Gorjule, Mândrule! Tânărul Gorj

Soldați la Podul Jiului / magazincritic.ro

În vara anului 1913, lunile iulie-august, cele două regimente gorjene au fost implicate în mini-campania victorioasă din Bulgaria. Era vorba despre Regimentul 18 Gorj și Regimentul 5 Artilerie de Câmp.

Despre cei dintâi știm că au fost mai mereu în avangarda Brigăzii I Mixtă, tot ei fiind și cei care au găzduit, la 10 iulie 1913, pe negociatorii bulgari care solicitau armistițiul de încheiere a ostilităților. A doua zi, în grabă mare, au fost direcționați către Sofia, însă s-au oprit la c. 20 Km distanță de capitala Bulgariei, la Araba-Conak (Pasul Botevgrad), conform ordinelor primite.

La sfârșitul acestei campanii, Regimentul 18 Gorj a intrat în țară prin stația de îmbarcare Corabia, la 14 august 1913. Dar înainte de momentul trecerii Dunării au găsit într-o stare deplorabilă o tânără mămică, o bulgăroaică cu un bebeluș de câteva luni, ambii neavând niciun adăpost și nici de ale gurii. Comandantul regimentului, colonelul Ilie Antonescu, nu a stat mult pe gânduri și a luat decizia adoptării acestui copil, prilej cu care a fost și botezat, apoi i s-a dat numele de Gorj!


Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

Lasă un răspuns