„Dorinţele-mi migrează îmbrăţişând cocorii care mor”

1
Confuzii… sau iluzii

Turnul Babel e o rampă, solitar printre nebuni
Unde-agonizau zăluzii înfrăţiţi cu stele moarte
Şi-ncepeau orânduirea sfinţilor în zi de luni
Prin icoane prăfuite adânciţi în vise sparte.

S-au deschis drumuri pavate într-o mare de iluzii
Peste gânduri subjugate, limitate de cuvânt
Mărturie-ntre regrete enigmatice confuzii
Când amurgul este-n flăcări şi se scurge în pământ.

Şi pe caldarâmul sorţii umbrele dansează-n draci
Şi se dau vândute nopţii fără haine în avans
Înecate-n vanitate şi tăcere sunt săraci
Doar că în priviri opace încercau un ultim dans.

Perfidia este arma ce ucide fericiri
Neputând să-mpartă cerul insomniilor din noi
Când atâta întuneric vrea lumină-n tălmăciri
Vrând să înflorească lacrimi în privirile de-apoi.

Depărtarea-mi rătăceşte într-un veac de-nsingurări
Iar iubirea mea orfană adormită-n câmp cu maci
Îmi răstoarnă Ursa Mare răstignită pe-aşteptări
Fericindu-mi veşnicia, umbrele mi le îmbraci.

2
HAOS

Pe un ţărm îndepărtat noaptea a săpat tranşee
Răstignind zboruri încătuşate în lanţuri şi foc
Idioţi mai cumpărau suflete moarte femeie
Demoni ce bântuie-n lume, clipă fără de noroc.

Dorinţe ascunse se-mpleticesc printre tenebre
Şi cotropesc haotic lumea în visele subscrise
Relaţionând frenetic întristări acerbe
În absolutul paşnic fără regrete permise.

În Infernul lui Dante se dezlănţuie îndoieli
Respirând pucioasa care clocoteşte în adânc
Fără a lăsa o clipă greşeala în socoteli
Zădărnicindu-şi naufragiul în ochii unui ţânc.

Au rămas biserici goale bântuite de-ntuneric
Un extaz abstractizat într-o lacrimă de ceară
Recviemul unei umbre pe tărâmul ezoteric
Ce se scurge în splendoarea rugăciunilor de seară.

E războiul ăsta rece doar un gest definitoriu
Despre lumi absurde izolate-n păreri de rău
Când speranţele sunt moarte, un veşnic purgatoriu
O amprentă ce se-nchide în abisul unui hău.

Adorm cu nepăsare soldaţi medaliaţi postum
Rătăcitori într-un război ce i-a răpus cu jale
Îşi fredonează reîncarnarea pe acelaşi drum
Cu pieptul zdrenţuit de moarte-n căderi abisale.

3
Resemnare

E dimineaţa un hotar înconjurat de noapte
Şi-n graniţe de întuneric ziduri cad în parte
Cu foşnetul scăldat în sânge credinţe se târăsc
Săpând tranşee, scheletice umbre cu greu trudesc.

Răsăritul rămâne un colţ de cer însângerat
Cu respiraţii sacadate desprinse din oftat
Ce desluşesc tristeţi însingurate ce-n oase gem
Purtând blazonul unui destin furat atunci când vrem.

Uneori dezicem orbii ce caută lumina
Devenind ocnaşii ce-ncarcerau în taină vina
Cu libertăţi strivite de trufia ce ne-ncearcă
Sub pasul unui zeu olog pierdut în Marea Moartă.

Atâta fandoseală detonată între ziduri
A deformat tăcerea-n lacrima ce sapă riduri
Sub masca ce trădează iubiri ascunse de poeţi
Când totul e o dramă descrisă parcă-n alte vieţi.

Este suferinţa epitaful ultimului veac
În care poezia devine peste noapte leac
Şi toţi poeţii au căutat în lumi prea reci exil
Iar sufletu-şi plânge libertatea într-un vers umil.

4
Gând încarcerat

Cad astăzi îngeri în raiuri tăcute
Şi teiul îşi murmură floarea în noi
Ninsori ce frământă timpuri pierdute
Tăceri ce nechează în clipa de-apoi.

Muguri de vise atârnă în coama
Nepieptănată-n blândeţea unui murg
Ce-n fuga nebună fâlfâie drama
Ce desfrunzeşte frânturi dintr-un amurg.

Mă tem să recunosc tăceri ostile
Ce-au căzut ispită ceasului absent
Ticăind absurd între nopţi şi zile
În încercarea de-a te iubi fluent.

Albe ninsori mi-au coborât în plete
Sărăcindu-mi gândul eşuat în zori
Răstignind în noapte doar fantome bete
Împletind povestea-n care n-ai să mori.

Un gând încarcerat devine artă
În ridul ce ascunde-n taină vina
Un sihastru mai stă-n genunchi şi iartă
Demoni răzvrătiţi ce-au furat lumina.

Lepădat de viaţă te-ai întors în lut
Syxul îţi sângerază rana-n călcâi
Adevărul, puntea foşnind în absolut
Şi voci ce şoptesc în strană, mai rămâi.

5
Raiul îmi pare o gară fără şine, fără tren

E plină lumea de păcate colbuite cu mister
Eve triste-ngenunchiate într-un colţ de cer stingher
Murmurând în taină rostul lacrimilor reci mahmure
Care-mbracă azi destinul în cuvinte seci şi dure.

Raiul îmi pare o gară fără şine, fără tren
Cu peroane rostuite într-un loc numit infern
Viaţa bântuie scăldată-n picătura de cerneală
Şi împacă îngeri trişti ce-au căzut în amorţeală.

Printre conuri de lumină sfinţii strâng pietre de moară
Frământând în vis dezmăţul cu speranţa să nu-i doară
La ghişeu pe partea stângă plătesc morţilor o vamă
Deşirând fantome bete care şchioapătă cu teamă.

Îmi orbecăie tăcerea printre şoapte agramate
Respirând printre mătănii încolţite-n geamuri mate
Fericirea e o mostră definind cu patos zei
Ce-mbrâncesc prin catedrale pe toţi cei ce sunt atei.

Prin altare învechite popi bătrâni vor să blesteme
Umbre care-n nefiinţă ar vrea uneori să cheme
Suflete ce-au pribegit murmurând psalmii pe coate
Iar psaltirea era-nchisă şi în suflet era noapte.

În clopotnițe uitate bate colbul așternut
Evele încarcerate nu-ți mai spun ce le-a durut
C-au strecurat veşnicia între două eternităţi
Nemaivrând să dreagă umbre ce-nfloresc furia-n dălţi.

6
Agonizând un veac de aşteptări*

În prelungiri de-o clipă mai înrobim eternităţi
Ce-şi rotunjesc secunda în aşteptări cărunte
Au dat năvală-n amurg exod de sincerităţi
Legându-şi de glezne cărări ce fac o punte.

Mai cern pe întuneric mormane de cuvinte
Şi dreg ades un vis pierdut la primii zori
Un cimitir uitat şi adăpost în reci morminte
Răstignind pe-o vară cununi uscate, munţi de flori.

Şi primăverile plecat-au toate în exil
Încătuşând sălbatic parfum de conifere
Tergiversând umbre, sufletul rămâne umil
Agonizând un veac de aşteptări prin alte sfere.

Singurătăţile îmi locuiesc prin amintiri
Tristeţi cu chirie plătesc în taină chenzină
Şi un petec de pământ prin care să mai respiri
Nesocotind blasfemii descompuse-n lumină.

Uneori rămân în pleoape, semne de-ntrebare
Dezlegăm zăpezi într-un partaj despre amândoi
Şi-n infern delegăm parveniţi la întâmplare
Punem sechestru tăcerilor îngropate în noi.

7
Ambiguu

Am căutat ades cărarea şi-am rămas pierdută-n ceaţă
Cu gândurile ofilite-n simplităţi din altă viaţă
Respirând nelinişti încolţite câteodată-n afinţit
De parcă totul se divide şi-mi dă cu minus infinit.

În zori se mai destramă vise şi-mbătrânim în clipe ani
Într-un plictis de legi nescrise nesiguranţă îmi emani
Ştiind că atârnăm de un vers, universului dăm mită
Şi-am vrea ca îngerii din cer să lăcrimeze şi să simtă.

Fiorul rece ce-mi străbate ca un preludiu tâmplele
Îmi sângerează neputinţa ce îmi domină nopţile
Când teama se ascunde-ntr-un ungher în simetrii de şoapte
Umbre definite lăcrimează răstignind dorinţe coapte.

Singurătatea ne răsfaţă cu ploi de stele-n infinit
Şi bate miezul nopţii-n ferestre într-un ceas neconvertit
Trăim poveşti neîntâmplate-ntr-un timp diametral opus
Iar cordul nu-ţi mai bate, te-ai sinucis într-un poem nespus.

Dorinţele-mi migrează îmbrăţişând cocorii care mor
În aritmii neprefăcute cu ochii lăcrimaţi de dor
Azi împletesc cuvinte în poveşti cu raiuri interzise
Şi îmi strămut poemul în eternităţi ce-nfloresc în vise.

8
Dezamăgiri

Insomniile acestea au pictat oftatul
Unde îngeri beți în visul astringentelor tăceri,
Anonimi întorși la viață respirând printre poeți
Compromis în simulacrul ce împovăra dureri.

Totul pare azi ambiguu ca un gest nedefinit
Un complot cu nemurirea ce jertfea eternități
Defilând umbre cernite într-un timp nedeslușit
Ce-și rostogolea căderea-n răzvrătite somităţi.

Emoţii drămuite înobilează aşteptări
În care germinează iluzii despre absolut
Presărând prin viaţă tronsoane ce duc spre nicăieri,
Cuvinte ce sfârşesc în pătrăţelul îngropat în lut.

Şi viaţa-mi pare un bazar cu mărunţişuri
Ce-mi amintea de transa unui plagiat de lună
Eliberându-mi teama ce clocotea prin ascunzişuri
Şi-mi repunea în drepturi dorul, să rămân imună.

Nu-ţi plâng de milă că porţi trufia pe umeri pătimaş
Şi te-ai lăsat ademenit în jocuri de cuvinte
Din nefiinţa unei clipe reci să-mi trimiţi răvaş
Zidind dezamăgirea aducerilor aminte.

Stela Cheregi

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

TIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo