Săracă ţară bogată!

În unul din numerele trecute ale ,,scrisorii” noastre, vă spuneam de disputa dintre ţara noastră şi Ucraina privind Insula Şerpilor şi împrejurimile ei din Marea Neagră. Ei, bine, problema s-a rezolvat la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga. Înaltul for juridic a dat dreptate parţială ţării noastre, în sensul că nu a câştigat insula propriu-zisă, dar  a câştigat aproape 10.000 kilometri pătraţi din platoul maritim, adică din suprafaţa mării, inclusiv fundul mării şi spaţiul aerian de deasupra acestei suprafeţe. Subsolul mării din acea zonă conţine aproximativ zece miliarde metri cubi de gaz metan şi sute de mii de tone de petrol. Aceste bogăţii ar fi asigurat independenţa energetică a ţării noastre pe o perioadă de aproape jumătate de secol. Oricare s-a bucurat, auzind de această izbândă, însă, în ziua următoare, am aflat că, de fapt, statul român se alege doar cu spuma mării din tot acest câştig. De ce? Fiindcă în luna noiembrie statul făcuse contract cu o firmă canadiană şi-i concesionase, pentru o perioadă de 30 de ani, toate bogăţiile subterane din platoul maritim, pe care ar fi urmat să-l câştige la Curtea Internaţională de Justiţie. Altfel spus, firma respectivă câştiga dreptul de a extrage şi a vinde în folos propriu petrol şi gaze câte va voi din suprafaţa pe care urma s-o câştigăm în instanţă. Statului îi revine doar 3 la sută din valoarea câştigului respectiv, adică praful de pe tobă. Când te gândeşti că strămoşii noştri mureau mai bine, decât să piardă o palmă din pământul propriu, ori din pământul ţării, când lumea ţipă după petrol şi gaze, când se declanşează războaie pentru câmpuri petroliere, noi  aruncăm ca pe nişte firimituri asemenea bogăţii ce ni le-a dat Dumnezeu.  Dacă mai adăugăm şi faptul că firma canadiană avea un singur angajat, că avea sediul într-un apartament de bloc şi că avea un capital social de 200 lei noi, nu mai ai cuvinte. Nu mai poţi înţelege nici faptul că tu, om de rând, nu poţi face o vânzare sau o donaţie de teren, decât dacă prezinţi acte de proprietate la notariat, ba chiar şi schiţă topografică şi întabulare la cartea funciară, astfel că toate hârţoagele pot să te coste de două sau trei ori cât costă terenul respectiv, iar în cazul de faţă, vânzătorul a vândut ceea ce nu avea la data respectivă. În nici o legislaţie europeană nu se vând bunuri viitoare, dar la noi totul se poate!

Săracă Ţară bogată!^[23]   

[23] Săracă Țară bogată!, în ,,Datina”, XIX (2009), nr. 4876(25 febr.), 4;  an. XXVI(2016), nr. 6675(1 iul.), p. 4; în ,,Națiunea”, București, an. I (2011), oct. 24, și ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); în ,,Epoca” ,București, 2011, 28 nov., ediție on-line(http:// revista-epoca.com); în ,,Scrisoare pastorală”, an. IX(2011), nr. 215, p. 1; în ,,Datina”, Tr. Severin, XIX(2012), 5610 (12 ian.), p. 1; în vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. IV, 2011, pp. 321 – 322; în vol. VI, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2015, pp. 237 – 239;

Fragment din cartea ,,Europa, Europa!!!…“, Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA, Editura Cuget Românesc, Bârda, 2019.

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet