(R) Brazda de sud [1] (a lui Novac)

       Un alt val de pămînt a cărui întindere a fost mult exagerată din cauza lipsei de cercetări topografice serioase, se găseşte în colţul de SV al Munteniei. Localnicii îl numesc şi pe acesta Brazda lui Novac, adesea şi. Troianul. Urmărirea pe teren a acestui val s-a făcut pînă acum în mod complet şi conştiincios tot de Pamfil Polonic, pe ale cărui cercetări manuscrise le folosim şi noi.  Brazda de sud a lui Novac începe de la satul Viespeşti (j. Olt), din locul numit Fusca Vacilor şi se îndreaptă de la malul stîng al Oltului spre răsărit către fostul lac .Greaca. În sectorul din apropiere de Olt, acest val apare foarte bine conservat, deoarece atinge înălţimea de. 2.m, lăţimea de 11 m, iar şanţul său este adînc de 1,50 m şi lat de 7,50 m. La răsărit de satul Viespeşti, valul intră în regiunea de cîmpie a Burnasului, unde arăturile adînci aproape l-au nivelat. Acum 70 de. ani, Polonic l-a putut observa mergînd ‘paralel cu şoseaua Viespeşti-Turnu-Măgurele, apoi în regiunea satului Cârligaţi (j. Teleorman) în locurile: Valea. Viilor, Măgura Viilor şi Valea Gongului. Şi la această brazdă se vede clar că valul se găseşte la sud de şanţul ei. De la Cîrligaţi Brazda coboară în lunca Călmăţuiului, apoi atinge gara Troian (j. Teleorman), lîngă care se încrucişează cu limesul transalutan. În zona acestei localităţi s-au descoperit monede de la Gallienus, Probus şi Constarrtius II (Mitrea, SCIV; XVI, 1965, p. 612). Spre răsărit de această gară, valul coboară în valea rîului Vedea, trece prin oraşul Alexandria pe la sud de Drăgăneşti (j. Teleorman), până în malul lacului Greaca, unde se termină. Această brazdă are 170 km lungime, valul lat de circa 12 m, înalt  de maximum 2 m, un şanţ lat de 7 -10 m şi adînc de 0,50 m. Ea este mai slab conservată decît cea nordică, datorită faptului că a fost supusă unor arături continue în regiunea de cîmpie pe care o străbate. Schuchhardt, Tocilescu, Pârvan şi alţii (fără să-i precizeze itinerariul) au afirmat că brazda de S continuă şi la apus de Olt, traversînd regiunea de cîmpie a Olteniei, pînă la satul Cetatea de lîngă Calafat. Realităţile de pe teren arată însă că acest val n-a fost săpat în continuare şi în Oltenia. El se oprea la satul, Viespeşti, din faţa castrului roman de la Slăveni.[2] Costin Croitoru spunea că „în eventualitatea în care Brazda ar fi fost ridicată şi dincolo de Olt şi dacă lucrările au fost terminate, aşa cumcredem, în spatele său ar rămâne următoarele puncte fortificate:” Reca-Pietroşani (Teleorman), Turnu Măgurele, Sucidava(Celei-Olt), Bechet(Dolj), Căciulăteşti(Dolj), Zăvalul(Dolj) Bistreţ(Dolj),[3] Desa(Dolj). Aceste fortificaţii sunt datate în secolul II, existenţa lor prelungindu-se până în secolele III-IV, fără a putea şti, pentru fiecare în parte, dacă a  avut parte de o locuire neîntreruptă în toată această perioadă.[4] Încercările de. pînă acum pentru. datare a celor două valuri descrise mai sus ni se par greşite. T. Antonescu şi Tocilescu le cred ridicate între anii 50-100 e.n. Pârvan atribuia valul de la S generalului Aelius Catus, care în vremea lui August pătrunsese victorios în nordul Dunării, prin Muntenia, şi strămutase la sudul fluviului 50000 geţi. Pe cel de la nord (Brazda lui Novac) îl punea pe seama altui general roman, Tiberius Plautius Silvanus Aelianus, care ar fi întins graniţele imperiului dincolo de Dunăre, prin anii 60-68 e.n. Câţiva istorici bulgari atribuiau cele două valuri protobulgarilor. Observăm că în timpul lui August, stăpânirea romană nu era complet fixată de-a lungul Dunării inferioare, ca să i se poată alipi o fişie de pământ la nordul fluviului. Expediţia lui Catus este o incursiune de pedepsire în ţara getă şi el se retrage în sudul Dunării cu prizonierii luaţi. Acelaşi lucru putem spune şi despre Brazdă de la nord. Săparea acestui val arată că romanii erau demult fixaţi militar pe linia Dunării, cuprinseseră şi dominau Dobrogea, sudul Moldovei, ceea ce nu se întâmplă sub domnia lui Nero, când de fapt (57-67) Plautius Silvanus Aelianus crează numai regiuni clientelare dincolo de acest fluviu, în sudul Moldovei. Urmele arheologice invocate de Pârvan nu formează o dovadă pentru o dominaţie politică romană în câmpia getă, fiindcă sunt numai simple elemente de penetraţie culturală. Nu avem în sudul Brazdei lui Novac nici o urmă arheologică databilă din sec. I e.n., din care să se poată stabili aici aşezarea elementului roman cuceritor.[5] Opinăm a duce originea Brazdei lui Novac de nord tocmai în sec. al IV-lea e.n., când i se poate da o explicaţie istorică mulţumitoare. Dacă ea ar fi anterioară cuceririi lui Traian, fără îndoială că acest împărat ar fi anexat definitiv şi câmpia munteană, folosind şi restaurând Brazda lui Novac, ceea ce nu s-a întâmplat. Cine a ridicat aceste valuri trebuie să  fi cucerit şi stăpânit întreg malul stâng al. Unării, cu o zonă importantă din câmpia munteană. Acest lucru nu-l fac decât împăraţii din sec. al IV-lea e.n., despre care Procopius spune laconic că şi alţii, afară de Iustinian, au recucerit părţi din fosta Dacie a lui Traian. Singurul care a recucerit întreaga câmpie olteană şi munteană a fost Constantin cel Mare. El zideşte cetăţi la Drobeta, Sucidava şi Daphne, care prin acţiunile militare pornite de aici “îmbracă tocmai regiunea închisă de Brazda lui Novac. Tot de el  este refăcută şoseaua romană până la Romula, deci până lângă val. Castrul roman de la Pietroasele, după tehnica zidăriei şi monedele (sec. al IV-lea) descoperite în el, aparţine tot epocii constantiniene; păzea Valea Buzăului şi servea ca punct terminal defensiv pentru această Brazdă. Monedele constantiniene şi ceramica romană din sec. al IV-lea e.n. se găsesc în mare cantitate numai până lângă Brazda lui Novac. O lucrare aşa de importantă indică opera unui împărat constructor şi cu mari planuri de cuceriri, cum a fost Constantin cel Mare; ea trece peste puterile şi resursele unui general roman. Deci marele val, Brazda lui Novac, e ridicat de acest împărat şi se sprijinea strategic pe cetăţile reclădite de el la Dunăre.  O atare cronologie târzie a Brazdei lui Novac de nord este sprijinită în ultimul timp de repartizarea teritorială a necropolelor culturii Sântana – Cerneahov, B. Mitrea şi C. Preda (Necropolele din secolul al IV-lea e.n. în Muntenia, Bucureşti, 1966, p. 157 urm.) constată că limită a acestor cimitire capătul estic al Brazdei şi o puternică influenţă culturală romană asupra culturii Sântana-Cerneahov venită prin Muntenia.  Dar ceea ce indica sigur o datare a Brazdei de N a lui Novac ulterioară primei jumătăţi a sec. al III-lea e.n. e faptul ca la locul de încrucişare al ei cu limesul transalutan (făcut de Septimiu Sever) se observă ca ea îl taie pe acesta, deci e posterioară lui.  Nu tot aşa stă cazul cu Brazda de sud, dintre Olt şi fostul lac Greaca. Aceasta e tăiată de către limesul transalutan (lângă gara Troian), deci e mai veche. Credem că originea ei stă în legătură cu stăpânirea de către romani în sec. II-III e.n. a cetăţii de la Turnu-Măgurele şi a câmpiei Burnasului, până la lacul Greaca, apărate de ei prin acest val.

 Sursa foto: forum.softpedia.com, Podul lui Constantin şi Podul lui Traian

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo