât noi considerăm potrivit să ne înscriem copiii în această școală. Viziunea educaţională a școlii va constitui principalul criteriu de evaluare în analiza pe care o vom face pentru a stabili dacă această școală mai corespunde, sau nu, exigenţelor și standardelor noastre morale.

Solicităm număr de înregistrare și răspuns în termenul legal.

Comitetul Director al Alianţei Părinţilor

Președinte: Cristian Filip

Prof. Popa Olimpia – Dir. Departament Educaţie – Sănătate


Acțiune la Școala Centrală
Marți, 28.02.2023, 7:40-9:40

În zilele de 13 și 15 februarie 2023,
elevii claselor a VII-a și a VIII-a ai Școlii Centrale din București au fost duși să vizioneze filmul Close, ca activitate educativă, desfășurată în parteneriat cu Institutul Francez.

Filmul promovează explicit modul de viaţă LGBT, iar explicaţiile date de unitatea de învăţământ ca răspuns la reacţia părinţilor reprezintă o jenantă încercare de justificare a antrenării copiilor într-o activitate ale cărei mesaje educative se pot rezuma astfel:

1- “dacă o persoană de același sex îţi face avansuri, adică manifestă faţă de tine ,interes romantic’, trebuie să răspunzi acelor avansuri, deoarece altminteri acea persoană se va sinucide, iar tu te vei simţi vinovat”
2- “sinuciderea reprezintă un mijloc de rezolvare a problemelor”.

Precizăm că înclinaţiile/preferinţele sexuale ale cadrelor didactice nu ne preocupă, dar nu dorim ca ele să transpară în activităţile curiculare sau extracuriculare în care sunt antrenaţi copiii noștri.

Incadrarea filmului în categoria AP12, premiile și nominalizările la care faceţi referire, precum și faptul că elevii duși să-l vadă au cel puţin 13 ani sunt elemente lipsite de relevanţă, deoarece conform Art. 29 din Constituția României, “Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.”

Comunicatul școlii invocă și participarea benevolă a elevilor la activitatea respectivă. Din informaţiile pe care le avem rezultă că s-au făcut presiuni subtile asupra copiilor care au refuzat să participe la această activitate. Stim, de asemenea că elevilor nu le-a fost prezentat în prealabil subilectul filmului, deci consimţământul le-a fost viciat. Atragem atenţia că nici prezentarea prealabilă a subiectului nu ar fi fost suficientă, deoarece părinţii sunt cei care decid asupra tipului de educaţie pe care doresc să o primească copiii lor.

Conform Art. 157 al ”Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar” din 04.07.2022: ”Părinţii sau reprezentanţii legali ai antepreşcolarului / preşcolarului / elevului sunt parteneri educaţionali principali ai unităţilor de învăţământ”. ONG-urile (ex. Institutul Francez, sau altele ) pot fi parteneri ai unitații de învățământ, dar numai părinții sunt parteneri educaţionali principali. Unitatea de învăţământ are obligaţia de a-i consulta cu privire la activităţile cu rol educativ pe care și le propune, iar activităţile extracuriculare se desfășoară cu acordul scris al părinţilor.

Ca urmare a celor prezentate mai sus, MARȚI, 28.02.2023 între orele 7:40 și 9:40 va avea loc un protest în fața Școlii Centrale din București, Strada Icoanei 3-5, București 030167

Participarea oricui este binevenită, chiar și timp de 20 min., în drum spre serviciu!

Fiți responsabili și luptați pentru sănătatea psiho-emoțională și fizică a copiilor României!


Alătură-te AP! Pentru copiii tăi.


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ

Lasă un răspuns