Propunere pentru anul 2024: 27 octombrie – Ziua inaugurării Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” și Ziua Omagială Arethia Tătărescu, la Târgu Jiu!

Asociația culturală Tătărescu

Fără inițiativa Arethiei Tătărescu și semnătura sa pe documentul din această postare, Târgu Jiul nu ar fi avut astăzi un obiectiv de Patrimoniu European (doar 4 monumente din România se află pe această listă) și nu s-ar fi vorbit în ultimii ani despre UNESCO la Târgu Jiu!

Sursă document: SJAN Gorj

Unii gorjeni au uitat-o, alții îi poartă vie amintirea și prețuirea. „Muncește numai, muncește stăruitor, – scria un contemporan, în ziarul „Gorjanul” încă din 1926 – aleargă, se frământă, dându-și bine seama că faptele plătesc mult mai mult decât meșteșugitele vorbe, decât frumoasele discursuri, decât toate teoriile fără exemplu”.

Nici astăzi, la 85 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, Arethia Tătărescu nu are un bust la Târgu Jiu, iar de teoriile fară exemplu ale autorităților am început să ne săturăm! Orice pledoarie vibrantă în amintirea sa nu poate acoperi imensa zestre pe care această doamnă a lăsat-o Gorjului. Măcar în al 12-lea ceas unii vremelnici ar trebui să priceapă că numele Arethiei Tătărescu nu poate fi șters din memoria posterității pentru toate cele câte a realizat în Gorj.

Pe 27 octombrie ar trebui să celebrăm la Târgu Jiu nu doar ziua inaugurării Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, ci și Ziua Omagială Arethia Tătărescu!


MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ

Lasă un răspuns