Testamentul unui vierme
Cînd o fi să mor și după, să vă rugați pentru mine, doar asta m-ajută.
Să dați de pomană pentru sufletul meu, căci poate mă chinui dincolo.
La pomană, să chemați cîțiva amărîți.
(Peste cîțiva ani, cine va mai ști că am fost vreodată pe Pămînt?)
În afară de cîteva haine simple și o cruce de lemn la gît, nu iau nimic cu mine.
O icoană cu Sfîntul Nicolae, pe piept.
Nu-mi lăsați verigheta pe deget, păstrați-o ca amintire sau dăruiți-o unui sărac.
Sicriul să fie cît de simplu, de lemn, fără nimic pompos. O cruce de lemn la cap.
Fără cavou.
În pămînt să fiu, hrană viermilor, căci vierme am fost. Prin noroi m-am tîrît aici, în această vale a plîngerii.
Să mă îngropați lîngă ai mei, în nădejdea învierii.
Alături de mireasa mea sau ulterior, cu ea, alături.
Dragii mei, nu vă certați pe avere, puțină cîtă e!
Tot ce am și cărțile, să le împărțiți în bună înțelegere.
Copiii mei, ,,mînca-v-ar raiul”, să fiți oameni buni, ca Iov! Despre el, spune Domnul că era ,,fără prihană şi drept şi temător de Dumnezeu”.
Nu uitați că totul e trecător în viața asta!
Deșertăciune…, vorba Ecclesiastului.
Cu nădejdea revederii, alături de frații voștri,
pe care sper să-i pot îmbrățișa pentru prima dată,
B.
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet