Gorjule, Mândrule! Reperatio in integrum?

Asociația culturală Tătărescu

Pe parcursul lunii iunie 1938, șaizeci și unu dintre cetățenii județului Gorj erau somați de către prefectul în funcție, colonelul Gheorghe Gheorghiu, „să înapoieze banii luați din bugetul județului sub pretextul facerii unor injecții la „Institutul antirabic” din București.

De ce s-a ajuns la aceste somații publice? Deoarece „organele în drept au constatat că sus-pomeniții cetățeni nici n-au turbat, nici n-au făcut uz de serviciile medicale ale statului, ele au cerut beneficiarilor fără titlu să restituie sumele sustrase, această reperatio in integrum (descoperire în întregime, n.n. – G.S.) servind mai mult drept exemplu decât drept spor pozitiv al veniturilor județene”.

Demn de laudă și curajul prefectului în funcție, însă vorba unui hâtru din epocă, oare câți „au sleit veniturile Gorjului, fără să presteze în schimb vre-un valabil serviciu. Și ne gândim la liota de furnizori, de antreprenori, de intermediari și de escroci (…) care asaltau bugetul administrațiilor locale”?

De asemenea, a rămas pentru posteritate și remarca ziaristului N. Carandino, atât de valabilă și în zilele noastre: „ar fi prea frumos ca județul Gorj să numere numai 61 de fraudatori ai avutului public! Și ar fi prea trist ca numărând mai mulți, pedeapsa să se limiteze la primii 61”.

PS – în ziarul „România”, An I, No. 3/4 Iunie 1938, p. 38 se regăsesc numele tuturor celor 61 de gorjeni care „au fost somați să dea banii înapoi”. Unii erau din orașul Târgu Jiu, alții din comunele Bălești, Bârsești, Peșteana-Vulcan, Turcinești etc.


Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

Lasă un răspuns