Rețetă de post

Aprinzi focul la grătar, pregătești legumele, nu uita ceafa, pulpele, micii și cotletul, toate făcute mediu, să fie moi și suculente. Le tai mărunt, așa, cât ai duce la gură cu furculița. Să ai și mâncare de post, dar nu multă, ceva acolo, să nu te ia prin surprindere careva, dar crede-mă, rar e cazul. Împachetează totul bine să fie fierbinte și să miroasă a fum, a grătar, nu uita muștarul pentru mici, pe drum oprește la o cofetărie și înșfacă două platouri gigantice cu cele mai cremoase prăjituri. Și niște înghețată, de-aia bună, parfumată, care se topește în gură și te face să torci ca o pisică pe calorifer, a bine și-a voluptate. Să fie multă înghețată. Umple-ți buzunarele de ciocolată de-aia premium, de portocale și mandarine. Mandarine. Miros a lumea de dincolo de gard și se decojesc ușor.

Și du-te la un azil de bătrâni.

Să nu-ți fie frică, îți va ajunge. Oamenii ăia vor împărți totul între ei cu o bunătate cum n-ai mai văzut din timpurile când călcau apostolii deșerturile cu Hristos Înviatul în traistă. Vor mânca totul cu o poftă care-ți va umple inima de fericire, vei simți că ți-ai hrănit proprii copii și te vei ciupi discret de mână, necrezând că poate încăpea atâta fericire în inima ta, tocmai într-o zi care începuse prost de tot. Nu că n-ar avea ce să mănânce, dar un grătar și-un mic cu muștar n-au mai mâncat de mult timp, de când erau ei cum suntem noi acum, sănătoși și fără grija zilei de mâine.

Și înghețată.

Înghețata e nectarul bătrânilor.

Știu, te vor toca cu întrebări fără rost. Cu amintiri mucegăite din lumi de care nu știi nimic, și dac-ai ști, nu te-ar interesa. Și știu că unii miros greu, acru, a stătut, cum miros bătrânii și cum vei mirosi și tu, dacă ești norocos. Că te vor întreba, privindu-te drept în adâncul ochiului, dacă ai mâncat dimineață tot din farfurie și dacă ți-ai făcut temele pe mâine. Nu clipi și răspunde sincer, da, am mâncat ouțele fierte de la micul dejun și toate temele sunt pregătite în ghiozdănel.

Și dacă chiar poți, dacă chiar poți, îmbrățișează-i și râzi. Sau roagă-te. Sau povestește-le ce nașpa e șeful tău de departament, cum aruncă copilul vecinei gunoiul lângă container sau cât s-au scumpit metalele rare, povestește-le orice, ei te vor asculta cum te asculta mama când erai copil, cum L-au ascultat sărmanii pe Dumnezeul desculților pe munte.

Și dacă la ieșire te va întâmpina bătrânul ăla cu ochii tulburi și-ți va cere o țigară, chiar nu-i momentul să faci pe deșteptul și să-i explici că fumatul ucide.

Post cu folos.

de Crin-Triandafil Theodorescu

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ