VIDEO | Cine e în Evul Mediu de fapt?
Revoltele din Franța au continuat pentru a patra zi.Înțeleg că peste 1.000 de persoane au fost arestate. Distrugerile sunt inimaginabile. Magazine, chioșcuri, clădiri publice, secții de poliție, mașini au fost incendiate. Între acestea, iese în evidență tentativa de incendiere a bibliotecii Alcazar din Marseille (foto), ceea m-a dus cu gândul la noi, la români.
Știți, desigur, că sunt destui „binevoitori” care nu pierd nicio ocazie să spună despre români că sunt „medievali”, iar țara noastră ar fi rămas în „Evul Mediu”. Mai țineți minte imaginea aia, în care imaginea unei biblioteci din Finlanda era suprapusă cu Catedrala Mântuirii Neamului?
Mesajul fiind, bineînțeles, că ăia sunt „evoluați”, iar noi niște „retrograzi” incurabili.
Unde sunt deștepții ăia, acum? De ce nu scot niciun cuvânt despre evenimentele din Franța? Cumva, pentru că vinovați sunt tocmai aceia pe care îi susțin ei? Adică migranții arabo-africani pe care eram îndemnați să-i primim, cu argumentul că așa fac oamenii care „construiesc biblioteci”?
Cumva pentru că acum se vădește că „raționamentele” lor pentru „granițe deschise” sunt false? Cumva pentru că acum se vede cum „retrograzii” care avertizau asupra distrugerii societății creștine și a statului național, AVEAU DREPTATE?
Unul dintre „argumentele” favorite ale cetățenilor români care susțin migrația necontrolată în Europa este: „De ce vă opuneți imigrației, dacă atâția români au plecat?”.
Așa că vă întreb: câte mașini, secții de poliție și magazine au incendiat milioanele de români, din Italia, Spania sau Germania? Sau Marea Britanie? Vă spun eu câte: ZERO!
Și știți de ce? Pentru că românii sunt creștini. Chiar și cei care se declară atei sunt de fapt, educați în cultura creștin-ortodoxă a românilor, care li s-a întipărit în ADN. Asta e diferența între europenii care se mută dintr-o țară în alta pe continentul lor și cei din lumea a III-a care sunt aduși/ademeniți aici.
Cine crede că revoltele din Franța, precum cele din Suedia de-acum ceva vreme, sunt ceva „întâmplător”, se înșală. Ele sunt consecința tragică a unor politici care s-au practicat de zeci de ani, a secularismului instalat în aceste țări. Franța fiind un exemplu strălucit în acest sens. Și iată unde le-a adus: în situații față de care mineriadele par festivalul „Cerbul de Aur”. Chiar, de ce nu denunțăm și noi regimurile care permit aceste violențe, așa cum ne-au denunțat ei pe noi acum 30 de ani pentru mult mai puțin?
În contextul actual din Occident, în contextul nebuniei trans care mutilează copii și a orașelor incendiate, îi întreb și eu pe deștepții de „centru-dreapta modern” și pe toți denigratorii românilor: cine e în Evul Mediu de fapt? Dacă noi suntem „retrograzi” pentru că înscriem copiii la ora de religie și construim biserici, incendiatorii și distrugătorii, hoții și vandalii ce sunt?
de Mihai Șomănescu, R3Media
Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo