Copiii din Corul “Avram Iancu” sunt răsplătiți pentru prestația lor de la Zilele comunei Valea Mare!

Corul AVRAM IANCU / Asociația Calea Neamului

Săptămâna asta, ca răsplată, îi scoatem pe copiii din Corul Avram Iancu, Valea Mare, jud. Covasna, în centrul Brașovului la ceva bun de mâncare, plus cofetărie, plus Muzeul ,,Prima Școală Românească” din Scheii Brașovului. M-au impresionat foarte tare cu prestația lor de la Zilele comunei Valea Mare. Au cântat și jucat românește în județul Covasna. Nu sunt profesioniști ai muzicii și ai dansului, deși mie personal mi-au dat lacrimile de emoție și bucurie atunci când i-am văzut ieri evoluând pe scenă. Am simțit acest lucru pentru că au cântat și jucat frumos. Am simțit acest lucru pentru că știu viata acestor copii, care nu este tocmai una ușoară. Nu sunt “crescuți în puf”, nu au telefoane performante și nici prea mult timp de joacă, “joaca” lor principală fiind să-și ajute părinții în gospodăriile de la țară. Nu au un instructor profesionist în ale muzicii și dansului, au însă un instructor cu adevărat profesionist în ale românismului, anume pe Gheorghe Samoilă. Acest om a reușit să-i strângă într-un mod uimitor la nenumărate repetiții pentru a-i învața cântece patriotice și mai nou, dansuri populare. Acești copii minunați nu s-au dat înapoi, deși nu le este ușor, deși asupra lor s-au făcut anumite presiuni…vom detalia dacă va fi cazul și acest aspect. Pentru cine nu înțelege pe deplin, vreau sa vă spun că în Covasna, fiecare copil care îmbracă costumul național, care cântă și joacă românește, este o Baricadă identitară. Este o comoară. Ei poate că încă nu sunt conștienți, dar eu vă spun că sunt “micii” Mari eroi din Linia Întâi ai rezistenței identitare naționale din Inima Țării.

Ca un semn de minimă răsplată, săptămâna care vine vrem să-i aducem în Brașov. Nu la vreun mall, ci în centru, îmbrăcați în costumele lor naționale, să-i vadă “toată localitatea” și să se bucure de o zi frumoasă cu toate cele bune. Ca să înțelegeți și mai bine, ei nu se duc în vacanțe prin stațiuni cu părinții…în general drumurile lor nu depășesc raza județului Covasna…dar raza demnității lor de “mici” Mari români este mare de tot! Cine vrea să ne ajute, poate să contribuie cu orice bănuț în contul Asociației Calea Neamului RO62BRDE080SV52855930800. Punem bineînțeles și noi bani din bugetele personale pentru transportul lor cu un microbuz mai mare și pentru toate cele necesare ca ei să aibă parte de tot ce le trebuie la Brașov, masă și intrare la muzeu. Fiecare efort al nostru merită cu prisosință, vă asigur.

Într-o lume anti-identitara care-i “educă” strâmb, există copii ce rămân în dreptul adevărat.

Mare e Dumnezeu!

de Mihai Tîrnoveanu


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

Lasă un răspuns