Între tine și restul

1
azi

azi, se poate cotrobăi
în ansamblul presimțirilor amar reapărute
se poate cotrobăi și-n acel prea devreme zid
din care se va extrage poate o Evă nealterată,
fără fisuri
fără semne,
fără întrebare.
azi la cafea,
în deriva dimineții ce-și strânge în poală
roua s-o ducă la amanet,
îți voi fi răstălmăcire cu gând devreme
infinit atârnat de vulnerabila realitate,
alergicul ritm în decorul unei afone clipe
îți voi fi.

astăzi, se poate zidi primul format
al uitării de contrasens sub casei tâmplă
ori se poate pune ochi de sprijin perisabilei tăceri.
e recomandarea intenționată de altă nemărginire
să-mi smulg gând către tine
o nearticulată stază
sa extrag miros de hieroglifă
ochiul să-l fac să coboare din fereastră
și cu dosul el să nareze
priveliștea de nerăspuns
aburcată in paradigme și tentații.
mă aștept ca orgoliul clopotelor
în gri afundându-se iar să fie mângâiate

de iertarea ce strânge-n propriile cârlige
mecanice aurore sub caiși.
dar, așa-i de când lumea,
durerile pururea înfloresc prin exces de soartă
speranța își macină trăirea-n gol cenușiu
și o nevoie trebuie să întreții…
doar să-ți urmărești la nimereală strigătul
atâtor promoții de idei
înzorzonate prea curând cu pustiu.

2
între tine și restul

tot ceea ce pricep între tine și restul
se pare că-i la fel cu ceea ce nu pricep.
parcă-i un cer avântat spre a ta îngrijorare
un mărunt spațiu ce îndură descompunere
un murmur de ceasuri și foșnet de cuarț.
e zdreanța materială lumii risipă
cuget nebun și degeaba întors
printre acrobaticele viduri.

sub imaginilor răspuns
se vede un cer rostogolit pe lacrimi
dând să se-ncălzească
la o rumeneală de pomeți îndrăgostiți.
o privire de filozofie încăpățânată
prin solemnitatea tragicului se avântă
inconștientă de vânturile verzi ce se-nfruptă
din arborii străzii de păduri alungați.

nu-mi pot imagina
cum slăbiciunea nemărginirii
cum și ea , aici e ajunsă
ajustabilă pe o liniară destrămare.
între tine și restul ar mai fi
și extaziata muzică a gesturilor
înflorite să tulbure
liniștea mătăsii a fiorilor albi…

ar fi ș-o iertată derută a frunții zimțată
de când involuntar
în decorul ameliorat de fluturi a căzut;
de când miresmele
pe buze de aurore s-au stivuit.

între tine și restul,
câtă singurătate pe care n-ai cu ce o înlocui,
cât cer comprimat rămas sub pleoapă
și cât narcisism de înserare
sub ispita ta de lut ornamentat
cu suspiciuni de blânde ovale…
cu cât regret se despart alergările razelor
sub ireparabila pândă a unui unghi mort
motiv fulgerător a se naște
ca tu să dai peste ultima înțelegere
a convexelor tonuri.

3
camera

la dreapta de șifonier
un talent se ridică-n picioare
absorbit de-o realitate încă nepieritoare..
niște virtuți lipsite de forme sigure
într-o răbdare rotundă dispar
și într-un interes de cer amplificat.

o eroare suspendată pe undeva…
apoi, un gând pe spirale târât fără urmă
cu papuci de casă și halat de lucru.
pe reverul muzical al pianului
se văd hârcile unei anomalii
care nu ratează grădinile dorsal înflorite.

frisoane de rătăciri se presimt în războiul
nemișcat al pereților bazici
și un tablou critic asupra societății,
de o certitudine atârnând.

Mihai Savin

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo