(R) Colaborarea învățătorului cu familia – temei al reușitei școlare

    Cât de plăcut este pentru noi, adulţii, să întâlnim dimineaţa, în drum spre serviciu, pâlcuri – pâlcuri de elevi îndreptându-se grăbiţi spre şcoală, cu ochii cârpiţi încă de somn, dar veseli şi gureşi, umplând străzile de larmă şi voie bună ! Printre ei se întâmplă însă să remarcăm uneori câte un ,, omuleţ” păşind agale, cu capul plecat, trist şi îngândurat ; prin cotrast, observăm un altul încordat şi excesiv de grăbit, parcă într-o luptă îndârjită cu timpul care nu-i ajunge niciodată ; al treilea are faţa trasă şi nefiresc de crispată pentru un copil. Şi dacă sensibilizaţi de aceste apariţii ieşite din comun, am urmări cu atenţie şirurile de şcolari, sigur am descoperi şi alte cazuri la fel de frapante. Toţi aceşti copii prezintă o notă comună ; ei nu-i iau în seamă pe cei din jur,  fiind singuri cu ,,problemele” lor, care le-au creat aceste stări.

           Cauzele ,,încruntării” elevilor pot fi multiple, de la cele mai neînsemnate:

trezirea ,,prea de dimineaţă”, admonestarea din partea unui membru al familiei, o neînţelegere cu unul dintre fraţi, cu unul dintre colegi, o stare morbidă trecătoare, până la situaţii dramatice create de împrejurările inevitabile ale existenţei .  Fără îndoială că familia, primul mediu de viaţă al copilului, e-

xercită o influenţă considerabilă asupra dezvoltării acestuia .Istoria fiecărei familii, cu problemele ei specifice care-i conferă o notă proprie în raport cu toate celelalte, contribuie în mod hotărâtor la conturarea profilului personalităţii copilului, acest ,, candidat la umanitate „

          Este suficientă însă o singură carenţă a familiei pentru a afecta planul vieţii psihice a copilului, antrenând o întreagă serie de neajunsuri, printre care şi dificultăţi în activitatea lui dominantă : învăţătura. Printre strategiile şi condiţiile obţinerii succesului şcolar un loc foarte important îl ocupă parteneriatul  părinte- şcoală . Dacă lipsa de legătură a părinţilor cu şcoala este o cauză însemnată a nereuşitei şcolare , atunci eforturile factorilor educativi trebuie îndrepta-te spre convingerea părinţilor de a colabora sistematic cu şcoala , îndeosebi cu învăţătorul sau dirigintele , asigurând astfel promovarea succesului şcolar. 

 Cauzele de natură familială ale insuccesului şcolar ar putea fi :

   –    lipsa condiţiilor necesare vieţii ( hrană , îmbrăcăminte ,etc.) şi con-

              diţiilor de învăţătură , cum ar fi lipsa spaţiului de studiu sau a cărţilor ;

   –  comportarea autoritară a unor părinţi , prin aplicarea de restricţii şi sancţi-uni exagerate care provoacă inhibări şi teamă ;

    –   lipsa controlului asupra activităţii şcolare şi a celei extraşcolare, care îi determină pe elevi să aibă alte preocupări, mergând până la vagabondaj şi abandon şcolar ;

   – exigenţele exagerate ale unor părinţi , care cer copiilor rezultate la învăţătură peste posibilităţile lor reale , supraîncărcându-i cu sarcini

     şcolare suplimentare, cu meditaţii îndeosebi ;

     –    lipsa colaborării unor părinţi cu dascălul , ceea ce îi face să nu cunoască îndatoririle elevilor , să nu sprijine şcoala în îndeplinirea  misiunii sale ;

    –  familiile dezorganizate , caz în care educaţia copilului a fost încredinţată numai unuia dintre părinţi , celălalt nemaiinteresându-se de problemele elevului .

                Ca învăţătoare, am căutat să îndeplinesc cu succes sarcinile instructiv- educative, urmărind caracteristicile clasei mele în ansamblu şi a particularităţilor fiecărui elev în parte . Am urmărit să-i atrag pe părinţi în jurul şcolii şi să devină colaboratori activi ai dascălului, să cunoască scopul şi sarcinile , principiile de bază ale educaţiei , metodele educative să devină conştienţi de răspunderea pe care o au în faţa societăţii. În acest scop am desfăşurat o intensă activitate pedagogică în mijlocul lor . Prima problemă care se ridică în faţa învăţătorului este să cunoască părinţii elevilor săi , să ştie raporturile care există între  elevi şi membrii familiei cât şi condiţiile de viaţă şi educaţie pe care le au . În cadrul şedinţelor cu părinţii m-am străduit să leg munca educativă a părinţilor de sarcinile activităţii instructiv –educative ale şcolii . I-am ajutat să cunoască particularităţile colectivului în care se găsesc , în care acţionează şi cresc copiii lor , arătându-le care sunt cerinţele . În mod deosebit m-am ocupat de organizarea muncii în familie , de alcătuirea şi respectarea regimului zilei , de atragerea părinţilor la supravegherea timpului liber al elevilor . În acest sens am dezbătut în cadrul unui lectorat următoarea temă :

,, Un regim de viaţă raţional “

                   Activitatea de colaborare cu familia  am adâncit-o şi prin convorbiri individuale cu părinţii . Ele sunt impuse de necesitatea dezbaterii a unor probleme legate de fiecare în parte . Această formă prezintă un mare avantaj , al posibilităţilor abordării unei mari varietăţi de probleme şi mai ales al tratării lor într-un mod diferenţiat, adecvat fiecărui elev . Este foarte important tonul folosit de învăţător în convorbirile cu părinţii . N-am fost niciodată ,, un acuzator “ al elevilor pentru a nu declanşa în părinţi reacţia de ,, apărător “ al copiilor, fapt care face imposibilă colaborarea cu familia .  Am căutat ca părinţii să vadă că le întind o mână prietenească, pentru ca prin eforturi comune copilul lor să ajungă în rândul celor mai buni . Asemenea convorbiri am organizat cu toţi părinţii clasei , nu numai cu cei ai căror copii obţin rezultate nesatisfăcătoare . Am purtat discuţii cu ei referitoare la intensificarea controlului muncii individuale de studiu acasă . Aceste convorbiri au avut şi caracterul unor consultaţii pedagogice .Cunoaşterea familiei , a condiţiilor de viaţă şi educaţie din sânul ei , precum şi cunoaşterea temeinică a elevului cu calităţile lipsurile lui , a constituit condiţia de bază a unei îndrumăria părinţilor în cadrul convorbirii. Aceste dezbateri au fost reuşite atunci când am obţinut sinceritatea părinţilor adeziunea lor la măsurile preconizate , când au fost organizate judicios , obţinând o permanenţă a lor .  Atunci când  ele sunt organizate ca urmare a unui randament scăzut la învăţătură sau a unei purtări necorespunzătoare a elevilor , convorbirile devin un fel de ,,sperietoare “ care declanşează la părinţi reacţia de evitare a întâlnirii cu învăţătorul , lipsa de sinceritate sau apărarea copilului . Observaţiile semnalate în el aduc la cunoştinţa părinţilor anumite aspecte referitoare la pregătirea elevilor sau purtarea lor în clasă . Întocmirea fişelor pshiho-pedagogice pentru toţi elevii clasei a fost mereu în atenţia mea . Am realizat caracterizări individuale şi caracterizarea clasei privită în ansamblu . Pe baza acestora am proiectat strategiile instructiv –educative  pentru   atingerea ţelului pe care mi l-am propus şi anume succesul şcolar.  Sigur că nu-i atât de uşor, nu-i uşor deloc să intervii în viaţa copilului vizavi de părinte, dar e imperios să o facem .Ca dascăli, ca pedagogi în general, avem datoria să acţionăm nu doar asupra elevilor ci şi asupra familiei, mai mult asupra factorilor educativi care ar putea înrâuri în vreun fel pe cei educaţi .

     Să reflectăm asupra apelului adresat de celebrul J.-J. Rousseau : ,, Educatori , învăţaţi să vă cunoaşteţi copiii ! “

                     Prof. înv. primar  Comănescu Marieta, 4 martie 2014

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo