Sorana CÎRSTEA, acuzată de transfobie și „mentalitate învechită“, după ce a spus că preferă VALORILE TRADIȚIONALE: FACEȚI BĂRBAȚII DIN NOU MASCULINI, FETELE DIN NOU FEMININE ȘI COPIII DIN NOU INOCENȚI!

Sorana CÎRSTEA / Facebook

Sorana Cîrstea e acuzată de transfobie, după ce a promovat valorile tradiționale pe contul personal de Instagram, conform Pro Sport. SORANA Cîrstea a dezvăluit că preferă valorile tradiționale: „Faceți bărbații din nou masculini, fetele din nou feminine și copiii din nou inocenți”, a scris Cîrstea, exprimându-și nemulțumirea față de schimbările sociale.

Ulterior, mesajul sportivei a fost perceput ca ofensator la adresa comunității LGBTQ+, iar reprezentanții acesteia și-au revărsat furia în mediul online.

De asemenea, jurnaliști străini, dar și fani ai tenisului au spus că românca și-a pierdut susținerea lor.

Jurnalistul american David Kane a acuzat-o pe Sorana Cîrstea că are o mentalitate învechită: „Ironia, desigur, este că creatorul meme-ului (n.r. – distribuit de Sorana) ar pune la îndoială feminitatea lui Cîrstea – fiind o femeie sportivă musculosă, care își propune să urmeze o carieră în afara casei și toate celelalte. Transfobia merge foarte des mână în mână cu misoginia interiorizată”.

„E atât de dezgustător! Ăsta e un motiv legitim să o urăști. Ce înseamnă asta să-i faci pe copii inocenți din nou?”, a scris altcineva pe Twitter.

„Este homofobă!?”, „Este din România, probabil că 95% din populație are aceeași mentalitate” sau „Toți jucătorii gay de la Wimbledon, ar fi bine să vă feriți!”, au fost și alte mesaje dure la adresa Soranei Cîrstea.

Preluare: R3Media


Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

Lasă un răspuns