ANALIZĂ | Nivelul de trai al românilor, blocat de evaziunea fiscală a multinaționalelor
La 34 de ani de la evenimentele sângeroase din 1989, aproape toate domeniile economice sunt monopolizate de companii străine. Acestea generează profituri imense, iar banii nu se mai întorc în economia noastră, ci merg direct în afară, în țările de origine ale business-urilor, respectiv în paradisuri fiscale. Apoi, politicienii își rup cămașa în fața camerelor că „nu există bani la buget”, „s-a constatat o gaură de 6 miliarde”, „importăm masiv, nu mai producem nimic”, „avem o țară săracă”.
Ne cumpărăm propriile resurse și propriile alimente prelucrate de companii străine care plătesc zero impozit pe profit, respectiv zero impozit pe cifra de afaceri către bugetul național. Astfel, cea mai mare povară pică tot pe antreprenorii români, din ce în ce mai sugrumați.
Românii, cetățenii de rând, pare că au început să fie mai conștienți și mai incisivi pe marginea acestui subiect. Astfel, PSD a ieșit săptămânile trecute cu anunțul potrivit căruia „gata, multinaționalele vor fi impozitate cu 1% din cifra de afaceri”. Fără detalii, fără explicația la întrebarea „de ce abia acum?” sau la „începând de când?”.
Va reuși PSD să-și asume acest proiect, de frica ascensiunii AUR?
Banii românilor pleacă definitiv pentru finanțarea altor guverne. Cât de mult prejudiciază marile companii străine România, an de an
Cu complicitatea Guvernului României, prejudiciul multinaționalelor în țara noastră este uriaș. Potrivit unei analize realizate de către jurnaliștii de la Afaceri.news, doar primele 53 de multinaționale, companii-mamut cu venituri de peste 100 de milioane de euro fiecare în 2022, dacă ar fi achitat măcar 1% din cifra de afaceri, ar fi direcționat către bugetul României peste 238 de milioane de euro. Ce înseamnă asta? Banii românilor care rămân în România, direcționați către investiții, ceea ce înseamnă un nivel ridicat de trai pentru fiecare în parte. Cum ar fi arătat țara noastră dacă măcar de 15 ani de zile s-ar fi întâmplat acest lucru. (…) – continuarea pe R3media.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu