ORDONANŢĂ emisă de Primăria Oraşului Târgu Jiu. Document nr. 16/5 aprilie 1917 din PRIMUL RĂZBOI MONDIAL.

Primăria Târgu Jiu

Primăria Oraşului Târgu Jiu                                                                   No. 16/5 Aprilie 1917

ORDONANŢĂ

Noi, Constantin Bălănescu, Primarul Oraşului Târgu Jiu.

  Având în vedere disp. art. 55 şi 99 al. 1 din legea organizărei comunelor urbane, după care măsurile de Poliţie Comunală în ce priveşte higiena şi salubritatea publică se aplică de Primar, potrivit legilor şi regulamentelor respective.

Având în vedere că odată cu apropierea timpului călduros, trebuesc luate cele mai întinse măsuri pentru înlăturarea cauzelor de infecţiune, şi împiedicarea exalaţiunilor nesănătoase, pentru buna întreţinere a locurilor în care se depun gunoaele şi murdăriile, pentru măturatul şi ţinerea în stare curată a caselor, curţilor, stradelor, pieţelor şi tuturor localurilor publice şi particulare, precum şi pentru întreţinerea curăţeniei fântânilor şi apelor de care se serveşte populaţia, pentru ca astfel să se poată evita isbucnirea epidemiilor.

Având în vedere şi ordinul D-lui Comandant al Etapei 264 cu No. 742, prin care ne invită de a lua măsuri pentru asanarea şi curăţenia Oraşului, precum şi disp. art. 58 şi 59 din legea or- ganizării Comunelor Urbane.

ORDONĂM:

  • Toţi proprietarii orăşeni şi chiriaşii vor păzi să aibă cea mai mare curăţenie la locuinţele lor, atât în case, dependinţe cât şi în Toate gunoaiele şi murdăriile aflate prin curţi şi grădini se vor arde sau ridica în cel mult opt zile de la data prezentei ordonanţe şi transporta la locurile destinate în acest scop de Primărie şi anume pe terenul Primăriei peste podul Jiului, pe partea dreaptă a acestui râu, unde se vor îngropa, locuri care sunt indicate printr-un drapel alb. Cadavrele de animale sau păsări se vor îngropa numai în cimitirul de animale din dealul Obreja.
  • Cei care locuiesc în case văruite, vor vărui din nou cu lapte de var atât pereţi dinăuntru cât şi de afară la toate camerele, iar podelele şi tavernele dacă sunt de lemn, să fie spălate cu apă fiartă, ca şi uşile, ferestrele şi tot mobilierul din casă cum sunt: paturile, mesele, scaunele
  • Toţi proprietarii şi chiriaşii sunt îndatoraţi de a curăţi de urgenţă latrinele caselor şi ţine în cea mai mare curăţenie, spălându-se deseori scaunul cu leşie fierbinte, iar podeala şi pereţii cu lapte de var, iar înlăuntrul latrinei se va arunca din când în când cantităţi mari de lapte de
  • Toate gropile şi bălţile aflate prin curţile s’au grădinile orăşenilor, se vor astupa de pro- prietari sau chiriaşi în cel mult opt
  • Fântânile vor fi bine acoperite şi în vecinătatea lor nu se vor depune gunoaie şi murdării. Proprietarii fântânilor sunt obligaţi ca să repare bine ghizdurile lor, adaptând la ele ciuture (găleţi) fixe şi punţile deasupra, iar împrejur pe o rază de un metru şi jumătate, fântânile să fie pietruite, având terenul mai ridicat şi cu o pantă pentru a nu da loc la facere de băltoace în apropierea
  • Spălarea rufelor în Jiu este cu desăvârşire oprită în sus de abatorul comunal, precum şi în şgheaburile fântânilor şi în şanţurile isvoarelor din oraş.
  • Depositarea de fân şi pae prin curţile şi grădinile caselor este cu desăvârşire interzisă.
  • Restauratorii, birtaşii, cârciumarii, hangii, hotelierii, cofetarii, antreprenorii de cafenele şi berării şi de orice alte localuri de consumaţie publică, se vor îngriji ca să aibă vasele necesare pentru ca la prima înştiinţare ce li se va aduce să servească publicul cu apă fiartă apoi răcită în vase acoperite. De asemenea aceste măsuri trebuie luate de către patronii abagii, cismari, curelari, tă- băcari precum şi comercianţii cu un personal mai mare de 5 persoane.
  • 9) […]1(Loc rupt în orig.)
  • Cei care se vor dovedi că nesocotesc măsurile ordonate ne ridicând în timpul fixat gu- noaiele şi murdăriile de prin curţi şi grădini sau vor duce gunoaiele, murdăriile şi cadavrele ani- malelor în altă parte decât în locurile indicate, precum şi pentru călcarea celorlalte dispoziţiuni arătate mai sus, vor fi supuşi judecăţei potrivit art. 100 din legea organizărei Comunelor Urbane, pentru a şi lua penalitatea prescrisă de art. 335 al. 9, c.p. neîngăduindu’se nici o scuză contra dispoziţiunilor acestei ordonanţe, care este dată în interesul higienei şi salubrităţei publice, şi care va fi aplicată cu cea mai mare rigorozitate.
  • Se atrage în acelaşi timp atenţiunea populaţiunei că pe lângă pedepsele prevăzute de codul penal, contravenienţii vor fi pedepsiţi foarte aspru şi de către Comandatura Etapei
  • Toţi Agenţii Sanitari, Poliţieneşti şi Administrativi sunt însărcinaţi cu aducerea la înde- plinire a prezentei ordonanţe, pe care o vor aplica cu cea mai mare severitate, dresând contra contravenţiilor cuvenite

Dată în Târgu Jiu, astăzi 5 Aprilie 1917.

Primar, C. Bălănescu                                                                                Secretar, G. Cornicioiu Adaosul Comandaturei Etapei 264

Această ordonanţă se aprobă. Cine nu se va conforma acestei ordonanţe, va fi deosebit pe- depsit cu 1.000 lei, sau cu închisoare, socotindu’se a 10 lei pe fiecare zi.

No. 808, Târgu Jiu 6 Aprilie 1917

Comandatura Etapei 264 Freiherr von Seher–Shos, Oberleutenant und Komandant Tip. N.D. Miloşescu, T. Jiu

SJAN Gorj, fond Primăria Orașului Târgu Jiu, dos. 11/1917, f. 9, orig., rom., tipărit

Gabriel Sarcină, MĂRTURII DESPRE JUDEȚUL GORJ ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIALDOCUMENTE (1916–1919), Vol. I


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ

Lasă un răspuns