(R) Castrul roman “Arutela”

     1. Arutela (poiana Bivolari pe malul stâng al Oltului, în faţa mănăstirii Cozia şi pendinte de satul Păuşa, oraşul Călimăneşti). Mai este numit şi castrul roman Bivolari. Este un monument istoric, situat între localitățile Păușa și Căciulata, în punctul „Poiana Bivolari”, lângă orașul Călimănești, fiind trecut în lista monumentelor istorice din 2004 datând din epoca romană anii 137–138 d.C. Construcția se găsește pe malul stâng al Oltului, în vecinătatea Mănăstirii Cozia și în ambianța complexului hidroenergetic Turnu.[1] Castrul acesta a intrat în literatura arheologică eu numele de Bivolari şi Poiana Bivolăriei, fără ca aceasta să constituie o localitate. El a fost mult avariat de apele Oltului şi în ultimii ·60 de ani acoperit de către terasamentul căii ferate Rimnicu-Vilcea-Câineni, care-I traversează în lat. Pentru captarea unor izvoare termale, Ministerul Domeniilor a făcut aici primele săpături prin anii 1888-1889, descoperind multe obiecte de metal şi monede romane (Hadrian, Septimiu Sever, Iulia Domna, Caracalla etc.). În anii 1891-1892, Tocileseu a intervenit eu o serie de săpături parţiale, dar faţă de importanţa descoperirilor sale, castrul a rămas cunoscut numai prin material epigrafic. Multe din rapoartele sale de săpături sunt dispărute azi. Săpăturile au fost redeschise în 1967, de către Muzeul Militar Central sub conducerea autorului acestei cărţi, S-au constatat diferenţe importante faţă de datele lui Tocileseu şi s-au cules noi materiale. Planul castrului este similar celor de la Rădăcineşti, Copăceni şi Titeşti, toate construite sub Hadrian, cu misiunea de a asigura circulaţia pe cele două drumuri, în jurul masivului Cozia. Castrul avea formă pătrată şi singura sa latura rămasă intactă (cea de E) este lungă de 60 m. Jumătate din suprafaţa lui (vestică) este distrusă de Olt şi acoperită de calea ferată. Asupra lui s-au revărsat şi aluviuni de pe coastă. Pe locul unde s-a ridicat castrul exista o aşezare dacică (multă ceramică). Toată zidăria a fost ridicată din lespezi de piatră nisipoasă, slab legate cu mortar de var. Cărămidă (de proastă calitate) s-a folosit în mică cantitate, iar ţigla pentru acoperişul turnurilor şi clădirilor interioare. Numărul mare de cuie de fier şi puternieul strat de arsură arată 0 largă folosire a lemnului la construcţii, precum şi incendierea castrului la părăsirea lui. În exterior, castrul se înconjurase eu 0 fossa lată de aproximativ 6-7 m şi adâncă de 2,50 m. Datorită solului nestabil, şanţul de apărare s-a astupat repede şi în el săpăturile noastre nu au putut descoperi material roman. Lăţimea bermei este de 2,20 m. Murus-ul de apărare are în medie lăţimea de 1,60 m, posedă un soclu exterior lat de 10-20 cm şi înalt de 30 cm. Temelia s-a lucrat din lespezi de gresie legate în mortar de var. Miezul zidului este făcut din bolovani şi lespezi mici, de care se leagă parametrul exterior alcătuit din blocuri mai mari, toate aşezate în rânduri orizontale, deşi sunt cioplite neregulet. Se constată că pe latura estică, care făcea flanc spre şoseaua romană, aceste blocuri sunt de mărimi ce ajung până la 1 m lungime. Acest zid posedă în interior o serie de pinteni lungi de 1,50-1,60 m şi laţi de 1m (cu care face corp comun). Pintenii se găsesc la distanţe inegele unul faţă de altul, variabile de la 2,15-4,40 cm, iar materialul arheologic descoperit în spaţiile respective ne dovedeşte că nu exista un agger în care să fi fost îngropaţi. Rostul lor era de a susţine un  pod (acoperiş) din bârne, necesar “drumului de rond”, şi în acelaşi timp să formeze dedesupt încăperi de locuit, grajdiuri pentru cai, depozite de materiale, guri de canale pentru scurgerea apelor etc.[2]  Castrul era orientat cu poarta pretoriană spre răsărit, apărată de două turnuri pătrate, al căror corp cade în interiorul castrului, având unul ieşind (de 3,30 m lungime şi de 40 cm grosime) în afara frontului murusu-lui (Fig 20/1). Poarta propriu-zisă avea deschiderea de 2,70 m, iar pavajul ei (din blocuri mari de piatră) se găseşte azi la 2 m adâncime faţă de vechiul nivel de călcare. Turnurile închid câte o cameră de mărimea 1,80 x 1,53 m. Câte unul ieşind (0,60 x 0,75 x 0,40 m) fixa tâtânele porţii duble, lucrată din lemn de stejar prins cu piroane mari de fier. De la această poartă, pe o alee pavată cu lespezi, se ajungea la drulul roman de pe valea Oltului (circa 50 m spre est ). Lângă această poartă, Tocilescu a descoperit inscripţia de fundaţie. Fiind total distrusă de Olt, porta decumana rămâne necunoscută.[3] Dintre porţile principales s-a săpat în lungime (în 1967) numai dextera. Era lipsită de turnuri de apărare, dar prevăzută, în schimb cu două porţi de lemn, cea din faţă largă de 2,76 m, a doua (din interior) lată de 3,90 m. În faţa frontului zidului de apărare exista, de o parte şi de alta, câte unul ieşind grod de 0,35 m şi lung de 1,50 m. Fixarea porţilor de stejar (duble) se reliza cu ajutorul unor ieşinduri (de 0,60cm grosime). Şi această poartă fusese pavată cu un strat de bolovani de Olt, legaţi cu mortar. S-a mai constatat că poarta din faţă fusese blocată cu un zid improvizat, poate încă din antichitate.   La colţurile castrului existau turnuri de apărare interioare care aveau unul ieşind (gros de 0, 30 m), faţă de frontul curtinelor. Turnurile se construiseră din blocuri de piatră de dimensiuni mai mari. Săpăturile din 1967 au redezvelit turnurile existente la colţurile de SE şi NE ale castrului, a căror formă şi măsurători sunt aproape identice. Ele închid câte o cameră trapezoidală (aprox. 2,30 x 1,65 x 1,50), prevăzută cu o singură intrare şi pavată cu bolovani de Olt. În turnul de SE s-a descoperit un sarcofag din zidărie lucrată în opus signium, după tehnica romană. Interiorul lui fusese total răvăşit. S-au cules câteva oase împreună cu fragmente ceramice dacice şi romane. Este dificil a se ajunge la o datare a acestei înhumări. Drumurile din interiorul castrului sunt toate pavate cu bolovani de Olt şi au lăţimile următoare: via praetoria de 2,50 m, via principalis de 2,50 m, şi via sagularis de 1,70 m. Pe întreaga arie a castrului se constată un strat de arsură , pe alocurea gros de 0,40 cm. Din acest strat s-au cules multe monede (Traian – Severus Alexander), arme de fier (lănci, suliţe, săgeţi etc.), aplice diferite din bronz, piese din bronz de harnaşament, fibule, multe fragmente de sticlă, cuie şi piroane (lungi de 0,50-0,15 cm), un pinten de fier etc. Cea mai însemnată descoperire a campaniei de săpături din 1967 este o inscripţie turată pe fundul unui vas de sticlă (SE, 394).[4] Restul inforrnaţiilor despre castrul Arutela se culeg din rapoartele lui Tocilescu, care nu sunt totdeauna exacte şi urrnează a fi verificate prin campania de săpături din 1968, când cetatea va fi dezvelită în întregime. Astfel, în interiorul castrului, Tocilescu a mai săpat parţial 0 clădire pătrată (10 X11 m), cu o uşa largă de 1,08 m, cu zid gros de 1-2 m şi cu o împărţire curioasă. În vecinătatea construcţiei a apărut o bază de zidărie care ar fi servit pentru aşezarea unei statui. Ca descoperiri mai importante din săpăturile lui se menţionează un fragment de coif, suliţe, vase Terra sigillata (cu un Apollo, un călareţ şi măşti în relief) şi monede de la Hadrian, Antoninus Pius, Septimius Severus şi Iulia Mamaea. La porţile praetoria şi principalis destra, Tocilescu a găsit câte o inscripţie cu text identic, din care rezultă că în anul 137/138 castrul a fost construit de o formative de arcaşi sirieni, din ordinul procuratorului Daciei inferioare, Titus Flavius Constans (Cl L, III, 12601 a-b= 13793; 13794: Suri sag(ittari) sub T. Fl.  Constante proc. Aug(usti). S-a mai aflat în castru o plăcută de bronz cu numele unui soldat din cohors I Hispanorum veterana (CIL, III, 12602), o dovadă că şi aceasta trupă şi-a avut-cândva detaşamente acolo.[5] Cu documentaţia pusă la dispoziţia arheologilor din partea Muzeului Central şi în urma unor proiectări făcute de arhitectul dr. Teodorescu Aurel, între anii 1982-1983 au fost executate lucrări de restaurare şi consolidare sub conducerea ing. Constantin Panco.[6]

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo