(R) Testamentul politic a lui Nicolae Iorga (3)

Cetatea Alba Carolina / magazincritic.ro

      „Ba(;) chiar un rector al Universităţii din Atena a susţinut că un popor de(;) milioane de ţărani ai cărui membri sunt legaţi prin aceeaşi limbă, acelaşi port, aceleaşi obiceiuri şi altele şi care în această privinţă înfăţişează aproape un unicum n-ar alcătui totuşi o naţiune proprie, ci numai un despreţuit amestec de popoare, menit unei apropiate peiri”(4).

    „De cealaltă parte se desluşesc sunete nu mai puţin false, deşi cu totul opuse. Pentru unii dintre aceştia românii trec drept adevăraţii şi exclusivii urmaşi ai romanilor şi nu drept acei ai populaţiei romanice din Peninsula Balcanică; limba lor de astăzi ar trăda foarte bine – aşa spun ei – care li a fost singura obârşie; barbarii ar fi trecut fără urmă peste ei; aici ca şi dincolo, pe ţărmul drept ca şi pe cel stâng al Dunării ei s-ar fi susţinut neîntrerupt ca reprezintanţi ai vechii culturi; toate descoperirile vremurilor nouă întâi la ei s-ar fi ivit(;) şi tot ce se mai poate spune despre faimă.
Voci nepărtinitoare, în schimb, sunt puţine, dar se pot cita şi câteva de acestea.

    Ca orice om cult şi cu simţire normală îmi iubesc şi eu neamul. Dar acest sentiment nu are nimic a face cu istoria colonizării romane, cu măsurile împăratului Aurelian, cu împrejurările din statul bulgar sau român, cu felul propriu al întinderii ungureşti din Transilvania(;); îmi iubesc neamul pentru că e al mieu – şi atâta tot. Dar pentru a scrie istorie n-am nevoie de iubire, nici de ură; îmi trebuiesc numai izvoare şi minte sănătoasă în atâta măsură, câtă e de nevoie pentru a le lumina”(5).

8 mai 2014 

  • Radu Mihai CRIŞAN, Nicolae IORGA. TOTUL PENTRU HRISTOS!, Ed. Cartea Universitară, București 2006, p. 10-11 

________________________________________

4. Nicolae Iorga, Istoria poporului românesc, Ediţie îngrijită de Georgeta Penelea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985, pag. 13

5. Ibidem,


Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo