Retrospectivă științifică | Dr. T. Colin Campbell, Thomas M. Campbell: “Partea întunecată a științei”

A DOUA ÎNTÂLNIRE

    Ne-am întors pentru runda a doua în Atlantic City pentru întrunirea anuală, primăvara târziu în 1981. Din corespondenţa noastră de peste an, comitetul avea deja o agendă neoficială. Mai întâi trebuia să discutăm propunerea că şarlataniile în ce priveşte nutriţia erodau încrederea publicului în comunitatea ştiinţifică din domeniul nutriţiei. În al doilea rând, trebuia să dăm publicităţii ideea că a susţine un consum de mai multe legume şi fructe şi mai puţină carne şi alimente bogate în grăsimi era în sine o escrocherie. în al treilea rând, intenţia era să stabilim comitetul nostru ca fiind o organizaţie permanentă, stabilă. Până în momentul acela, grupul nostru servea doar ca o entitate temporară, ca un comitet investigativ. Acum era timpul să ne luăm în serios rolul de a deveni sursa principală, permanentă pentru informaţii demne de crezare în nutriţie în Statele Unite.

În cursul celor câteva zile de la sosirea la convenţie, un coleg, membru în comitet, Howard Applebaum, mi-a vorbit de zvonurile care circulau.

-„Nu ai auzit?” mi-a şoptit el. „Olson a decis că vor reorganiza comitetul, iar tu vei fi îndepărtat”.

La data aceea, Olson încă funcţiona ca preşedinte pe termenul de un an al societăţii mamă, Institutul American de Nutriţie, şi deţinea puterea de a face asemenea lucruri.

Mi-aduc aminte ce am gândit atunci, şi anume că o asemenea veste nu era nici surpriză, nici dezamăgire. Eram conştient că eram oaia neagră a comitetului şi depăşisem măsura încă de la întâlnirea inaugurală din anul anterior. Dacă aş fi continuat să mă implic în cadrul acestui grup special ar fi fost cam acelaşi lucru cu a încerca să înoţi în susul Cascadei Niagara. Singurul motiv pentru care eram acolo de la început a fost pentru că fusesem numit în acel loc de către directorul biroului de afaceri publice al FASEB.

M-am gândit eu că întrunirea din primul an al comitetului a fost dubioasă, dar acest simţământ a devenit şi mai puternic la începutul celei de-a doua întruniri cu un an mai târziu, înainte ca Olson să aibă ocazia de a mă îndepărta. Când a fost pusă în discuţie propunerea de a deveni o organizaţie permanentă în societatea noastră, eu am fost singurul care am pus sub semnul întrebării ideea. Mi-am exprimat îngrijorarea cu privire la acest comitet şi activităţile lui care miroseau a McCartyism [n.trad., McCarthy – senator american căruia i se atribuiau practici de declaraţii întâmplătoare, nefondate, cu scopul de a face senzaţie, metode investigative inchizitoriale, cum ar fi suprimarea oponenţilor politici care erau consideraţi subversivi; conform Webster], activităţi care nu îşi au locul într-o organizaţie de cercetare ştiinţifică. Ceea ce am spus Ia înfuriat tare pe preşedintele comitetului care a devenit ostil şi fizic, aşa că am decis că cel mai bine este să părăsesc încăperea. Era clar că eram o ameninţare pentru tot ce voia acest comitet să întreprindă.

După ce am relatat toată povestea noului preşedinte ales al societăţii, profesor Doris Colloway de la UC Berkeley, comitetul a fost desfiinţat şi reformat, iar eu am fost numit preşedinte. Din fericire, am convins comitetul nostru de şase membri să îl dizolvăm după mai puţin de un an, aşa că toată afacerea aceasta tristă a ajuns la un sfârşit.

Să stai pe poziţie şi „să lupţi lupta cea bună” ca să zicem aşa, nu era de preferat. Era la începutul carierei mele şi puterea înfricoşătoare exercitată de seniorii din societatea mea era puternică şi brutală din punct de vedere intelectual. Pentru multe din aceste persoane, cercetarea după adevăr în vederea promovării sănătăţii publice mai presus de interesele momentului, nu era o opţiune. Sunt absolut convins că dacă aş fi atacat aceste chestiuni aşa devreme în cariera mea, nu aş fi ajuns să scriu această carte. Fondurile pentru cercetare cât şi publicaţiile ar fi fost dificil, dacă nu imposibil de obţinut.

Intre timp, Bob Olson şi câţiva din colegii săi şi-au îndreptat atenţia în altă parte, concentrându-se asupra unei noi organizaţii fondate în 1978 şi numită American Council on Science and Health (Consiliul American pentru Ştiinţă şi Sănătate, ACSH). Cu sediul central la New York, ACSH se afişează încă şi astăzi ca „un consorţiu pentru educaţia consumatorilor cu privire la probleme legate de alimentaţie, nutriţie, substanţe chimice şi farmaceutice, stil de viaţă, mediu şi sănătate”. Grupul pretinde de asemenea că este „o organizaţie independentă, non-profit, scutită de taxe”‘ însă ei primesc 76% din finanţările lor de la corporaţii şi donatori din cadrul unor corporaţii, conform Trustului Naţional de Mediu care citează diagrama emisă trimestrial de congres.

Potrivit Trustului Naţional de Mediu,7 ACSH a susţinut în rapoartele lor: colesterolul nu are legătură cu bolile de inimă, „lipsa de popularitate a iradierii alimentelor… nu are bază ştiinţifică”, „distrugătorii endocrini” (de exemplu PCB [izomeri cloruraţi ai bifenolului], dioxina, etc.) nu constituie o problemă de sănătate umană, zaharina nu este cancerigenă, iar implementarea restricţiilor cu privire la combustibilii fosili pentru a controla încălzirea globală nu ar trebui să fie aprobată. A căuta vreo critică serioasă adusă de ACSH industriei alimentare este ca şi cum ai căuta un ac în carul cu fân. Deşi cred că unele din argumentele lor au temei, eu pun serios sub semnul întrebării pretenţia lor de a fi un agent obiectiv pentru „educarea consumatorilor”.

publicat pe 17 iulie 2015

__________________________________________________

Dr. T. Colin Campbell, Thomas M. Campbell, STUDIUL CHINA, Editura Adevăr Divin, Brașov 2012, p. 342-345

Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!