Iubito, hai te rog și numără zerourile astea, cred că nu văd bine.

Își pune ochelarii pe nas, se uită pe extras, apoi își fixează ochii albaștri în mine, calmă, foarte rapid s-a mișcat Dumnezeul ăsta iubire-al tău, le-ajunge de fundații?

Sunt consternat, mă mai ciupesc nițel de dosul palmelor, apoi mă copleșește o bucurie așa de mare că dă pe dinafară și-mi vine să levitez deasupra tuturor caselor din Lușca, arse și încă nearse, trecute, prezente și viitoare.

60.000 lei, vreo douășpe mii de euro, în câteva zile.

Mă duc la bancă să fac transferul banilor în contul tinerilor sinistrați, vorbesc repede și entuziasmat cum face și drege Dumnezeu și deodată o văd pe directoare că i se umplu ochii de lacrimi, oftează și-mi arată niște poze, anul trecut, casa ei, arsă parțial într-un incendiu, zice nu ce-am pierdut acolo mă bântuie, ci spaima aia care nu-mi mai trece, inima mișcată-n frică.

Și lucrurile nu se opresc aici, o fabrică de cărămidă, ați auzit de CEMACOM SA? Eu nu auzisem, m-am trezit că-și trimit reprezentanții cu viteza girofarului, vor dona toată cărămida pentru reconstruirea casei, Doamne Iisuse, că și prin Consiliile de Administrație ți-ai găsit fotoliu, în inimi de oameni buni. Dacă n-ați auzit de ei o să mai auziți de la mine, că o să-i repet mereu la binefăcători. Duminică facem pomenirile la liturghie cu extrasul de cont în mână și cu Dumnezeu zâmbind ghiduș prin altar, da?

E mult de lucru, că nu doar banii mișcă răul înspre bine, mâine se strâng alți lușcani la casa arsă să desfacă, să spargă și să pregătească invierea zidurilor, că până în iarnă trebuie să mutăm șase oameni înapoi în sălajul lor.

Și mai e ceva. Încă puteți face mult și dublu mult pentru cei șase sinistrați ai mei, chiar și cu buzunarele goale. Rugați-vă pentru ei, și Dumnezeul milei va pleca urechea și va auzi pe sărac și pe necăjit (Ps.85) și iar se va înalța casa cu Dumnezeu șef de echipă, că altfel nu se poate, frații mei, că dacă nu zidește Domnul casa, zadarnic se ostenește zidarul (Ps. 126).

În prima fotografie vi-i prezint pe lușcanii mei:

Adrian. Harnic, taciturn, bun mecanic, iubește motoarele, șuruburile și toate mecanismele alea imposibil de înțeles. Mariana. O cunosc de când era o fetiță, părinții ei aveau doi cai și ea ara dealurile Luștii ca un bărbat, strunind doi armăsari ca din basme, cu ciucuri roș în coamă și copite de foc. Paula. Doamne. Cu ea am avut o aventură când am botezat-o, poate o să o povestesc vreodată, încă râd în hohote când îmi amintesc. Andrei. Andrei e firea lui Adi, tăcut și calculat, se uită lung la tine până hotărăște că merită să-ți răspundă, dar când o face te topești. Lipsesc părinții din fotografie, Viorel și Mărioara, rugați-vă pentru ei!

În a doua fotografie sunt papucii cu care a fugit Andrei din calea focului, în seara incendiului. Au rămas la casa unde i-au adăpostit prima noapte lușcanii. Albaștri. Cum e cerul azi și speranța din noi.

Hristos a înviat, pe bune.

de Crin-Triandafil Theodorescu

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ