Crize şi crize

Auziţi în ultimele zile vorbindu-se tot mai mult că începe o mare criză economică. Nimeni nu se bucură de această ştire, ci fiecare se întreabă cum se va răsfrânge ea asupra sa, asupra familiei sale şi asupra ţării sale. Parcă este un blestem! Nu ieşim bine din una, până intrăm în alta! Prin 1980 începuse criza. Se scumpea tot mai mult benzina şi motorina, se introdusese cota de 15 litri pe lună de maşină, se introdusese regula potrivit căreia maşinile să circule din două în două duminici, se raţionalizase pâinea şi alte alimente. Discutam atunci cu profesorul Mite Măneanu şi el, ca profesor de istorie, făcea comparaţie cu criza din anii 1930 şi încerca să-şi facă şi să-mi facă un cât de mic curaj, spunându-mi că orice criză a durat în istorie doi-trei ani! Parcă eram optimist. Ce însemna 2-3 ani?!  Din păcate, crizele au ţinut-o lanţ. S-a lungit cea din 1980 până în 1989, când a culminat cu doborârea lui Ceauşescu şi a regimului de atunci. Toată lumea spera că după aceasta va fi fericirea pe pământ. Au trecut anii şi speranţa s-a tot topit.  Optsprezece ani înseamnă ceva. Aproape o generaţie s-a stins, altă generaţie a apărut, o generaţie care are alte orizonturi, alte scări de valori morale, alte interese, alte ambiţii. Societatea  s-a împărţit pe nesimţite între bogaţi şi săraci, apoi între unii tot mai bogaţi şi alţii tot mai săraci.

Libertatea de a spune ce gândeşti, libertate care ne-a dat aripi după 1989 s-a dovedit  a fi tot un fel de nechezol, de falsă libertate. Ce folos că spui ce gândeşti, dacă cei ce ar trebui să audă au timpanele blocate?! Ce folos că poţi striga, când spui că te doare, dacă n-ai bani să-ţi iei medicamente! Cum mai poţi vorbi de frăţietate şi de unitate naţională, când unul are pensie de trei sute de milioane de lei, iar altul de şase lei ?!  Unde este dreptatea socială de care s-a făcut atâta caz de liderii revoluţiei, când unul cu douăzeci şi cinci de ani de şcoală iese plângând dintr-o librărie, fiindcă nu-i ajunge salariul sau pensia să-şi ia o carte, în timp ce atâţia analfabeţi învârt miliardele cu lopata?! Başbuzuci şi ciocoflenderi cocoţaţi pe prispa lumii te sfidează şi te scuipă, că nu eşti unul de-ai lor!

Ne pleacă vlaga ţării peste mări şi peste ţări, fiindcă n-au ce lucra la noi. Au ajuns babele pe post de ciocli la înmormântări, fiindcă nu mai este un om să mute un sicriu de acolo până acolo! Ne cumpără străinii pe nimic pământurile nemuncite, fiindcă nu ne mai trebuie, nu ne mai interesează, ne simţim  striviţi, copleşiţi, neputincioşi! Ne iau pădurile  pe nimic şi le taie fără milă, ne iau pe trei parale câmpurile de petrol şi de aur.    

Acum vine criza, parcă până acum n-ar fi fost! Dar am avut şi noi acolo sus oameni cu multă ştiinţă, care au orizont larg şi informaţii destule, ca să prevadă de unde bat vânturile. Unde au fost? Nu i-am auzit să ne prevină cu un ceas mai devreme! Mă întreb cum de până mai ieri eram asaltaţi de atâtea reclame din partea băncilor cu oferte care mai de care mai amăgitoare? Acum aflăm că cinci milioane de români s-au împrumutat  la bănci, adică un sfert din populaţia ţării! Au vrut fiecare să-şi facă o casă mai bună, să-şi cumpere o maşină, chiar la mâna a doua! Altfel spus, au vrut şi ei să trăiască mai bine, să iasă din sărăcie. N-au apucat bine să răsufle uşuraţi, că şi-au văzut visul cu ochii şi a şi ,,început” criza. Deodată aceleaşi bănci care-i ademeniseră cu tot felul de momeli ridică dobânzile peste noapte, aproape le dublează, încât puţini vor mai putea face faţă ratelor. Vor vinde pe nimic maşinile abia luate, casele abia începute, li se vor vinde bunurile cu care au garantat împrumuturile. Mulţi nu vor rezista şocului şi-şi vor pune capăt zilelor. Iarăşi drame, iarăşi vise şi destine dărâmate! Nu trebuie uitat ca cei cinci milioane de datornici fac parte din familii cu doi, trei sau mai mulţi membrii. Iată că, dintr-odată, aproximativ cincisprezece milioane suferă de pe urma acestei degringolade financiare şi suportă consecinţele marii păcăleli. 

Am vizionat numeroase emisiuni la televizor, în care conducătorii noştri iubiţi îi plângeau de zor pe producătorii şi importatorii de maşini, că le-a scăzut vadul. N-am văzut un singur parlamentar sau ministru plângând pe cei cincisprezece milioane de păcăliţi, de care vorbirăm mai sus. Mai mult, dragii noştri conducători preconizează că în curând vor da o lege, care să oblige pe români să nu-şi cumpere decât maşini noi, nicidecum la mâna a doua, fiindcă numai aşa vor scăpa de sărăcie bieţii producători şi importatori! Săracii! Mai bine-zis, vorba lui Eminescu: ,,săracă ţară, săracă!”^[21]     

[21] Crize și crize, în ,,Buletin de informații”, Fairfield(Australia), an. 55(2009), nr.2(mart.-apr.), p.19; în vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. IV, 2011, pp. 241 – 243; în ,,Datina”, Dr. Tr. Severin, an. XXIV(2014), nr. 6218(20 aug.), p. 6; an. XXV(2015), nr. 6380(23 apr.), p. 1, 5;

Fragment din cartea ,,Europa, Europa!!!…“, Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA, Editura Cuget Românesc, Bârda, 2019.

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet