Sectarii

Ce oameni, dom’le, ce oameni! Şi ce vremuri! De la Revoluţie încoace se perindă pe la noi tot felul de lichele şi neisprăviţi. Unii vor să ne creştineze, alţii să ne moralizeze, alţii să ne vindece, alţii să ne garanteze intrarea în rai. Ce mai! A căzut fericirea peste noi! Pleașcă, dom’le, nu alta! Vine fiecare cu gaşca lui, care de care mai numeroasă, – adevărate societăţi pe acţiuni –, îşi anunţă în presă zilele şi orele când le vine cheful (în nici un caz harul!) de a face vindecări şi minuni, se instalează pe stadioane, în pieţe publice, la Polivalentă, la Sala Palatului şi-i dau drumul. După o însăilătură puerilă de idei şi precepte eclectice începe partea „practică”. Asta e cea mai grozavă!

Cât ar da bietul Caragiale să participe la un asemenea spectacol! Nici Birlic n-ar reuşi să joace atât de bine! Păi credeţi că oricine poate să facă atâtea scălâmbături, tremurături, trânteli şi alte cele? Nu! Categoric nu! Decât unii care le repetă regulat, aproape zilnic, care ştiu când şi cum să culeagă aplauze, care ştiu cum să-i facă pe naivi să caşte gura. Ce oameni, dom’le, ce oameni! Şi ce vremuri!

Din trupa lor de circ fac parte în general bruneţi şi coloraţi, ori indivizi pe care nu i-a văzut nimeni de prin partea locului. Fiecare îşi cunoaşte la perfecţie rolul şi-l joacă. Sunt printre ei care se laudă că s-au vindecat de tot felul de metehne, care de care mai periculoase. Şi lumea crede! Vai de păcatele noastre! N-am văzut pe unul singur din cei cunoscuţi de mine, care să spună că a fost vindecat măcar de o sărmană diaree! Ce oameni, domnule, ce oameni! Tămăduitorii pretind că fac ceea ce fac în numele lui Dumnezeu. Cu toate acestea nu am văzut pe unul ducându-se să se închine la o biserică. Ba, dimpotrivă! Rupeau cruciuliţele de la gâtul „pacienţilor”. În numele cărui Dumnezeu vorbeau atunci? Păcat că printre atâţia gură-cască se duceau la comedie şi oameni serioşi!

Că există oameni cu puteri neobişnuite, tămăduitori, posesori de forţe bioenergetice ieşite din comun nu neg. Şi ruşii au un asemenea caz. Dar în jurul gruzinei miraculoase s-au constituit institute de cercetări medicale. Ea însăşi a studiat medicina. Se pare că au avut şi bulgarii aşa ceva. Asemenea tămăduitori apar însă o dată la un veac. Şi nu pe toate drumurile. Oare, să aibă aşa mulţi „tămăduitori” Occidentul, încât să nu se mai ostenească presa să scrie de ei? Să nu mai intereseze lumea ştiinţifică de acolo? Sa ne livreze nouă ca „ajutoare” asemenea specimene? Să fim serioşi! În Occident pe aceşti vântură-lume nu-i mai ia nimeni în serios, decât doar ca actori de circ. Toate scursorile Occidentului vin aici să ne vindece şi să ne dea poveţe.

Cred că de o anumită boală ar trebui vindecaţi! După cincizeci de ani în care am fost minţiţi şi prostiţi zi de zi, simţim acum nevoia, ca nişte drogaţi, să ne luăm porţia de minciună. Nu ne mai pune nimeni să vopsim frunzele pomilor ca să pară mai verzi, să legăm ciorchinii cu aţă pe marginea drumurilor, să aplaudăm frenetic costumele invizibile ale împăratului, simţim nevoia de spectacol, de panaramă. Probabil că „tămăduitorii” ştiu asta. Ce oameni, dom’le, ce oameni! Ce vremuri!

Poate nu scriam aceste rânduri, dar zilele trecute îmi povestea cineva că a cumpărat o pereche de pantofi de la un magazin (privatizat, bineînţeles!) cu o sumă foarte piperată. Pantofii erau frumoşi, uşori, lăcuiţi şi-i veneau de minune pe picior. Când i-a încălţat însă, după primii paşi, s-au rupt. Erau confecţionaţi din carton. Străinii îi făceau special ca să încalţe morţii cu ei. Cele două cazuri mi s-au părut că au o strânsă legătură şi de aceea le-am asociat.

Ce oameni, dom’le, ce oameni! Şi ce vremuri!^[1]

[1] Sectanții, în vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2006, vol. II, pp. 275;

Fragment din cartea ,,Europa, Europa!!!…“, Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA, Editura Cuget Românesc, Bârda, 2019.

Pentru o presă întru adevăr, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo.