Electroputere Craiova, colos industrial admirat de un președinte francez în anii ’70, dezmembrat și transformat în mall, în zilele noastre | VIDEO

R3Media

Electroputere Craiova este un simbol național, cu o vechime de peste 80 de ani, care a trecut în timp prin naționalizare, privatizare, falimentare, informează R3Media.

Deși cele mai multe surse indică că dată de naștere pentru Electroputere Craiova anul 1949, totuși acela a fost anul în care fabrica a fost naționalizată, ea trecând din proprietatea lui Nicolae Malaxa, unul dintre marii industriași ai României interbelice, în proprietatea statului.

Numele „Electroputere” este legat de sistemului energetic românesc și de modernizarea sistemului feroviar. Primele transformatoare de forță au fost realizate în concepție proprie începând cu anul 1951. În perioada 1960-1965 se diversifică producția și se achiziționează licența ELIN Austria pentru autotransformatorul de 200 MVA și licența ASEA Suedia pentru transformatorul locomotivei electrice.

Pe urmă, în perioada 1949-1960 au fost produse locomotive electrice de mină și de tramvaie, iar din 1960 s-a trecut la fabricația de Locomotive Diesel Electrice. Etapa 1965-1975 este caracterizată prin reorganizarea fabricației de transformatoare, construcții de noi hale de fabricație și realizarea cu forțe proprii a transformatoarelor de 400kV și de 400MVA.

Acestea sunt date tehnice, pe care le aflăm de pe site-ul Electroputere și care ne ajută să înțelegem mai bine cum s-a dezvoltat fabrica și cum a ajuns să cunoască ani de glorie.

În vara anului 1967, presa anunța „Evenimente deosebite la Electroputere Craiova”, anume prima locomotivă românească, realizarea celei de-a 500-a locomotive Diesel electrice și livrarea la export a celei de-a 125-a locomotive Diesel.

„Cea mai mare mândrie a craiovenilor este însă noul produs, locomotiva electrică de 5100 kW care, terminând probele uzinale, pleacă în probe de parcurs pe prima linie electrificată a țării: Ploiești—Cîmpina—Brașov. Destinată transporturilor grele, locomotiva electrică se aseamănă ca aspect exterior cu cea Diesel electrică, dar dezvoltă o putere mult mai mare și o viteză sporită. In condițiile remorcării aceluiași tonaj, noua mașină urcă pantele, indiferent de gradul de înclinație, cu o viteză dublă.

Avantajele noii mașini, asimilată după licența suedeză ASEA, privesc însă o sferă mult mai largă. Conectată la rețeaua de curent electric de 25 kV, această locomotivă poate să meargă continuu fără nici un fel de staționări pentru întreținerea curentă, alimentare etc. în palmaresul succeselor acestei uzine este de amintit și faptul că ciclul de fabricație al locomotivei Diesel-electrice a fost redus cu 167 de zile, iar manopera necesară executării locomotivei electrice, cu 119 000 ore”, anunța Agerpres, în ziua de 22 iulie 1967. Integral pe R3Media


Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

Lasă un răspuns