De unde vine singurătatea?

Această liniște umplută cu vid, seacă, ce se răzvrătește din când în când aruncându-se în golul de sub tălpile mele fripte de căutare.
Zgomotul produs de căzătura ei, îmi răsună lung în urechi:
exact ca și atunci când șiragul de perle al mamei, smuls de o curiositate infantilă, se împrăștiase în zeci și zeci de bile sidefate, huruind pe dușumeaua de lemn mâncată de cari, astfel încât ai fi putut jura, că seamănă atât de mult cu pielea unui bivol bătrân cu multe dureri, care tocmai ieșise de sub mâinile unui acupunctor.
Singurătate sau oboseală!
Atunci de ce zâmbesc
Poate sunt mai obosită decât oricine altcineva, poate că sunt acel vultur pleșuv cu gâtul ieșit din umeri și capul ieșit din gât, care nu mai reușește ca altădată, să spargă clipa cu țipătul său puternic și ascuțit!
Acest vultur singuratic se uită la cer cu o privire mai puțin ageră si cu un ochi mult mai serios, conștient că de ceva vreme, fulgii cad de pe el mult prea des, zborul nu-i mai este atât de înalt, iar ecoul din strigătul său, parcă se întoarce din ce în ce mai stins.
Ziua nu mai vede frunze pe cer și nici flori, iar noaptea licuricii din ochii săi, nu mai imită stelele…
Deci vezi tu străine, de aceea am lovit cu călcâiul atât de tare dușumeaua!
Am vrut să strivesc singurătatea culcată pe podeaua ciuruită, astfel încât toate găurelele alea mici făcute de cari în lemnul vechi, cu miros de bunica, mi-au sărit pe față.
Acum am pistrui..

Adriana Marfa Saturnin

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo