Oglinda zilei
pixabay.com, CDD20
Cel puţin două evenimente petrecute în ultima vreme mi-au răvăşit sufletul, fiindcă mi s-au părut a fi strigătoare la cer.
Cel dintâi priveşte situaţia românilor din Italia în special şi din alte ţări europene în general. Peste tot românii sunt huiduiţi, batjocoriţi, socotiţi criminali, violatori, hoţi, bandiţi de drumul mare. Românii noştri se feresc ca de foc să spună că sunt români, ca să nu fie batjocoriţi, iar altora pur şi simplu le e ruşine să spună că sunt români. Te doare sufletul chiar fiind în ţară, chiar dacă pe tine ca individ nu te priveşte direct această situaţie, dar te doare, fiindcă şi tu faci parte din poporul român şi ştii bine că nu-i adevărat. Ştii bine că altceva am sperat că va fi şi că vom fi, când am intrat în Uniunea Europeană, iar acum descoperim că suntem cei mai prejos membrii ai acestui imperiu. Toţi se fac că nu observă că, de fapt, toate infracţiunile săvârşite în Italia sunt făcute de ţigani, dar nimeni nu vrea să recunoască aceasta. Totul este aruncat în spinarea românilor. Este adevărat, că ţiganii respectivi sunt cetăţeni români, dar tot ţigani rămân. Autorităţile române se feresc să le rostească şi numele etniei. Când fac infracţiuni, ţiganii se declară că sunt romi sau români. Străinii nu înţeleg această distincţie între ,,rom” şi ,,român”, mai ales că însăşi indicativul nostru de ţară este ,,ROM”. Este, de asemenea, curios cum ţiganii îşi spun ţigani, atunci când au realizări lăudabile, mai ales în domeniul artistic. Nimeni nu le contestă valoarea în acest domeniu şi merită toată stima. Mă întreb, spre exemplu, de ce filmul Inimă de ţigan nu a fost numit ,,Inimă de rom”? De ce se feresc de aspectele negative ale etniei lor şi încearcă să le arunce în spatele altora nevinovaţi? Observăm însă că la noi nicăieri nu se mai vorbeşte de ţigani, ci doar de romi. Observăm, de asemenea, că , în Ungaria, ţiganii au ucis sălbatic pe sportivul român Marian Cosma. Acolo, însă, autorităţile au făcut distincţie clară. Crima nu au făcut-o ungurii, ci ţiganii, chiar dacă ei erau cetăţeni unguri. Numai la noi este altfel. Dacă cercetăm documentele româneşti medievale, nu vom întâlni cuvântul ,,rom” niciodată, ci doar ,,ţigan”.
Ca român socotesc că infamia ce se aruncă în seama poporului român profanează mormintele miilor de eroi ai neamului românesc, care, de-a lungul veacurilor, şi-au dat viaţa ca noi, urmaşii lor, să avem o ţară, o limbă, o credinţă, o demnitate, să fim onoraţi de popoare, ci nu dispreţuiţi ca azi. În numele acestor eroi ai neamului, cer autorităţilor române să se implice mai mult în clarificarea lucrurilor, în evitarea acestei confuzii atât de păgubitoare neamului românesc.
Al doilea aspect, care-mi bulversează sufletul, este situaţia unor infractori periculoşi din ţara noastră. Ca om şi cetăţean al unui stat de drept, socoteşti că este strigător la cer să afli că sute de criminali periculoşi, condamnaţi la ani mulţi şi grei de închisoare, sunt eliberaţi să-şi trateze câte o bubiţă la buziţă şi uită să se mai întoarcă după gratii. Trec luni de zile, ei se plimbă nestingheriţi prin sate şi oraşe, săvârşesc alte crime, dar nimeni nu-i întreabă de sănătate, iar gardienii de la penitenciarele de unde au plecat nu observă că stimabilii nu s-au mai întors. Aflăm că de nouă ani un rus din Basarabia, specializat în infracţiuni deosebit de grave, ,,uită” să se întoarcă în penitenciarul din care fusese eliberat pentru câteva luni, dar nu fusese prins de poliţie. Se ştia de el că trece în voie graniţa, că a cumpărat un pistol de un anumit calibru din Chişinău, dar nimeni nu ştie unde se află stimabilul. În schimb, o biată femeie din Maramureş, este condamnată şi întemniţată, fiindcă a tras un ţăruş din pământ. Trebuie să dea preşedintele ţării decret de graţiere, ca să-i reducă două luni din pedeapsă.
Justiţia este reprezentată de o femeie legată la ochi, cu o balanţă în mână. Această imagine ar vrea să spună că justiţia este imparţială, ea împarte doar dreptate, fără să părtinească pe nimeni. Chiar aşa să fie? Dar cu cazurile de mai sus cum rămâne?[24]
[24] Oglinda zilei, în vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. IV, 2011, pp. 336 – 338; în ,,Datina”, an. XXV(2015), nr. 6396(19 mai), p. 3;
Fragment din cartea ,,Europa, Europa!!!…“, Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA, Editura Cuget Românesc, Bârda, 2019.
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet