Primul scandal despre rasism din literatura română
paulcatalin.substack.com
„Copilăria lui Kaspar Hauser”: Un roman despre rasism sau despre copilărie?
Până acum priveam cu jind la americani și la popoarele occidentale, că ei au o mulțime de scandaluri pe teme de rasism, iar la noi, cu toate că știm cât de rasiști sunt românii, încă nu se ivise nimic de amploare. Dar de acum gata, putem răsufla ușurați, așteptarea a luat sfârșit. Avem și noi disputa noastră națională pe teme de interes global, să nu mai zică nimeni că suntem înapoiați.
Scriitorul Bogdan Alexandru Stănescu a publicat în 2017 un roman, „Copilăria lui Kaspar Hauser”, pe care Valeriu Nicolae, binecunoscut userist și activist pentru drepturile romilor, îl citește în 2023, și își expune starea pe care o simte pentru câteva scene din roman în care romii sunt înfățișați în stări urâte și degradante. Domnul Valeriu Nicolae, om fin, cu vederi largi, vrea să pună în dezbatere tema rasismului, fără să-l acuze propriu-zis pe autorul romanului, fără să ceară interzicerea cărții, fără nimic, pur și simplu să declanșeze o discuție. Ei bine, încercăm să discutăm civilizat.
Vedem rasism pentru că ne preocupă tema rasismului. Cartea lui BAS nu ar fi stârnit polemici și controverse dacă ar fi apărut în alt timp pentru că ar fi avut o altă grilă de lectură. Acum însă oamenii sunt atenți la rasism mai mult decât la valoarea literară a unei cărți. Până la urmă acuzația pe care o aduce VN nu este de rasism propriu-zis, ci se referă la impactul emoțional pe care anumite pasaje din carte l-au produs asupra lui pentru că sunt rasiste. Îmi este greu să înțeleg cum vine treaba, probabil că și dvs simțiți la fel.
Dar impactul pe care îl are o carte nu poate fi prevăzut de autor. Sunt mii de cititori (știu, în România este aproape imposibil să atingi un public atât de vast, vorbeam teoretic) ai unei cărți, de sexe, vârste, etnii, experiențe anterioare de viață diferite. Fiecare vine cu o istorie personală în spate, cu sensibilități specifice. Când citești o carte poți fi bulversat de conținutul ei, pentru că atinge ceva în tine la care poate nici nu te așteptai. Îi ceri socoteală autorului pentru asta și îi pretinzi daune, pui cartea în discuție publică, poate și la alții au avut un impact emoțional la fel de puternic?
Autorul este acuzat de rasism pentru că este o carte de ficțiune scrisă la persoană întâi, care pare să fie și autobiografică unde, în câteva scene, câțiva romi apar în ipostaze destul de urâte. Dar această acuzație este falsă. În opera de ficțiune există un amestec de adevăr și închipuire, de deformare, de exagerare a realității, uneori făcut voit de autor, alteori provenit dintr-o subiectivitate care vede realitatea altfel decât ar arăta o redare fotografică a ei. Dacă s-ar strânge câteva sute de persoane care au copilărit în același cartier bucureștean, la începutul anilor 90, și și-ar povesti fiecare copilăria și adolescența, n-ar ieși două descrieri la fel. Iar dacă un autor ar lăsa viața exact așa cum este, fără scene cu impact emoțional puternic, nu ar rezulta un roman suficient de interesant pentru ca cititorul să zăbovească pe paginile scrise. Dar ce doream să spun este că să acuzi autorul de cuvintele pe care le spune personajul principal al cărții înseamnă să nu faci diferența între autor și personajele lui, să nu înțelegi ce este un roman, literatura în general. Ca să stabilești adevărul acuzației de rasism trebuie să vezi care este intenția autorului din întreg cuprinsul cărții.
Valeriu Nicolae scrie, într-un articol din „Libertatea”: m-am gândit dacă nu cumva cele de mai sus nu sunt viziunea unui personaj rasist din carte, care este prezentat ca atare, ca un fel de anatomie a mecanismelor oribile care ne domină gândirea. N-am găsit nimic care să arate că rasismul este conștientizat. Am vrut să găsesc măcar o frază în care să domolească cumva avalanșa asta de lucruri oribile. Nu am găsit.
Cum ar fi fost ca autorul să scrie la fel despre evrei sau afro-americani? Aici îmi permit eu să răspund, cu riscul de a fi catalogat în modurile cele mai urâte cu putință. Cu afro-americanii, observ aici grija de a folosi un limbaj corect politic, nu e bine să spui cuvântul cu n nu știu cum stă treaba, dar cu evreii scene ca cele în care apar romii nu ar fi deloc credibile, nimeni nu i-ar putea vedea în asemenea posturi. Cum de a fost cartea premiată, fără să fie discutat rasismul care răzbate din ea? se întreabă VN, și dorește un dialog pe această temă.
Autorul Bogdan Alexandru Stănescu răspunde tot în „Libertatea”. În această carte aparte un copil crescut de o mamă singură, un unchi violent și alcoolic, o mătușă intrigantă și urâtă, o bunică tiranică, un tată vitreg histrion, barbugiu, bețiv, curvar. Acesta este mediul în care trăiește un copil, unde se întâlnesc oameni din toate categoriile, de toate felurile și rasele. Există în carte popi bețivi, politicieni români execrabili, corupți, o învățătoare sadică, iar personajul negativ al cărții este un român, Tătuțu. Poate fi vorba și despre rasism, dar să te oprești numai la asta și să discuți cartea numai cu referire la rasism înseamnă să reții doar o prea mică parte din ea, să nu ai imaginea de ansamblu, să o falsifici în ultimă instanță.
Ceea ce scrie un autor nu poate fi catalogat după criteriile adevărat-fals, căci este o operă de ficțiune, adevărul ar fi exprimarea integrală, sau cât mai aproape de completitudine a ideilor autorului, ar ține de sinceritatea redării de sine. Numai că aceasta devine din ce în ce mai dificilă. Fără să existe propriu-zis o cenzură, autorul știe că anumite lucruri pot fi spuse, iar altele trebuie ocolite, căci dacă vorbești în termeni care ar putea fi considerați rasiști, riști să-ți iei tot felul de interdicții, din care damnarea publică e doar unul printre altele.
Există rasism în țara noastră, iar exprimarea lui publică trebuie limitată, dar vânarea rasismului acolo unde nu este duce la o vânătoare de vrăjitoare. (…) – continuarea pe paulcatalin.substack.com.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ