LABIŞ şi TZARA – o satiră de Ion Popescu-Brădiceni (R)
Tristan Tzara e-un domn bătrân
iar Nicolae Labiş: un domn tânăr.
Şi totuşi ei tot contemporani rămân.
Omul aproximativ
bântuia Europa constipat
de-atâta capitalism ori comunism.
Omul comun l-a întâlnit
la Berlin, lângă un zid
criminal, şi i-a dat
un laxativ, să-l ia pe înnoptat.
Filozofia Omului aproximativ
era ciudată, căci se baza
pe-un căluţ numit DADA.
A Omului comun se voia
de-un optimism inebranlabil
ca al grecilor asediind Troia,
de pe-o Arcă Metanoia
dăruită lor
din viitor
de Ioan Protagoras Basileus,
alchimistul care eu-s:
în Istoria circulară.
Tristan Tzara fără de ţară.
Nicolae Labiş călcat de un tramvai.
„Hei tramvai,
ucigaş şi tras de cai-putere,
şi pervers ca o muiere,
ce-ai gândit când l-ai asasinat
pe poetul nostru genuin
ba genial/ dar ce destin
nefericit! L-a transferat
direct în mit
dar ce folos!
România a mai pierdut
un Făt-Frumos al Poeziei.
Ca Nouă Paradigmă.”
Lipit
de Marele Zid –
care s-a răspândit
pretutindeni – conchid:
doar în Era Socialdemodraţiei
Vom trăi mai bine numai dacă
vom vârî în puşcărie
întreaga clasă politică.
„Masa critică” s-a săturat
s-a scârbit, de-atâta hoţie,
de-atâta corupţie, de-atât jigodism,
de-atât iliescianism,
de-atâta băsism greţos…
Autor: Ion Popescu-Brădiceni
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet