Abia după ce văd afișul înțeleg unde și mă bufnește râsul.
Alice Nastase Buciuta și Anca Bolos, nu suntem normali! Bastionul Măcelarilor? Cum o să atacăm noi sâmbătă, la Baia Mare, Bastionul Măcelarilor? Ăștia erau cei mai fioroși cetățeni ai cetății, înveliți în șorțurile lor mustind de umori viscerale, învârtind la capătul brațelor noduroase satâre de dimensiuni ciclopice, sfărâmând oasele oricui ar îndrăzni să se apropie de reduta lor, detașând cu lungi mișcări membre și organe de trupuri rămase diforme, suspendate într-o formă brusc necunoscută, într-o geometrie nemaivăzută! Nu puteam ataca noi bastionul poeților, al producătorilor de halviță, bastionul pălărierilor?
Și după primul gând, deodată, înțeleg.
Că dragostea toate le crede, toate le nădăjduiește, dragostea nu caută ale sale. Că toate cad, cetățile se vor face nisip, gândurile noastre rândunele cu cioc roșu, amintirile noastre vor deveni floare de trifoi la marginea unui gard de cimitir uitat, dar dragostea nu cade niciodată.
Așadar, dacă sunteți din Baia Mare și aveți sâmbătă niște timp prin buzunare, vă aștept la Bastionul Măcelarilor să înnobilăm zidurile cu iubirea Înviatului meu drag. Le voi însoți pe scintilanta Alice Năstase Buciuța, în antologia căreia mi s-a făcut loc inexplicabil, și pe Anca Boloș, editorița din garajul cu cărți, nașă a ”Într-o zi se va termina” și proprietara unor povești de viață zăpăcitor de emoționante.
Vom ataca Bastionul Măcelarilor cu toată dragostea și-l vom cuceri, în numele Dumnezeului-Iubire.
de Crin-Triandafil Theodorescu
Pentru o presă întru adevăr, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo.