Din nou decizia CEDO privind familia – Guvernul face recurs, iar noi îl sprijinim… și pentru asta avem nevoie de voi
Stimați prieteni ai vieții și familiei,
Spre surpriza noastră, Guvernul Ciolacu a decis să conteste prin apel decizia CEDO care stabilea că România are obligația de a recunoaște și reglementa situația cuplurilor unisex. Cu alte cuvinte, guvernul contestă obligația, statuată de prima instanță a Curții Europene, de a legifera parteneriatul civil între persoane de același sex.
Este un subiect asupra căruia nu mai insistăm, pentru că îl întoarcem pe toate părțile de 15 ani, din 2008, de la prima tentativă de reglementare a parteneriatului civil. Îi cunoașteți deja importanța și știți de ce insistăm să ne împotrivim acestui val aparent de neoprit de legi potrivnice.
După cum v-am informat, suntem parte din acest dosar, ca intervenienți de partea Guvernului român.
Dorim, evident, să continuăm intervenția noastră, prin depunerea la dosarul de apel, care se va judeca la Marea Cameră (instanța supremă a CEDO) a unei noi pledoarii.
Pentru asta avem nevoie de ajutorul vostru. La acest nivel, lucrurile costă.
Altfel nu se poate.
Nu e cauza unei organizații, ci a unei întregi țări.
Costul estimat cu această intervenție este de circa 1500 de euro.
Vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație (vedeți butonul de mai jos, pentru donații online). Menționați „pentru CEDO” pe donația voastră și vom ști.
Vă rugăm să nu ignorați apelul nostru. Avem nevoie de voi pentru a ne continua munca de aproape 18 ani, adesea invizibilă, dar mereu prezentă, în sprijinul familiei și vieții.
P.S. Chiar dacă transmitem rar actualizări sub formă de buletine informativ, ținem permanent legătura cu voi prin intermediul canalului Telegram. Telegram este dinamic, robust și lipsit de presiunea cenzurii care ne amenință permanent pe Facebook sau YouTube. Nu v-ați instalat până acum aplicația Telegram? E momentul să o faceți! Vă așteptăm la https://t.me/pro_vita.
Apel către prieteni. PRO VITA București se bazează pe generozitatea susținătorilor săi pentru a acoperi costurile necesare activității non-profit. Dacă ne apreciați munca, vă rugăm să faceți o donație. Dacă sunteți deja donator, luați în considerare donații regulate, prin intermediul platformei noastre online. Vă mulțumim tuturor!
„Secerișul e mult, dar lucrătorii sunt puțini.” (Matei 9, 37)
Sursa: buletinul Provita București
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ