Războiul icoanelor
Apropo de Sfintele Icoane! În ultimele săptămâni presa a fost bulversată de un scandal monstru declanşat de un profesor şi părinte în acelaşi timp. Acesta s-a plâns în dreapta şi în stânga că fetiţa lui, elevă, este terorizată, prin faptul că pe peretele clasei ei este atârnată Sfânta Icoană. Respectivul, pe care-l mai chema şi Moise, cerea cu vehemenţă să se scoată toate icoanele din toate şcolile din România. Guvernanţii noştri, foarte atenţi la astfel de plângeri, au luat problema imediat în discuţie şi puţin mai lipseşte ca să dea o lege, prin care să-i dea satisfacţie stimabilului. Şi când te gândeşti că de 16 ani Legea Cultelor n-au reuşit s-o alcătuiască, iar problema Fundaţiei Godju, care ar însemna o bogăţie imensă ce ar trebui să revină Bisericii şi ţării a fost tergiversată de mai bine de un an , fără ca să facă ceva pentru soluţionarea ei, îţi vine să reciţi poezia lui Eminescu: ,, Unde eşti tu, Ţepeş Doamne,ca să pui mâna pe ei….” Mai departe trebuie s-o ştiţi Dumneavoastră![1]
[1] Războiul icoanelor, în vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. III, 2008, pp. 178 – 179;
Fragment din cartea ,,Europa, Europa!!!…“, Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA, Editura Cuget Românesc, Bârda, 2019.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo.