Aşadar, să reflecteze: nu cumva viciul să se instaleze în sufletul lui din neglijenţă, ca nu cumva curăţenia şi atenţia gândului către Dumnezeu să înceteze, ca nu cumva sfinţenia Duhului şi luminarea care vine de acolo în suflet să se întunece. Pentru că, dacă cele menţionate se dezvoltă bine, pasiunile trupului nu vor găsi în nici un caz prilej să se trezească atunci când sufletul se îndeletniceşte cu cele de mai sus şi nu oferă prilej trupului pentru trezirea pasiunilor. Căci dacă de multe ori, când reflectăm cu gând stăruitor, ceva pentru viaţă, vederea şi urechea rămân impasibile şi întreg sufletul este atent la gândire, lăsând senzaţiile izolate, cu atât mai mult nu vom avea timp să gândim la patimi, dacă dragostea dumnezeiască prinde vigoare în sufletul nostru. Dar chiar dacă cumva acestea s-ar răzvrăti puţin, ele vor fi liniştite îndată cu superioritatea sufletului. Căci spune-mi, ce este mai bine, să imităm pomii fructiferi, care şi pe ei se umplu până sus şi pe alţii îi bucură de roadele lor, sau să ne facem asemenea plantelor care se ofilesc de căldură şi secetă, şi să fim – după profet – sfeclă pe jumătate coaptă, care nu poate să fie întrebuinţată nici pentru nevoile familiei (deşi avem în noi de la natură puterea pentru tratamentul care ne este necesar), şi să urmărim adevărul pe jumătate, numai pentru suflet, nu şi pentru trup? Căci dacă am fi fost stabiliţi fără trup, ar fi fost necesar să cercetăm ceea ce este mai de preţ numai pentru suflet; dar fiindcă omul este dublu, dublă se cuvine să fie şi căutarea virtuţii, obţinând-o şi prin oboselile trupului şi prin exercitările sufletului. Dar oboselile trupului nu sunt nelucrarea, ci munca.[1]

Cumpătarea unui lucru: „(…) Se cuvine ca acela care cumpără să fie cu mai multă grijă decât cel care vinde, ca să nu dea un preţ mai mic decât valoarea (lucrului).[2] Iar amândoi    să-şi aducă aminte de cel care a zis: «nu e bine să păgubeşti pe bărbatul (omul) drept»[3].”

3 aprilie 2014 


[1] Sf. Vasile cel Mare, Constituţiile ascetice, apud. Ziarul Lumina, 16 aprilie 2008

[2] Sf. Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 285, în PSB, vol. 18, p. 445

[3] Pilde 17, 26.


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ