Retrospectivă politică | MARILE DEZINFORMĂRI ŞI MANIPULĂRI

Foto: magazincritic.ro

  România şi noi toţi romanii am devenit peste noapte, mai ales după ’90, dependenţi de manipulări şi dezinformări.

Intraţi sub un con al asupririi socialist-comuniste şi mai ales sub comanda unui sistem totalitar, romanul a fost repede asimilat de acest sistem manipulator al unei dictaturi neocomuniste, instaurata confortabil la putere imediat după Puciul din decembrie ’89.

Prima şi cea mai odioasă manipulare în masă a fost aceea a unei “Revoluţii” în acel decembrie însângerat, când de fapt a fost o lovitură de Stat, organizată în mod subtil, de către marii şefi securişti în strânsă colaborare şi coordonare cu KGB şi CIA, care erau foarte interesaţi de căderea lui Ceausescu. Ar fi total inutil şi nefiresc să credem că Securitatea lui Ceauşescu (ofiţerii de rang înalt şi agenţii externi…) nu erau la curent cu debarcarea dictatorului, pregătită în mod minuţios la nivel internaţional, mai ales când, rând pe rând cădeau zidurile cortinei de Fier în toate ţările comuniste din jurul nostru…!!!

Argumentul nr. 1 în acestă ipoteză stă şi în faptul că nici până în prezent nu s-a demonstrat acţiunea unor aşa-zişi “Terorişti” care au acţionat atunci pentru apărarea dictatorului… Însă, ei teroriştii inventaţi atunci pentru prostirea(manipularea) poporului naiv, nu au fost nicicând descoperiţi cu adevărat, iar morţii noştri, executaţii în acele teribile acţiuni odioase, au fost doar rezultatul acestor manipulări executate de către agenţii securişti şi din alte servicii…!!!

Scopul acestor manipulări a fost foarte clar… Propulsarea în scaunele puterii a unor nomenclaturişti comunişti, veniţi din eşaloanele 2 şi 3 ale PCR, susţinuţi puternic de aceste servicii şi care au fost imediat proiectaţi în viziunea românului naiv, drept salvatorii naţiunii din ghearele unor terorişti imaginari….!!!

Imediat ne-a fost servită şi următoarea mare Dezinformare şi Manipulare, pe care o bună parte din masa amorfă a cetăţenilor de manevră politică, o mai cred şi astăzi şi anume aceea a unei Libertăţi democratice şi a unui Pluralism politic. Aşa se face ca agenţii securişti (aproape necunoscuţi de nimeni), cât şi nomenclaturiştii PCR au fost infiltraţi în toate Partidele Politice imediat înfiinţate după ’90, devenind de fapt o singură Oligarhie de Partid dar cu mai multe denumiri şi care aveau rolul determinant de a menţine şi dezvolta structura actualului sistem politico-mafiot…!!!

Răsplata confraţilor din exterior care au “ajutat” la debarcarea şi executarea lui Ceauşescu, lăsând mâna liberă nomenclaturii PCR cât şi capilor securişti proaspăt promovaţi în funcţii publice executive, a fost şi decapitarea şi demolarea economiei şi industriei româneşti, rivala industriilor din Europa şi chiar din lume. Trebuia eliminat orice competitor din industria noastră cu cei din afară şi unde marii agenţi ai serviciilor de spionaj au devenit peste noapte şi mari afacerişti investitori dornici să “ajute” industria şi economia românească. Astfel s-a trecut rapid la demolarea, demontarea şi tocarea marilor întreprinderi, combinate şi fabrici totul sub o altă mare dezinformare/manipulare promovată printr-o lozincă patriotardă ”Nu ne vindem ţara”…ci, au fost cedate şi/sau concesionate pe 2 lei, pentru a fi ‘’retehnologizate’’ atâta doar că au fost în realitate rapid redirecţionate la Fier vechi, unele închise şi abandonate iar altele au dispărut pur şi simplu…!!!Cel mai mediatizat caz….Flota României…!!!

Tot acest mare Plan de demolare şi ruinare a Ţării trebuia pus în aplicare cu “virgulă şi punct” fără să întâmpine nici cea mai mică Opoziţie…Aşadar trebuiau înlăturate din acest joc murdar, marile sindicate şi marile grupări muncitoreşti cât şi Armata Naţională, astfel încât să rămână românul singur, dezbinat şi izolat, dependent de Dezinformări şi Manipulări… Şi astăzi suntem dependenţi de Manipularile şi dezinformările emise în spaţiul public de către aceşti indivizi, foşti securişti şi foşti nomenclaturişti, care şi-au promovat rapid şi odraslele lor, fii, fiicele, nepoţii, finii, cumetri… etc, etc, constituind o reţea organizată şi apărată de propriile lor legi.

Aşa suntem şi în prezent, o masă amorfă de manevră, o entitate controlabilă şi manipulabilă, o “carne de tun” într-o luptă inegală unde suntem consideraţi adesea victime colaterale…!!! De-o parte Ei Mafiotii-Politruci, bine organizaţi, plini de banii jefuiţi din Bugetul ţării, ani la rândul, iar pe de altă parte noi cei mulţi, sărăciţi, bulversaţi, izolaţi, dezbinaţi şi năuciţi de torente de manipulări şi dezinformări, incapabili de a ne organiza într-o forţă de Opoziţie reală şi activă, într-o Mişcare Nationalist-Patriotică, fără accente xenofobe şi rasiste, singura care s-ar putea opune cu succes în faţa acestor atacuri fără precedent asupra Naţiunii Romane…!!!

Aud şi văd mereu în spaţiul public, pe net şi/sau televiziuni, cum noi românii de blamăm reciproc, ne culpabilizăm, dând vina unii pe alţii… Unii că nu au fost la vot iar alţii cum că au votat pentru pentru 10 lei şi o sticlă de ulei, vin sau rachiu… însă de departe toate acestea sunt doar efectul manipulărilor controlabile de către mafia politică.

Fără alte comentarii, aceeaşi masă amorfă de manevră poate fi folosită de noi ceilalţi care, încet am început se ne dezmorţim şi/sau să ne deşteptăm… Nu trebuie neapărat să aşteptăm să existe o mare mulţime de oameni să fie de acord la unison cu noi… cum tot aşa nu sunt la unison de acord cu puterea politică însă, toată această masă de manevră este manipulată în vederea obţinerii unor rezultate convenabile puterii politice… Atunci nu înţeleg de ce noi aşteptam să convingem marea mulţime de oameni să iasă în stradă, când mult mai util ar fi să demonstrăm că există o entitatea care se poate opune activ şi real puterii politice şi care poate folosi aceste mase de manevră, pentru susţinerea acestei mişcări de opoziţie…!!!

Opoziţia reală pe care o tot trâmbiţez şi care încerc să conving pe cei care o pot construi, că nu trebuie să fie constituită dintr-o mare imensă de oameni… ci doar din câţiva buni patrioţi naţionalişti.

Oamenii obişnuiţi sunt mereu adepţii puterii, vor căuta sprijinul puterii indiferent dacă putere este nocivă sau nu. Deci există o atracţie către un pol al puterii, mai ales când nu există nici o Opoziţie şi mai ales când nu există nici o restricţie sau limitare. De fapt omului de rând cei trebuie să ţină cu puterea…??? Să aibă cât de cât un minim confort, un serviciu, un salariu acceptabil, un acoperiş deasupra capului, să aibă ce pune pe masă… Când are burta plină şi mintea în aburii alcoolului, totul pare roz iar individul pare satisfăcut când mai ales îi cântă maneaua lui preferată….!!! Atunci de ce ne aşteptam ca astfel de indivizi să iasă în stradă…??? Pentru că aceşti indivizi nu vor dori nicicând să-şi strice confortul intim, doar de dragul unor cauze nobile, pentru promovarea binelui, adevărului şi susţinerea unei justiţii echitabile….???!!!

Prin urmare ce aşteptam de 28 de ani..?? Să se deştepte toată România…??? Nimic mai fals şi eronat..!!! Cu cât aşteptăm mai mult cu atât mai rău pentru noi toţi.

Teama noastră de a ne uni şi de a coaliza într-o astfel de mişcare de Opoziţie Civică, ucide orice speranţă şi orice mod de luptă antisistem… Avem laşitatea de a nu avea curajul să ieşim la “luptă” într-o formulă organizată, ci menţinem o stare de haos, de dezbinare, extrem de profitabilă pentru politicienii infractori, dar extrem de nocivă pentru noi toţi!!!

Aşadar ce-i de făcut?? Păi este simplu. Până şi Constituţia României (Art.55), ne oferă dreptul şi obligaţia de a apăra Ţara de duşmanii trădători şi delapidatori ai averilor naţionale.

România este în situaţia de a fi apărată??? Cu siguranţă DA!!! Atât din interior cât şi din exterior, în acest moment suntem atacaţi, suntem sub asediu. Iar duşmanul din interiorul ţării, perfid s-a deghizat în „Mari politicieni” care le conferă dreptul de a conduce acest Stat, dar într-o manieră în care le convine lor. Să nu ne mai lăsăm manipulaţi şi cumpăraţi de cei de la putere. Trebuie să fim conştienţi că luptăm împotriva unui sistem politic total depăşit şi haotic, să ne gândim la cohortele de Primari, Prefecţi, Parlamentari, Consilieri şi Miniştri care acum alcătuiesc un Sistem politico-mafiot, devastator pentru ţară… Ei sunt sistemul ce trebuie schimbat şi nu doar o persoană, ori o funcţie anume şi care de fapt sunt doar o rotiţă din sistem!!! Să ne organizăm în adevărate mişcări de rezistenţă, pentru că avem deja în istorie lecţiile pe care trebuie să le perfecţionăm şi să le transpunem în practică…!!! Am afirmat mereu şi iarăşi mă repet…Există, acum metode şi tactici de luptă antisistem din ce în ce mai rafinate, mai sofisticate şi mai diverse, însă trebuie să avem o opoziţie organizată şi un lider… Nu însă aşa cum acţionăm acum… A te bate cu cineva nu însemna neapărat a folosi forţa fizică…  A „lupta” pe un sistem informatic… a compromite nişte licitaţii trucate cu statul, ale unor interlopi afaceriști…  A „Lupta” mediatic… A „lupta” subversiv…. etc!!!! Şi în general a „lupta” mai înseamnă a combate, a te împotrivi pentru a înlătura o situaţie ori un duşman… Ori, protestele paşnice sunt total împotriva acestor înţelesuri…!!!

Acum preţul plătit pentru pasivitatea şi inacţiunea noastră este extrem de mare şi va rămâne ca şi datorie de plătit şi celor de după noi. Ori, eu mă gândesc, că nu avem acest drept de a lăsa moştenire copiilor noştri, să plătescă şi ei ceea ce noi nu am fost în stare să lichidăm….!!!!!

25 octombrie 2017


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ

Lasă un răspuns