Rondelul celui rămas singur

1
Rondelul miezului de vară

În miezul verii fraged și de miresme plin
Se umple firea toată cu cânt de ciocârlie,
Iar cerul cel albastru ca florile de in
Înalță curcubeie din stropi de apă vie

Se țes minuni în raze ca într-o broderie
Și valuri pastelate neobosite vin
În miezul verii fraged și de miresme plin
Purtând culori, speranțe, parfum și poezie

Cu spice, flori și râuri ca o imensă ie
Se-mpodobește glia puțin câte puțin
Și aurite mreje de basm se-așază lin
În aer, ape, câmpuri pline de bucurie

În miezul verii fraged și de miresme plin

2
Rondelul Muzei

Ești muza întâlnită la răscruce
Pe drumurile înserării
Când deznădejdea te aduce
La capătul puterii și răbdării,

Când trupul începea să se usuce,
Iar sufletul e pradă disperării
Ești muza întâlnită la răscruce
La ceasul mohorât al întristării

Când visul purtătorului de cruce
Se năruie în depărtarea zării
Ești darul Domnului cel dulce
Și briza proaspătă a marii

Ești muza întâlnită la răscruce

3
Rondelul iubitei

Iubita mea, cea mai frumoasa zână
Cu trup scânteietor de primăvară
Ce fericire-i să te prind de mână,
Să te privesc din zori până în seară

Iar noaptea să-ți fiu sclav, să-mi fii stăpână.
Eu ca un cerb, tu ca o căprioară,
Iubita mea, cea mai frumoasa zână,
Să facem fericirea să ne doară,

Să fiu ca un sultan, să fii ca o cadână.
Descoperindu-ți taina ca pe o comoară
Înlănțuiți când zorii se îngână
Să ne iubim a nu știu câta oară!

Iubita mea, cea mai frumoasa zână!

4
Rondelul dragostei

Mi-e sufletul aprins și fermecat pe rând
De suferință dulce și bucurie preacurată
Ce-mi stăpânește visul și fiecare gând
Ce mă ademenește și mă îmbată,

Iar ochii mi-i dezmiardă și râzând
Îmi face orice clipă binecuvântată.
Mi-e sufletul aprins și fermecat pe rând
De cea ce mă iubește și desfată,

E fericirea fără preț. Ea aducând
Seninul, împlinirea și pacea mult visată,
Dar și plăcerea dureroasă, ca și când
Te-ai risipi în moarte dintr-o dată!

Mi-e sufletul aprins și fermecat pe rând!

5
Rondelul celei ce-am iubit

Iubita mea cu ochi de înserare,
Cum aș putea să-ți sap în suflet dorul
Să-ți întețesc în trup focul ce doare
Și să-ți înlănțuiesc în veci amorul?

Poate venind mereu, mereu c-o floare,
Sau cu un vis de fericire, vrăjitorul!
Iubita mea cu ochi de inserare,
Dorință mea-i nestinsă ca însuși viitorul,

I-o patimă ce te mângâie ca o boare
Trezindu-ți trupul, O, copleșitorul!
O nălucire fermecată, ce ești oare?
Chiar aripa ce îmi susține zborul,

Iubita mea cu ochi de înserare,

6
Rondelul celui rămas singur

Când fără tine moare orice clipă
Rănită-i inima de-un rău nespus,
Plumb și cenușă curge din aripă,
Iar viața-i un coșmar, un foc distrus.

Doar norii, ceața se mai înfiripă
Căci toate bucuriile s-au dus!
Când fără tine moare orice clipă
Nimic n-a mai rămas de spus!

Speranțele se duc ca fumul dintr-o pipă
Iar soarele-i definitiv apus!
O moarte, cum nu vii în pripă
S-aduci iertarea celuia de sus!

Când fără tine moare orice

Adrian Manolache

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ