Alecu Russo: “Cântarea României”(4)
14. Orașele se întemeiază și se înfrumusețează din nou… oamenii cresc în îndestulare și se înmulțesc ca nisipul mării… pământul se acoperă cu holde aurite… volnicia domnește ca mai înainte, dar nu acea volnicie pruncă, floare plăpândă a pustietății, ci slobozenia cea bărbată și luminoasă, sau puternică și cu rădăcina țeapănă și adânc înfiptă în pământ… sabia, acum nefolositoare, a războinicului stă în coliba sa spânzurată… femeile zâmbesc dulce la pruncii lor… chipul zbârcit al bătrânilor se întinde de bucurie… pacea aduce legea care chizășuiește, iar nu asuprește… legea, rod al slobozeniei… legea care apără pe cel slobod de nedreptate și nu apasă pe sărmanul în folosul bogatului… și multă vreme erau numai oameni fericiți, deși se aflau bogați și mai săraci… căci nelegiuirea nu era cunoscută; și cei bogați, și cei mai tari nu făceau ei singuri legea, după cum le venea lor mai bine, și nu puteau călca dreptul altuia, și junii ziceau, închinându-se către bătrâni: “cinste fie părinților noștri, care s-au luptat vitejește și ne-au lăsat de moștenire moșie și slobozenie”.
15. Cel ce nu cunoaște nevoia legii nu cunoaște ce e slobozenia, căci nu poate fi slobozenie fără lege… și acel ce nu se ține de duhul legii se leapădă de slobozenie.
16. Pământ chinuit, te-a iubit legea… când te va ierta Domnul? Da.
_________________________________________________________________________
Alecu Russo, Cântarea României, Editura ERC PRESS, București 2010, p. 15
- Pentru o presă independentă, ne puteți sprijini cu o donație. Vă mulțumim!
- MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează