Cuvintele scriu
1
Plouă cu îngeri
mi-amintesc de cuvintele așezate cuminți
pe o singură farfurie
mai multe linguri și o măsuță cu trei picioare
în urma umbrei mama răspândea lumina
tabloul s-a dilatat până n-a mai rămas nimic
locul e gol galopând în tăcere
cuvântul devine o povară
în fiecare ungher zace amăgirea regăsirii
de-a lungul privirii totul e înăuntru
timpul e în trecut
dorul desface mirosul de lut
și plouă cu îngeri
și cu sunete gri
2
Noi doi
ne-am vaccinat
am fost cuminți
am stat după gratii
am închis iubirea în seif
amintirile s-au făcut albe
gândurile s-au întors răsucind visele lui Sisif
zidurile rămân atârnate de nori
nimicul anulează dorințele nedate la o parte
incendiul rămâne desenat în inimă
poeții își tremură glasul în versuri
la deschiderea ochilor o altă zămislire
se despică în miros de arme
noi doi tot mai subțiri devenim o singură linie
fără capăt
3
Pământul
pământul era un vis normal
de la un capăt la altul
sub talpă aveam lumini cuminți și umbre
cineva îl vrea pentru el și-l atacă
ucide cu râvnă construind hotare
ceva l-a sfârtecat razant cu moartea
palmele țipau lipite de ochi
orizontul s-a lipit de pământ
pereții au fugit tulburați de conturul spart al tăcerii
totul a devenit o normalitate alienată
grămezi de oameni în supremul nimic
într-o nebunie de valuri fluide
târând cu ei o nesfârșită sete de a mai fi
cădere
plutire
negru și sunete oarbe
pământul ne poartă cu el de milenii
4
E liniște
e liniște și plouă cu spini
istoria e pusă-n sârmă ghimpată
oamenii sunt zidiți în conspirații
unii au capete turtite
alții ascuțite sau bombate
dar toți sângerează-n lutul istoriei
miresele sunt tot mai bătrâne
timpul se reeditează în trecut
secundele devin vâsle pentru despicarea umbrei
între ziduri sărutul tău e lumea mea de azi
războiul rămâne fierbinte
la poarta de nord și de est
îngerii fără timp amestecă albastrul cu roșu
vestea despre alb mai navighează încă
5
Cuvintele scriu
adevărul se rupe între da și nu
secundele au trepte
într-o sincopă îți flutură părul
mâna ta goală resfiră degetele
haosul e umplut cu oameni
coaja pământului se cutremură
sunt tot mai multe sicrie
lumina oarbă acoperă totul
rămân pe nonsensul tăcut
în odaia tăcută
cuvintele scriu poezie
un înger cade pe gânduri ascuns în albastru
6
Hârtia
hârtia zace în alb
biroul e rece
sentimentele aleargă centrifug lunecând
ca de pe zidul morții
pete negre răsturnate sclipesc neliniștite
încăperea din spatele meu dispare
îngerii orbecăiesc în alb
straturi de gheață sunt aruncate
pe literele mele cuminți
luna e făcută bucăți
ochii lumii dorm
mă târăsc drept pe o frânghie inexistentă
7
Noaptea
noaptea e mereu tânără
fără riduri
e un alt miez cosmic
un panaceu cald pentru ziua fără visuri
tăcerea din spatele meu dilată dimineața
care intră pe geam
niciun cuvânt nu sare din tricoul tău moale
fragmente de pași târâie chemarea
spre locul de taină
sprijinită retoric de aceeași dimineață
prezentul revine ca un arici în lumină
nu-ți desenez umbra uitată acolo
continui căutarea fără răspuns
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ