Retrospectivă educațională | MARKETINGUL EDUCAŢIONAL

      Cu certitudine, un profesor bun al şcolii de astăzi, care educă pentru lumea de mâine, nu îşi poate îndeplini rosturile dacă acestea sunt structurate după logica zilei de ieri. În contextele actuale sociale şi educaţionale, dinamice, plurale, intercorelate, „portretul robot” al profesorului eficient se construieşte „în mişcare”, capătă noi contururi, se îmbogăţeşte constant cu noi dimensiuni. Noi solicitări sunt adăugate clasicului profil de competenţă al cadrului didactic, chemat să gestioneze spaţiul clasei, dar având în acelaşi timp şi deprinderea de a lua în considerare tot ce se dezvoltă în afara şcolii şi influenţează direct sau indirect educaţia. Acesta este ca atare nu numai un bun psihopedagog, un bun specialist al unei discipline, ci este solicitat concomitent să acţioneze „din perspectiva unei munci sociale, a unei angajări ca facilitator cultural, ca actor social sau cetăţean”[1].Am constatat că eficienţa, succesul managementului clasic al profesorului depinde de o serie de cerinţe, norme, reguli ale acţiunilor specifice, desfăşurate prin predarea- învăţarea- evaluarea istoriei. Dar există o nevoie reală, explicită pentru acest management? Îl solicită elevii sau însuşi profesorul? Ce metode să folosească profesorul pentru a cunoaşte nevoia reală a elevilor de management eficient? Ce servicii educaţionale să le fie oferite în cadrul lecţiilor sau al activităţilor opţionale, la istorie, de către profesor? De acest aspect se ocupă marketingul educaţional, ca ramură a marketingului general, iar profesorul-manager, pentru activitatea la clasă va adopta doar unele aspecte[2]. Marketingul este un element esenţial al managementului strategic al profesorului, influenţând deciziile sale de proiectare, organizare, coordonare şi evaluare. În plan psihosocial este un mijloc de conştientizare, motivare, participare a elevilor la relizarea tocmai a ceea ce au formulat ca aşteptări, propuneri. Profesorul trebuie să se informeze, să cunoască aşteptările părinţilor şi elevilor, să participe la stagii de formare continuă, dar mai ales să aplice principii de marketing în managementul predării istoriei. Procesul de marketing pentru profesorul-manager presupune cunoaşterea, identificarea, evaluarea iniţială a aşteptărilor nevoilor de formare-informare-educare prin activitatea şcolară, dar şi prin cea extraşcolară la propria disciplină. Aceasta înseamnă progresiv[3]:

a)   analiza cerinţelor actuale de formare-dezvoltare a personalităţii elevilor şi a bazei pedagogice de susţinere teoretică şi practică;

b)  analiza cerinţelor şi conţinutului curriculumului general şi specific al disciplinei sale şi definirea posibilităţilor de adaptare la condiţiile concrete ale activităţii sale;

c)  identificarea, analiza aşteptărilor şi nevoile elevilor, părinţilor, raportarea lacurriculumul dat, la condiţiile şcolii. Aceste nevoi pot corespunde obiectivelor şi ofertei curriculare, dar pot fi şi diferite, rezolvabile prin curriculumul opţional.

   “Obiectivul general vizează fomarea-dezvoltarea unei personalităţi capabile să se angajeze creator în plan cultural-cultural-etic”.(Sorin Cristea) Educarea şi exprimarea însuşirilor proprii personalităţii elevilor se realizează prin crearea unor contexte situaţionale eliberate de stereotipii, astfel încât cei care învaţă să fie antrenaţi şi să participe la dobândirea deprinderilor şi strategiilor intelectuale instrumental-creative, specifice unor domenii de cunoaştere[4]. Activizarea este o condiţie a optimizării procesului didactic pentru că arată cum să se înveţe mai bine, cum să se înţeleagă datele ştiinţifice predate. Prin intermediul unor strategii descoperă şi se dezvoltă potenţialul intelectual al elevilor, în spiritul libertăţii, originalităţii şi independenţei în gândire. Acestea solicită imaginaţia, gândirea divergentă, inteligenţa creativitatea, atitudinile, interesele, motivaţia şi trăsăturile caracteriale[5]. Recurgând la strategii care permit exprimarea personalităţii (elaborarea de proiecte, asaltul de idei, studiul de caz,etc.), profesorul îi îndrumă pe elevi spre:

• culegerea şi valorificarea unor date, altele decât cele din manual;
• elaborarea şi evaluarea unor idei;
• toleranţă faţă de ideile noi sau faţă de ideile altora;
• analiza şi comentarea eventualelor erori;
• reformularea într-o viziune personală a unor opinii;
• afirmarea unor atitudini critice;
• independenţă în elaborarea judecăţilor;
• manifestarea interesului pentru nou;
• cultivarea personalităţii neconformiste;

    Teoretic, participarea arată acceptarea, împărtăşirea ideilor, aspiraţiilor, strategiilor, relaţiilor la nivelul unui grup, care devin motive pentru implicarea în acţiunile acestuia, de conducere pentru rezolvarea cu succes a obiectivelor asumate[6].Activizarea elevilor presupune menţinerea lor într-o stare de trezie intelectuală, de încordare plăcută, de căutare a soluţiilor la o serie de situaţii-problemă, pe care le provoacă profesorul. A fi activ înseamnă a gândi, a medita, a raţiona, a merge pe firul unei idei.  Premisa de la care am pornit constă în aceea că elevul este subiect al învăţării, este implicat şi cointeresat în a face, a cunoaşte, a întreprinde. Tot ceea ce primeşte individul din exterior este selectat, organizat şi interpretat într-un mod propriu şi creativ. Lumea se reflectă diferenţiat în mintea şi sufletul unui copil. Există atâtea lumi, câte minţi şi spirite o reflectă. Prin actul predării, realitatea se reconstruieşte, iar noi înşine ne modelăm în raport cu datele ei[7]. Învăţarea este un proces de restructurare a edificiului interior, de transformare a acţiunilor externe în acţiuni interne, de îmbogaţire permanentă a schemelor cognitive, care rămân deschise şi permisive la mobilitatea lumii exterioare. Gândirea însăşi se formează prin interiorizarea unor scheme de acţiune pe care subiectul le-a exprimat pe cont propriu. Trebuie cultivată voinţa de a acţiona asupra cunoaşterii şi de a nu o primi pasiv. Participarea conşientă presupune o trăire a voinţei de a cunoaşte şi amplificarea, alimentarea continuă a acestei apetenţe[8].