Lovitură! Grupul statuar de la Carei, dedicat autorului imnul Ungariei, inaugurat de președinta Ungariei și de vice-premierul guvernului din România, Kelemen Hunor, a fost amplasat ilegal!
Primăria Carei a fost amendată in acest sens, dispunându-se totodată îndepărtarea întregii construcții ilegale. Aflăm vestea de la Ciută Daniela, organizatoarea manifestației românești de la Carei, care a și sesizat totodată acestă gravă neregulă (vedeți link-uri în primele comentarii).
Autorizația a fost dată exclusiv pentru o statuie, nu pentru un grup statuar, nu pentru soclurile de piatră pe care este scrisă prima strofă din imnul Ungariei (simbolizând “baza maghiară” din Transilvania), nu pentru ,,Coloana frântă”, simbolizând așa-zisa Ungarie mare, care chipurile nu mai există, fiind frântă de Trianon.
Doamna președinte a Ungariei a participat așadar la un act ilegal, ba mai mult, a avut obrăznicia să ne și provoace venind spre final direct către grupul numeros de români cu un “surâs” sfidător pe figură, având cred eu misiunea concretă să declanșeze un incident violent. A fost o provocare inadmisibilă și unică în același timp din partea unui șef de stat străin aflat pe teritoriul României. Nu știu dacă asemenea lucru s-a mai întâmplat undeva în Europa, îmi este greu să cred. Mai mult decât atât, recent, doamna respectivă într-o postare de pe pagina ei de Fb, la fel cum a făcut și Viktor Orban la Băile Tușnad, jignește cetățeni ai statului român, acuzându-ne tot pe noi de extremism și provocare! E ca și cum un agresor îți intra în casă, îți ataca familia, iar dacă tu te aperi, reacționezi, ești catalogat ca provocator! Este modul de lucru al politicii maghiare, un mod de lucru al agresorului care se dă victimă pentru a câștiga teren propagandistic cu obiectivul de a obține un teren la propriu adică teritoriu.
La întâlnirea de acum cateva zile cu Papa doamna s-a îmbrăcat în negru, cu maramă tot neagră pe cap, la Carei în pardesiu verde. Foarte atenta la simboluri, la orice detaliu care transmite ceva. La întâlnirea cu președinta Sloveniei unde maghiarii sunt undeva la 0,3% , a fost alb-negru sau sport, dând și o bilă la popice cu respectiva, deci pe genul neutru-relaxant. Fiecare pas, gest, semnal, batic, pantof, “amănunt” înseamnă și transmite ceva în atitudinea, politica, gestica unui reprezentant al Ungariei.
Avem de a face cu un stat puternic din punct de vedere logistic, propagandistic si identitar. Cu o asemenea structura ne luptăm noi, UDMR este doar o anexă.
Cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ