Cazul Gheorghe Ursu: Un test pentru magistrații români
Captură foto: TVR
𝐔𝐧 𝐭𝐞𝐬𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐚𝐠𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚ț𝐢𝐢 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐢
Prieteni, pe 4 iulie va fi verdictul final in procesul torționarilor lui Gheorghe Ursu, foștii anchetatori din Direcția a VI-a a Securității Pîrvulescu Marin și Hodiș Vasile.
A fost primul proces pentru infracțiuni contra umanității ale unor torționari din perioada Ceaușescu. Miza acestui verdict merge dincolo de dreptatea pentru Gheorghe Ursu. O condamnare ar fi un prim pas spre asanarea morală a istoriei și conștiinței societății românești, saturată de narațiunile mistificatoare ale foștilor securiști și informatori în acești ultimi 33 de ani. Prezenți masiv în justiție, servicii, politică și mass media, ei au transformat cel puțin parțial imaginea principalei instituții represive a regimului comunist într-una patriotică, apărătoare a „integrității teritoriale” și „ordinii constituționale”. Or, așa cum rezultă din materialul probator din acest proces, cauza longevității dictatorului a fost tocmai frica populației de omniprezenta Securitate și amenințarea represiunii violente.
Probele din acest dosar sunt covarsitoare: martori care au declarat ca 𝐥-𝐚𝐮 𝐯ă𝐳𝐮𝐭 𝐩𝐞 𝐏𝐢̂𝐫𝐯𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐥𝐮â𝐧𝐝𝐮-𝐥 𝐩𝐞 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐞 𝐔𝐫𝐬𝐮 𝐥𝐚 𝐚𝐧𝐜𝐡𝐞𝐭𝐚 ș𝐢 𝐥-𝐚𝐮 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬𝐜𝐮𝐭 𝐩𝐞 𝐏𝐢̂𝐫𝐯𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮 î𝐧 𝐬𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚𝐭ă. Martori care 𝐚𝐮 𝐯𝐚𝐳𝐮𝐭 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐢̂𝐫𝐯𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐩𝐞 𝐛𝐨𝐧𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐜𝐨𝐚𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐞 𝐔𝐫𝐬𝐮 𝐥𝐚 𝐚𝐧𝐜𝐡𝐞𝐭𝐞, de unde ”𝒗𝒆𝒏𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒇𝒊𝒆𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒂𝒕ă 𝒃𝒂𝒕𝒖𝒕”, 𝒔𝒑𝒓𝒊𝒋𝒊𝒏𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝒈𝒂𝒓𝒅𝒊𝒆𝒏𝒊, î𝒏𝒕𝒓𝒖𝒄â𝒕 𝒏𝒖 𝒔𝒆 𝒎𝒂𝒊 ț𝒊𝒏𝒆𝒂 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒑𝒆 𝒑𝒊𝒄𝒊𝒐𝒂𝒓𝒆, 𝒖𝒏𝒆𝒐𝒓𝒊 „ț𝒊𝒏â𝒏𝒅𝒖-𝒔𝒆 𝒅𝒆 𝒃𝒖𝒓𝒕ă” . Martori carora Gheorghe Ursu le-a spus ca 𝐞𝐫𝐚 𝐚𝐧𝐜𝐡𝐞𝐭𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐜𝐞𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞-𝐥 𝐚𝐧𝐜𝐡𝐞𝐭𝐚𝐬𝐞𝐫𝐚 𝐢𝐧 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯 𝐦𝐚𝐢𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐏𝐢̂𝐫𝐯𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐧 𝐬̦𝐢 𝐥𝐨𝐜𝐨𝐭𝐞𝐧𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐇𝐨𝐝𝐢𝐬̦ 𝐕𝐚𝐬𝐢𝐥𝐞, din biroul carora se intorcea cu „𝒔𝒂𝒏𝒈𝒆 𝒑𝒆 𝒇𝒂𝒕𝒂 𝒔𝒊 𝒄𝒂𝒎𝒂𝒔𝒂”, „𝒑𝒂𝒍𝒎𝒆𝒍𝒆 𝒖𝒎𝒇𝒍𝒂𝒕𝒆”, „𝒍𝒐𝒗𝒊𝒕 𝒊𝒏 𝒂𝒃𝒅𝒐𝒎𝒆𝒏”, „𝒔𝒖𝒇𝒆𝒓𝒊𝒏𝒅 𝒅𝒆 𝒊𝒏𝒄𝒐𝒏𝒕𝒊𝒏𝒆𝒏ță”. Martori cărora Gheorghe Ursu, atunci când spre final 𝒆𝒓𝒂 𝒂𝒅𝒖𝒔 “𝒄𝒖 𝒑𝒂𝒕𝒖𝒓𝒂” 𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝒂𝒏𝒄𝒉𝒆𝒕𝒂, î𝒏𝒕𝒓𝒖𝒄𝒂𝒕 „𝒏𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒂 𝒔ă 𝒎𝒆𝒂𝒓𝒈ă”, 𝒖𝒓𝒍𝒂 𝒅𝒆 𝒅𝒖𝒓𝒆𝒓𝒆 ș𝒊 𝒗𝒂𝒓𝒔𝒂 𝒔â𝒏𝒈𝒆, 𝒍𝒆-𝒂 𝒔𝒑𝒖𝒔 𝒄ă 𝒂 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒃ă𝒕𝒖𝒕 „𝒅𝒆 𝒂𝒏𝒄𝒉𝒆𝒕𝒂𝒕𝒐𝒓𝒖𝒍 𝒍𝒖𝒊”, 𝒎𝒂𝒊𝒐𝒓𝒖𝒍 𝑷𝒊̂𝒓𝒗𝒖𝒍𝒆𝒔𝒄𝒖. (Conform declaratiilor ambilor inculpati si documentelor din dosar, Hodiș a participat si el la toate interogatoriile, alaturi de Pîrvulescu). Zeci de marturii explica de ce era torturat Gheorghe Ursu: pentru „𝒔𝒄𝒓𝒊𝒔𝒐𝒓𝒊𝒍𝒆 î𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔-𝒂 𝒍𝒖𝒂𝒕 𝒅𝒆 𝑵𝒊𝒄𝒐𝒍𝒂𝒆 𝑪𝒆𝒂𝒖𝒔𝒆ș𝒄𝒖”, 𝒔ă 𝒔𝒑𝒖𝒏ă „𝒄𝒖𝒎 ș𝒊 î𝒏 𝒄𝒆 𝒇𝒆𝒍 𝒂𝒖 𝒂𝒋𝒖𝒏𝒔 𝒔𝒄𝒓𝒊𝒔𝒐𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒍𝒂 𝑬𝒖𝒓𝒐𝒑𝒂 𝑳𝒊𝒃𝒆𝒓𝒂” ș𝒊 𝒎𝒂𝒊 𝒂𝒍𝒆𝒔 „𝒄𝒆 𝒃𝒂𝒏𝒊 𝒂 𝒍𝒖𝒂𝒕 𝒑𝒆 𝒆𝒍𝒆”; 𝒔ă 𝒅𝒆𝒂 𝒊𝒏𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂ț𝒊𝒊 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 „𝒂𝒍ț𝒊 𝒄𝒐𝒍𝒆𝒈𝒊” 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒍-𝒂𝒖 𝒂𝒋𝒖𝒕𝒂𝒕, ș𝒊 „𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒋𝒖𝒓𝒏𝒂𝒍”. 𝒁𝒆𝒄𝒊 𝒅𝒆 𝒅𝒆𝒄𝒍𝒂𝒓𝒂ț𝒊𝒊 𝒔𝒑𝒖𝒏 𝒄ă 𝒗𝒊𝒄𝒕𝒊𝒎𝒂 „𝒏𝒖 𝒗𝒓𝒐𝒊𝒂 𝒔ă 𝒄𝒐𝒍𝒂𝒃𝒐𝒓𝒆𝒛𝒆”, „𝒏𝒖 𝒓𝒆𝒄𝒖𝒏𝒐ș𝒕𝒆𝒂 𝒄𝒆 î𝒊 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒆𝒔𝒂 𝒑𝒆 𝒂𝒏𝒄𝒉𝒆𝒕𝒂𝒕𝒐𝒓𝒊”, „𝒂 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒐 𝒏𝒖𝒄𝒂 𝒕𝒂𝒓𝒆 – 𝒏𝒖 𝒍𝒆-𝒂 𝒅𝒂𝒕 𝒏𝒊𝒎𝒊𝒄” ș𝒊 „𝒅𝒂𝒄𝒂̆ 𝒂𝒓 𝒇𝒊 𝒓𝒆𝒄𝒖𝒏𝒐𝒔𝒄𝒖𝒕, 𝒆𝒍 𝒏𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒏𝒊𝒎𝒊𝒄”
În timp am postat unele din aceste probe pe aceasta pagina si pe situl Fundației Gh. Ursu: gh-ursu.ong.ro.
Pot fi examinate în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei într-o forma extinsă: https://gh-ursu.ong.ro/parti.civile.Concluzii.scrise.extinse.ICCJ.pdf 230 file), într-una mai restrânsă (https://gh-ursu.ong.ro/parti.civile.Concluzii.scrise.apel.sumar.pdf – 76 pagini) și in acest sinopsis de 9 file: gh-ursu.ong.ro.
Motivul achitării celor doi tortionari la Curtea de Apel Bucuresti in 2019 e cunoscut: lipsa „situatiei premisa” a infractiunii contra umanitatii. Cu alte cuvinte, copiind legenda repetata de 33 de ani de foștii securisti și chiar terminologia Securitătii (“influentarea pozitivă”!), judecatoarea Mihaela Nita a decis ca 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐜𝐭𝐚𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐂𝐞𝐚𝐮𝐬𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐧𝐮 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐯𝐢𝐨𝐥𝐞𝐧𝐭ă. Noi romanii am acceptat deci sordidul cult al dictatorului care-a dus tara la dezastru, nu de frica violenței Securitații, ci pentru ca aceasta ne-a „influentat pozitiv”. Agresiunile fizice si psihice suferite de muncitorii din Valea Jiului ’77 și Brașov ’87, deținuții de la Canal, Rahova, Jilava și celelalte închisori, cei anchetați în sediile și aresturile Miliției și Securității din toată țara, inclusiv în Calea Rahovei nr. 39 pentru “manifestari ostile”; cei bătuți sălbatic precum Vasile Parashiv, Gheorghe Gherghina, Ion Niculae, Mariana Gherghina-Besciu, Dănuț Iacob, Marius Boeriu, Radu Filipescu, Petre Mihai Băcanu, Paul Goma, Carmen Popescu, Iulius Filip, Nicolae Litoiu, Dumitru Iuga, Gheorghe Pavel și ceilalți zeci de deținuți de la Aiud; membrii SLOMR; miile de autori de „înscrisuri dușmănoase” rămași anonimi, „anihilați” sub „acoperirea altor organe”; mortile suspecte ale lui Mugur Călinescu, Emilia Kimeri, Arpad Visky, Dragoș Oloieru, Ilie Baicu, Vasile Vieru, Cornel Vulpe în timpul anchetei sau detenției, fie la scurt timp după; toate aceste violențe discreționare ale Securității și ale instrumentului său adiacent, Miliția, care i-a ținut pe români ostateci mizeriei materiale și cultului lui Nicolae Ceaușescu timp de 24 de ani, nu au existat. Poporul nu l-a detestat pe dictator, iar Revolutia au făcut-o “agenturili”.
𝐀 𝐧𝐞𝐠𝐚 𝐟𝐚𝐩𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐨𝐩𝐨𝐳𝐚𝐧𝐭̦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐝𝐢𝐜𝐭𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐚 𝐞𝐱𝐢𝐬𝐭𝐚𝐭 𝐨 𝐫𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐝𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐚𝐫 𝐝𝐨𝐯𝐞𝐝𝐢 𝐧𝐮 𝐧𝐮𝐦𝐚𝐢 𝐨 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐮𝐧𝐝𝐚̆ – 𝐬̦𝐢 𝐬𝐮𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚̆ – 𝐦𝐢𝐨𝐩𝐢𝐞 𝐥𝐢𝐧𝐠𝐯𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜𝐚̆, 𝐣𝐮𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐜𝐚̆, 𝐝𝐚𝐫 𝐚𝐫 𝐟𝐢 𝐬̦𝐢 𝐨 𝐢𝐧𝐬𝐮𝐥𝐭𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐚𝐝𝐫𝐞𝐬𝐚 𝐞𝐫𝐨𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐫𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬-𝐚𝐮 𝐬𝐚𝐜𝐫𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆.
Până la urma, sarcina completului format din Valerica Voica, președinte, Constantin Epure si Alin Sorin Nicolescu este de fapt simpla. Vinovatia inculpatilor este temeinic dovedita, asa cum este dovedita si violenta represiunii ceausiste. Aceasta a fost descrisa de martori in instanta, in „Raportul Comisiei Prezidentiale” din 2006, in zeci de carti si filme documentare cuprinzand sute de marturii ale victimelor, pe care le-am depus si pe acestea la dosarul cauzei ca probe. A fost recunoscuta de procurorul General al României Tiberiu Nițu în ORDONANȚA 2688/C/2014 din 5.11.2014 (https://gh-ursu.ong.ro/ORDONANTA_2688_C_2014.pdf ) si in rechizitoriul cauzei.
Pare elementar ca judecătorii Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu de la ICCJ să-și apere profesionalismul și onoarea și să refuze istoria distorsionată a regimului Ceaușescu, preluată de Mihaela Niță, judecătoare a Curții de Apel, de la inculpați și de la foștii lor colegi de instituție.
Ca si dreptatea pentru crimele de la Revolutie – pentru care, sa nu uitam, mama Eroului Martir Adrian Florin Negru si-a dat recent foc – acest verdict este important si pentru generatiile viitoare. O societatea fară dreptate este, cum am mai spus, toxică. Pentru că ucigașii sunt printre noi, au câștigat bătălia narativă, au mistificat istoria, și, rămași nepedepsiți, pot face oricând la fel. Și noi vom suferi din nou, și generațiile viitoare nici nu vor ști că istoria s-a repetat.
Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo