Vino după Mine!

Te caut, Doamne, cum Tu i-ai căutat pe ucenici

și i-ai chemat la Tine cu iubire.

Cum de-au răspuns cu toții și le-au lăsat pe toate,

privind doar înainte, necăutând în spate?

Cum au lăsat familii, prieteni, bogății,

vremelnicia lumii și ale ei stăpâniri?

Ce i-a făcut să-și lase până și sinele în urmă? Să vină după Tine?

Doar Tu, Lumina neapusă;

Tu, Cel mai simplu și înțelept în vorbă și purtare;

Cel Care n-ai aruncat cu piatra,

nici sabia din teacă n-ai vrut să fie scoasă

și-ai învățat – de vom primi o palmă, să-ntoarcem și partea cealaltă.

Tu ai spălat a ucenicilor picioare,

dar, prin cuvânt, oprit-ai furtuna de pe mare.

Cine-ar putea-nțelege azi

cum toate-au fost lăsate,

când Tu ai zis: Veniți!

Nepromițând mărire, ci darul pescuirii minunate?

Din oameni simpli – ,,pescari de oameni” ai făcut

și toți spuneau că ai ,,putere multă în cuvânt”.

Azi vii, cu dor de noi, în micile biserici,

zidite mai ’nainte de-a ne naște în trupurile noastre,

ca suflete aprinse de iubire.

Dar noi le stingem, în lumea tot mai rece

și tot mai zgomotoasă

și mai grăbită,

în care abia se mai aude

acel spus încă o dată și atât de rugător: ,,Veniți după Mine!”

---

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo